O, nu mai spun...
Traian Dorz - Cântările Roadelor
O, nu mai spun vreodată c-aș vrea să nu mai mor
când trecerea prin toate e-un mers așa frumos
când fericit mi-e locul în care stau și merg
și când în toate totul e-atât de-armonios.
Când sunt la fel de prieten cu cei ce trec și vin
când sunt la fel de-acasă acolo sau aici,
când între-ai mei oriunde mă lupt
sau mă închin,
- e-atâta măreție și-n lucrurile mici!
Când nu există moarte ci numai drum frumos
în trecerea vieții pe veșnice alei
sunt fericit întruna când nu mă rup grăbit
sau nu rămân în urmă de șirul alor mei,
la locul meu fac parte din toate fericit
dar rupt de-acolo, toate mă văd străin de rând.
În trecerea aceasta e-atâta așezare
a vieții care pare că stă,
mergând-mergând.
N-aș vrea să spun vreodată
că n-aș mai vrea să mor
n-aș vrea să-mi las nici locul
nici rândul dintre-ai mei
cu ei venind odată, am fost cu ei luptând
cu ei am mers alături și vreau să trec cu ei.
Vreau numai să pot spune că-s împăcat cu toți
din câți merg lângă mine
că n-am nici un dușman,
cuvântul sau tăcerea că nu spun rău de mine
că mai frumos mi-e rodul cules din an în an.
Cu-aceeași bucurie când dau și când primesc
primind cu bucurie ce mi se dă sau ia
să știu că-i numai bine
sau nu-i nimic spre rău
și să slăvesc prin toate Părinte voia Ta.
Când pot rămâne-același,
mereu unde-am fost pus,
atunci mi-e totul rodnic, liniștitor și drag.
Cu Marea Armonie atuncea sunt unit
când între-ai mei statornic, urmez același steag.
Când sunt Credinței mele un trăitor smerit
Bisericii Slăvite, atunci sunt credincios.
Și-atunci spre Veșnicie pot merge liniștit
când între-ai mei,
statornic,
am fost lângă Hristos.