Ei ziceau deci: Ce înseamnă aceasta: Peste puţină vreme? Nu ştim ce vrea să spună.
Cât de mare este bucuria Învăţătorului când vede că ucenicul său înţelege lucrurile de la prima sa explicaţie!
Ce mare este şi bucuria părintelui când vede de pe faţa fiului său, că a înţeles deplin ceea ce a voit el să-i spună!
Ce dulce este şi bucuria soţului, când în ochii soţiei sale el a văzut limpede înţelegerea gândurilor lui şi împărtăşirea simţămintelor inimii sale!
Dar cât de amar este contrariul!
Cât de amar este în ceasul cel mai scurt şi mai greu, dinaintea unei ruperi dureroase, având atâtea de împărtăşit celui preaiubit de care te desparţi - şi simţi că el nu te poate înţelege!
Priveşti în ochii lui - şi vezi nedumerirea, neînţelegerea, nelimpezimea, nepărtăşia lui...
Asculţi cuvintele sale mirate sau triste dar străine - şi te mâhneşti şi mai mult.
Cercetezi inima lui - şi i-o simţi învăluită de întuneric, de înstrăinare, de neputinţă.
Mântuitorul Se pregătea de plecare la Tatăl, prin calea celor mai crâncene ispăşiri şi ar fi dorit atât de mult ca ucenicii Lui să-L înţeleagă în totul.
Le spunea ucenicilor Săi cât se putea spune mai clar aceste lucruri
şi căuta să-i pregătească printr-o dulce nădejde şi făgăduinţă ca ei să poată îndura mai uşor durerea despărţirii şi pătimirile lor de după ea.
- Dar ei nu-L înţelegeau,
nu se îngrijorau de asta,
şi nu-L întrebau nimic.
O, dacă bunii ucenici ar fi înţeles în clipa aceea ce împrejurare deosebită trăiau!
Câte L-ar fi întrebat ei atunci pe Domnul Isus.
Şi ce puternic ar fi luat ei parte împreună cu El, la durerea despărţirii atât de lungă şi grea care se apropia pentru ei, atât de cutremurător!
Noi cunoaştem din chiar experienţa noastră acest fel de constatări dureroase.
Am avut şi noi un învăţător binecuvântat şi unic între noi, un părinte unic, un binefăcător neuitat.
Am umblat cu el, am lucrat cu el şi am trăit împreună cu el, - tot aşa peste trei ani de zile, ca ucenicii Domnului.
Am luat aceeaşi parte cu el la cele mai zguduitoare momente de luptă şi de încercare, din viaţa lui şi din istoria Lucrării Domnului, care se începuse şi se limpezea prin jertfa lui în slujba Jertfei lui Hristos.
- Dar ce puţin totuşi înţelegeam şi noi atunci ca ucenicii Domnului, preţul marilor momente pe care le trăiam.
Îl însoţeam în faţa celor cu care lupta spre a smulge un mijloc de bucurie pentru noi,
dar nu înţelegeam cu ce împotriviri lupta el. Şi ce eforturi i se cereau lui ca să izbutească pentru noi.
Îl însoţeam în munca uriaşă pe care trebuia s-o facă, cu nişte mijloace slabe şi puţine,
- dar nu înţelegeam ce grea încordare şi ce mare jertfă i se cereau lui.
Ne bucuram când vedeam roadele gata, dar dincolo de ele noi nu priveam ce muncă era.
Îl însoţeam în casele durerii... Pe treptele calvarului... Lângă căpătâiul arderilor sale de tot.
- Dar în afară de puţina noastră mângâiere din vorbire şi osteneli şi puţina încurajare pe care i-o puteam da prin prezenţa noastră lângă el,
sau de puţinul ajutor pe care i-l aduceam purtându-i trupul istovit pe braţele noastre...
şi de puţinele noastre lacrimi fierbinţi vărsate împreună cu ale lui -
- de prea mare ajutor, nu i-am putut fi.
Au venit apoi clipele din urmă...
Seara despărţirii. O seară de februarie, cu ceaţă şi frig...
Am stat împreună mult... Toţi ceilalţi se culcaseră şi dormeau adânc. Ce tăcere era peste tot.
Părintele şi învăţătorul nostru, vorbea puţin şi aştepta mult.
Ştia că pleacă...
Avea atâtea să ne spună...
Ar fi vrut atât de mult să-l întrebăm, să luăm parte puternică cu el la ceea ce se petrecea...
- dar nici eu nu înţelegeam ce înseamnă asta atunci.
O, câte aş fi putut afla atunci şi eu.
Câte mi s-ar fi limpezit mult mai devreme. Şi mult mai uşor, dacă aş fi ştiut să întreb, să ascult şi să înţeleg mai mult atunci,
- şi câte n-ar fi trebuit să le plătesc mai târziu, cu un preţ aşa de uriaş, cum le-am plătit!
- Dar n-am înţeles, n-am putut înţelege atunci.
Câte ne spuneau tăcerile lui grele, privirile lui pline de milă şi de dragoste, aşteptările lui întrebătoare lângă noi şi de la noi.
- Dar nici noi n-am înţeles.
Şi toate aceste grele lumini le-a dus cu el în veşnicie, până când ne vom revedea iarăşi.
Şi o, ce dureros se repetă mereu istoria celei din urmă seri.
Scumpi ucenici, când veţi avea harul de la Dumnezeu să aveţi un învăţător unic, nu faceţi şi voi aşa ca noi, cum am făcut noi atunci.
Ci să preţuiţi fiecare clipă petrecută cu el
şi să participaţi puternic la toate trăirile lui,
să adânciţi dureros toate simţirile lui
şi să pătrundeţi profund toate tainele spre care vă luminează el,
că numai astfel veţi ajunge la adevăr, pe un drum nespus mai scurt, de cum am făcut mulţi dintre noi,
şi veţi plăti lumina cu preţul nespus mai uşor, de cum ni s-a cerut nouă s-o plătim...
Slavă veşnică Ţie Dumnezeul şi Învăţătorul nostru Bun.
Din toată inima Îţi mulţumim pentru tot ce ne-ai spus Tu în fiecare zi... Dar pentru cele spuse în ziua cea din urmă - Îţi mulţumim şi mai mult.
Toate adevărurile au fost mari, dar acestea au fost şi mai înalte.
Pe toate Te rugăm să ne ajuţi să le avem, dar pe acestea - şi mai întâi.
Te rugăm însă, cu toată sfâşierea inimii pe care ne-o simţim vinovată, să ne ierţi că atâtea din cele mai unice clipe nu le-am putut cunoaşte la vremea lor;
atâtea din cele mai unice adevăruri, nu le-am putut înţelege când erau lângă noi
şi atâtea din cele mai unice fiinţe, nu le-am ştiut preţui la timp.
Ajută-ne măcar în viitor să ştim asta.
Amin.