Ei ziceau deci: Ce înseamnă aceasta: Peste puțină vreme? Nu știm ce vrea să spună.
Cât de mare este bucuria Învățătorului când vede că ucenicul său înțelege lucrurile de la prima sa explicație!
Ce mare este și bucuria părintelui când vede de pe fața fiului său, că a înțeles deplin ceea ce a voit el să-i spună!
Ce dulce este și bucuria soțului, când în ochii soției sale el a văzut limpede înțelegerea gândurilor lui și împărtășirea simțămintelor inimii sale!
Dar cât de amar este contrariul!
Cât de amar este în ceasul cel mai scurt și mai greu, dinaintea unei ruperi dureroase, având atâtea de împărtășit celui preaiubit de care te desparți - și simți că el nu te poate înțelege!
Privești în ochii lui - și vezi nedumerirea, neînțelegerea, nelimpezimea, nepărtășia lui...
Asculți cuvintele sale mirate sau triste dar străine - și te mâhnești și mai mult.
Cercetezi inima lui - și i-o simți învăluită de întuneric, de înstrăinare, de neputință.
Mântuitorul Se pregătea de plecare la Tatăl, prin calea celor mai crâncene ispășiri și ar fi dorit atât de mult ca ucenicii Lui să-L înțeleagă în totul.
Le spunea ucenicilor Săi cât se putea spune mai clar aceste lucruri
și căuta să-i pregătească printr-o dulce nădejde și făgăduință ca ei să poată îndura mai ușor durerea despărțirii și pătimirile lor de după ea.
- Dar ei nu-L înțelegeau,
nu se îngrijorau de asta,
și nu-L întrebau nimic.
O, dacă bunii ucenici ar fi înțeles în clipa aceea ce împrejurare deosebită trăiau!
Câte L-ar fi întrebat ei atunci pe Domnul Isus.
Și ce puternic ar fi luat ei parte împreună cu El, la durerea despărțirii atât de lungă și grea care se apropia pentru ei, atât de cutremurător!
Noi cunoaștem din chiar experiența noastră acest fel de constatări dureroase.
Am avut și noi un învățător binecuvântat și unic între noi, un părinte unic, un binefăcător neuitat.
Am umblat cu el, am lucrat cu el și am trăit împreună cu el, - tot așa peste trei ani de zile, ca ucenicii Domnului.
Am luat aceeași parte cu el la cele mai zguduitoare momente de luptă și de încercare, din viața lui și din istoria Lucrării Domnului, care se începuse și se limpezea prin jertfa lui în slujba Jertfei lui Hristos.
- Dar ce puțin totuși înțelegeam și noi atunci ca ucenicii Domnului, prețul marilor momente pe care le trăiam.
Îl însoțeam în fața celor cu care lupta spre a smulge un mijloc de bucurie pentru noi,
dar nu înțelegeam cu ce împotriviri lupta el. Și ce eforturi i se cereau lui ca să izbutească pentru noi.
Îl însoțeam în munca uriașă pe care trebuia s-o facă, cu niște mijloace slabe și puține,
- dar nu înțelegeam ce grea încordare și ce mare jertfă i se cereau lui.
Ne bucuram când vedeam roadele gata, dar dincolo de ele noi nu priveam ce muncă era.
Îl însoțeam în casele durerii... Pe treptele calvarului... Lângă căpătâiul arderilor sale de tot.
- Dar în afară de puțina noastră mângâiere din vorbire și osteneli și puțina încurajare pe care i-o puteam da prin prezența noastră lângă el,
sau de puținul ajutor pe care i-l aduceam purtându-i trupul istovit pe brațele noastre...
și de puținele noastre lacrimi fierbinți vărsate împreună cu ale lui -
- de prea mare ajutor, nu i-am putut fi.
Au venit apoi clipele din urmă...
Seara despărțirii. O seară de februarie, cu ceață și frig...
Am stat împreună mult... Toți ceilalți se culcaseră și dormeau adânc. Ce tăcere era peste tot.
Părintele și învățătorul nostru, vorbea puțin și aștepta mult.
Știa că pleacă...
Avea atâtea să ne spună...
Ar fi vrut atât de mult să-l întrebăm, să luăm parte puternică cu el la ceea ce se petrecea...
- dar nici eu nu înțelegeam ce înseamnă asta atunci.
O, câte aș fi putut afla atunci și eu.
Câte mi s-ar fi limpezit mult mai devreme. Și mult mai ușor, dacă aș fi știut să întreb, să ascult și să înțeleg mai mult atunci,
- și câte n-ar fi trebuit să le plătesc mai târziu, cu un preț așa de uriaș, cum le-am plătit!
- Dar n-am înțeles, n-am putut înțelege atunci.
Câte ne spuneau tăcerile lui grele, privirile lui pline de milă și de dragoste, așteptările lui întrebătoare lângă noi și de la noi.
- Dar nici noi n-am înțeles.
Și toate aceste grele lumini le-a dus cu el în veșnicie, până când ne vom revedea iarăși.
Și o, ce dureros se repetă mereu istoria celei din urmă seri.
Scumpi ucenici, când veți avea harul de la Dumnezeu să aveți un învățător unic, nu faceți și voi așa ca noi, cum am făcut noi atunci.
Ci să prețuiți fiecare clipă petrecută cu el
și să participați puternic la toate trăirile lui,
să adânciți dureros toate simțirile lui
și să pătrundeți profund toate tainele spre care vă luminează el,
că numai astfel veți ajunge la adevăr, pe un drum nespus mai scurt, de cum am făcut mulți dintre noi,
și veți plăti lumina cu prețul nespus mai ușor, de cum ni s-a cerut nouă s-o plătim...
Slavă veșnică Ție Dumnezeul și Învățătorul nostru Bun.
Din toată inima Îți mulțumim pentru tot ce ne-ai spus Tu în fiecare zi... Dar pentru cele spuse în ziua cea din urmă - Îți mulțumim și mai mult.
Toate adevărurile au fost mari, dar acestea au fost și mai înalte.
Pe toate Te rugăm să ne ajuți să le avem, dar pe acestea - și mai întâi.
Te rugăm însă, cu toată sfâșierea inimii pe care ne-o simțim vinovată, să ne ierți că atâtea din cele mai unice clipe nu le-am putut cunoaște la vremea lor;
atâtea din cele mai unice adevăruri, nu le-am putut înțelege când erau lângă noi
și atâtea din cele mai unice ființe, nu le-am știut prețui la timp.
Ajută-ne măcar în viitor să știm asta.
Amin.