O învățătură despre înviere scrisă

sub puterea unui vis adus de la Ierusalim

În toamna anului 1925, am fost în pelerinaj la Ierusalim. Ajuns în sfânta Cetate, am avut cea mai mare bucurie și fericire din viața mea pământească; am sărutat cu lacrimi fierbinți locul unde Domnul S-a îngropat pentru păcatele mele și a înviat pentru viața mea și mântuirea mea. M-am rugat și am plâns în acest loc cu un fior și cu o simțire pe care nu le-am mai avut în viața mea.

Era ziua primă a sosirii noastre. Seara am adormit cu sufletul copleșit de cele ce văzusem și simțisem în Biserica Sf. Mormânt. Atunci noaptea avusei un vis măreț.

Mi se părea că sunt în clipele când Iosif cu Nicodim și mironosițele femei Îl petreceau pe Domnul la mormânt. Toți plângeau cu lacrimi amare, dar plânsul acesta era un fel de plâns ce întrecea toate plânsurile pământului. Acolo, în urma convoiului, mă vedeam și eu cu plânsul și lacrimile mele. Plângeam și eu, dar într-un fel ce întrece toate simțirile și lacrimile mele de azi. Mi se părea că văd distruse toate nădejdile mântuirii mele. Mă vedeam și mă simțeam nespus de părăsit și nenorocit. O noapte de cumplită deznădejde parcă se lăsa peste sufletul meu. În gândul meu parcă vedeam destrămându-se și Oastea Domnului rămasă fără Conducător. Apăsat de această deznădejde, strigam și eu: Doamne Dumnezeule, ai milă de noi, nu ne părăsi, căci rămânem singuri și ne biruie răutățile… Ne apropiam plângând de mormânt. Atunci mironosițele femei, ridicându-și mâinile spre cer, strigară cu glas mare:

- Scoală-Te, Doamne Dumnezeule, nu ne părăsi!…

În aceste clipe, fața Domnului, istovită de suferințe și dureri, începu a se înviora… Ochii Lui, plini de o nespusă bunătate și dragoste, se deschiseră și, întinzându-Și mâinile în semn de binecuvântare, zise:

- Nu vă temeți. Iată, Eu cu voi sunt până la sfârșitul veacurilor…

În aceste clipe, simții durerea din suflet schimbându-se într-o bucurie nespus de dulce. Zguduirea acestei schimbări mă trezi din somn și puse capăt visului.

Am mai dormit trei nopți în Ierusalim, dar n-am mai avut nici un vis în legătură cu lucrurile mântuirii sufletești. N-am mai avut nici de atunci încoace, cu toate că doream acest lucru. Atunci, la început, n-am înțeles deplin acest vis. Așteptam altele, mai frumoase. Dar azi îmi dau seama ce înțeles adânc este în visul acesta. El mă urmărește de ani de zile și, pe zi ce merge, înțelesul lui tot mai mare parcă se face. Un glas parcă îmi spune mereu: „Iosife, gândește-te bine asupra visului ce l-ai avut în Ierusalim”.

Eu văd în acest vis un înțeles mare și pentru Praznicul Învierii Domnului.

Bucuria Învierii nu este numai un Hristos Care a înviat a treia zi și S-a înălțat cu slavă la cer, unde șade de-a dreapta Tatălui, ci este mai ales un Hristos Care petrece cu noi. Eu simt bucuria Învierii mai ales într-un Iisus viu, Care petrece cu mine.

Cât timp am fost la școală, dascălii mi-au vorbit despre un Iisus Hristos Care a trăit pe vremea lui August împăratul: a învățat frumos, a suferit, a murit și a înviat a treia zi și șade de-a dreapta Tatălui. Mare folos sufletesc n-am avut din aceste lecții. Acest Iisus nu era al meu. Era mai mult al istoriei; Îl vedeam mai mult în lumina istoriei.

Mai târziu mi s-a spus și mai multe lucruri despre Iisus Hristos. În Teologie am învățat pe larg, temeinic și cu știință despre toată viața și învățăturile lui Iisus Hristos. Dar nici din această școală n-am ieșit cu un Hristos al meu. Eu L-am aflat pe Domnul numai când El „S-a arătat mie” ca să mă încredințeze că este viu și petrece cu mine. În izbeliștile și furtunile vieții, Domnul mi S-a arătat mereu, și azi, și mâine, până în clipa când am aflat că este viu, și am strigat: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

Domnul mi S-a arătat mereu și m-a încredințat mereu despre învierea Lui, până în clipa când am înțeles că El este un Iisus viu… Că El este un Mântuitor al meu… Că El bate la ușa inimii mele și vrea să petreacă cu mine.

Eu cred în Domnul Iisus nu pentru că mi se spune că este așa și așa și că a făcut asta și asta, ci pentru că eu însumi am aflat că El lucrează și face și azi lucruri minunate în sufletul și-n viața noastră.

Eu cred în Învierea Domnului nu numai pentru dovezile ce ni le aduce Scriptura și natura, ci cred pentru că El Însuși mi „S-a arătat” și m-a încredințat că este viu și lucrează în sufletul meu. Bucuria Paștilor pentru mine nu este numai vestea că a înviat Domnul. Ci este mai ales un Iisus viu, Care petrece cu mine, vorbește cu mine, Se îngrijește de mine, mă sfătuiește, mă mustră, mă și bate când trebuie… Un Iisus Ce are grijă de mine ca de un copil al Lui.

Pentru mine, cuvintele Domnului: „Iată, Eu cu voi sunt…”, îmi sunt tot atât de scumpe ca și „Hristos a înviat!” Eu cred într-un Iisus nespus de bun și de scump nu pentru că îmi spune Evanghelia acest lucru, ci pentru că am gustat eu însumi din dulceața și bucuriile unei vieți trăite cu Domnul.

Undeva am citit despre un învățat neamț că a scris o carte întreagă despre plug și plugărie fără să fi văzut în viața lui cândva vreun plug și fără să fi ieșit cândva afară pe hotar la plug. Culesese de prin cărți toate amănuntele despre plug și plugărie, scrisese tot ce trebuie despre plug, dar el nu cunoștea cântecul și farmecul cel special al plugului. El nu cunoștea fiorul cel plăcut ce-l are plugul în răsăritul soarelui.

Sunt atâția și atâția creștini care cunosc toată istoria și viața Mântuitorului. Știu tot anume cum S-a născut, ce a învățat, cum a murit, dar, vai, ei nu cunosc fiorul deosebit al acestei vieți, ei nu-L cunosc pe Mântuitorul și nu trăiesc o viață cu El. Sunt atâția și atâția învățați mari în științele teologice. Ei știu în evreiește și grecește toate Scripturile; ei cunosc toată istoria și filozofia Scripturilor, dar, vai, Duh nu este în gura lor și în predica lor. Ei nu pot mișca un suflet pentru Domnul, pentru că nu trăiesc o viață cu Domnul, nu sunt dospiți de duhul Evangheliei.

Eu nu cred numai într-un Iisus Hristos Care șade de-a dreapta Tatălui, ci cred mai ales într-un Iisus care umblă și azi pe drumuri, din sat în sat, din oraș în oraș, de la suflet la suflet. Eu cred într-un Iisus Care bate la ușa inimilor. Eu cred într-un Iisus viu, Care bate la ușa inimii tale, dragă cititorule, și cere intrare în inima ta și-n viața ta. Eu cred într-un Iisus Care vrea să fie al tău, vrea să petreacă în casa ta, vrea să vorbească cu tine, vrea să-ți fie ajutor, sfătuitor, cârmuitor, stăpân și Mântuitor.

Bucuria Învierii tocmai aceasta trebuie să-ți fie. Din mormântul Golgotei, a înviat a treia zi un Mântuitor al tău, Care vrea să petreacă cu tine până la sfârșitul vieții tale.

De ani de zile mă urmărește visul ce l-am avut la Ierusalim. Sub puterea acestui vis am scris aceste învățături. Visul ce l-am avut la Ierusalim îmi poruncește parcă să strig în lume cuvintele Domnului: Iată, Eu cu voi sunt, până la sfârșitul veacurilor (Mt 28, 20).

Să-L primim pe El și să trăim cu El, căci fără El nu putem face nimic decât păcate și răutăți.

În dimineața Învierii, mironosițele femei s-au întristat foarte aflând mormântul gol. Un înger le-a mângâiat cu vestea de bucurie că Iisus a înviat. Vestea îngerului este o veste scumpă, ce străbate și azi pământul. Îngerul stă și azi pe marginea mormântului din Ierusalim și vestește tuturor că Domnul a înviat, că El este viu… că El bate la ușa inimii noastre și vrea să petreacă între noi și cu noi. Să-L primim pe Domnul, căci fără primirea Lui, Învierea n-are nici un preț pentru sufletul nostru.

Să-L primim pe El, căci fără de El nu putem face nimic decât păcate.

O minunatã icoană a învierii sunt ouăle și puișorii

Sufletul nostru, acoperit de coaja lutului, este asemeni unui puișor ascuns în coaja unui ou. Puișorul trăiește zile întregi în coaja oului fără să vadă lumea. Lumea lui este mică, cu hotarele cât oul.

Dacă printr-un mijloc oarecare puișorul dinăuntru ar afla că dincolo de coaja lui se întinde o altă lume, nesfârșită, cu flori de tot felul, cu ape și coline fermecătoare, dacă i s-ar spune că toate acele lucruri sunt frumoase și că în această lume viețuiesc și părinții lui și va locui și el… Dacă i s-ar spune că va scăpa și el odată din închisoarea oului și va vedea toate aceste lucruri, el n-ar înțelege nimic și n-ar crede ceea ce i s-ar povesti.

Dacă i-ați spune că într-o zi el va vedea cu ochii lui micuți toată lumea aceasta și că va colinda în zbor cu plăpândele lui aripi, el nu va crede; nici o dovadă nu l-ar putea încredința.

Tot așa, mulți oameni nu cred în viața viitoare și în Dumnezeu, pentru că ei nu le pot vedea în timpul cât sunt și ei în învelișul de lut al trupului.

Închipuirea lor, ca și aripile plăpânde ale puiului, nu se poate avânta dincolo de granițele judecății lor; ei nu pot vedea cu ochii lor de tină lucrurile veșnice și nestricăcioase pe care Dumnezeu le pregătește pentru mult iubiții Săi fii din această lume (In 14, 2-3).

Dacă puiul din ou ar zice că nu mai este nimic afară de coaja sa, mama lui iar răspunde:

- Ce vorbești tu, puișorul meu? Afară sunt munți, flori și cerul albastru.

- Vorbești prostii, căci eu nu văd nimic din toate acestea, ar răspunde puiul. Dar, îndată ce se sparge coaja, se poate încredința despre ceea ce i-a spus mama sa.

Și noi suntem închiși în coaja lutului și nu vedem cerul și iadul. Nu putem vedea lucrurile vieții veșnice. Dar într-o zi, coaja se va sparge și atunci le vom vedea.

În clipa când lutul va cădea de pe sufletul lor, vor vedea și necredincioșii că este o altă lume și o altă viață… Vor vedea raiul și iadul… Vor înțelege în ce nebunie mare au trăit cheltuindu-și viața în desfătările lumii acesteia… Vor înțelege totul, dar atunci va fi prea târziu… Prea târziu…