Nu-mi mai aduc aminte şi nici
Traian Dorz - Cântări de Drum
Nu-mi mai aduc aminte şi nici nu vreau de-acum
să-mi mai aduc de greul purtat atâta drum
doresc să mă apropii mai calm şi mai uşor
de tainica-mplinire a marelui meu dor...
Ci ţes un nimb de aur din lacrimi şi din cânt
întregii suferinţe răbdate pe pământ.
Cu mâini bătătorite de sapă şi de ger
vreau să înalţ cântarea răbdării pân-la cer
cu buze curăţite în flăcări să sărut
lumina urmei sfinte a celor ce-au trecut
cu tălpi strălucitoare spre ceruri prin noroi
ca-n urma lor să mergem chiar şchiopătând şi noi
căci ei ne-au dat curajul unui slăvit avânt
spre ceru-a cărui scară începe pe pământ.
Ferestrele mi-s toate deschise spre Izvor
miresmele eterne străbat prin largul lor
şi tot ce-odată singur am plâns cândva amar
se face-acum cântare cu uriaş hotar
se fac mărgăritare al lacrimilor şir
şi stropii frunţii mele cunună de Ofir
cântările din urmă cu ceaţă le-nfăşor
să nu-mi abată ochii nimic din glasul lor.
Cândva când voi re-ntoarce spre lutul părăsit
purta-voi veşnicia pe chipul înnoit
şi-aici unde ocara şi foame-am îndurat
voi reveni de-al Slavei popor înconjurat
iar Dumnezeu, în faţa vrăjmaşului zdrobit
îmi va plăti ocara răbdată înmiit!