
O, cum să-Ţi mulţumim?
Traian Dorz - Osana, Osana
O, cum să-Ţi mulţumim noi, Tată
de fericiţi şi-ndatoraţi
de grija Ta cea minunată
ce-n orice vreme ne-o araţi?
Mulţumim, mulţumim,
că ne dai, că primim
cât nu ştim, da nu ştim
nici să cerem sau gândim
Te slăvim
Te iubim
şi nu ştim, da nu ştim
Doamne, cât să-Ţi mulţumim...
De toată dulcea grijă care
ne-o porţi în orice loc şi ceas
Îţi mulţumim Părinte Mare
cu cel mai dulce gând şi glas.
Dorim să Te slăvim cu toată
iubirea inimii din noi
să fim ai Tăi Preasfinte Tată
şi-acum şi-n viaţa de apoi...