O, dragoste zdrobită
Traian Dorz - Cântarea Biruinței
O, dragoste zdrobită ce mă primeşti acasă,
acum când vin din ţara unde-am plecat nebun,
nu merit nici inelul nici locul de la masă,
nu Doamne, că doar plânsul mai este-n mine bun.
O, casă părintească spre care-ntorc cu jale,
- în zdrenţele acestea, cum să-ndrăznesc să vin,
mi-a ars de dor fiinţa de toate ale tale,
dar sunt acuma altul, - nu mă privi străin!
O, fraţi mai mari, voi care n-aţi părăsit Lucrarea
- nu m-alungaţi, primiţi-mi al pocăinţei glas,
nu vă-ntristaţi că Tatăl îmi dă îmbrăţişarea,
eu am fost rău, dar Tatăl, tot Tatăl a rămas.
O, slugi rămase bune, nu mă priviţi cu ură,
ci pregătiţi-mi haina şi masa de ospăţ,
- de inima de Tată, de dulcea ei căldură,
de dragostea zdrobită, nădejdea mi-o agăţ.