
O, dragoste cerească
Traian Dorz - Cântarea Veșniciei
O, Dragoste Cerească, tu m-ai născut din plâns
când cearcănul luminii în jurul meu s-a strâns
și dintr-un nimb de soare minunea mi-a grăit:
- Eu sunt Isusul care și tu L-ai prigonit.
Sub cerul de miresme al unui Praznic Sfânt
m-am prăbușit cu fața la cer și la pământ
și-un Soare Nou, alt Soare - sau poate tot Acel
S-a strămutat în mine - și-am devenit un El.
Și cei doi sori, sau două iubiri ce le-am primit
mi-au devenit viața și eul fericit
de-atunci înalț spre Cerul eternei dăruiri
cântarea fără moarte a-ambelor iubiri.
O, dragoste de Domnul, o, dragoste de frați
voi mari aripi de aur, - prin ce zări mă purtați
voi, scumpe corzi de aur, preadulce strânse-n trei
în El în veci mă țineți îmbrățișat cu ei.