Foto Traian Dorz

O, Drag Isus...

Traian Dorz - Cântarea Biruinței

O, Drag Isus, sărutul Tău,
când m-am întors la Tine,
cum mi-a luat tot ce-a fost rău
şi mi-a dat tot ce-i bine!
Cum mi-a luat ce-a fost urât
întreaga depărtare,
şi-atâta har mi-a dat încât
mi-e cerul numai soare.
Cum mi-a luat orice dorinţi
ce mă-ntinau odată
şi-mi dă plăcerea celor sfinţi
de zarea cea curată.
Cum mi-a luat lumescul gând
al urmelor străine
şi-mi pune cerul tot cântând
în inimă la mine.
Cum şterge-al ochilor amiaz
de umbrele-ntristate,
şi face-atâta soare az’
să-mi umple toate-toate.
Ce dulce taină sfântă sunt
acestea toate-n Tine,
o, Drag Isus, - sărutu-Ţi sfânt
nu-l dezlipi de mine!