O, numai Tu
Traian Dorz - Cântarea Veșniciei
O, numai Tu Sân Dulce al Tatălui Preabun
mă mai primeşti cu milă acum când vin acasă
şi numai Tu-mi ierţi vina cu mersul cel nebun
şi risipirea vieţii pe calea dureroasă.
Nici casa neuitată ce m-a crescut duios
dar din a cărei braţe m-am smuls cu vrăjmăşie
nici dulcea ei portiţă trântită mânios
nu-mi pot ierta plecarea spre marea pribegie.
Nici fratele mai mare rămas nedespărţit
ce n-a făcut ruşine familiei iubite
nu poate să mă ierte chiar dacă-ntors zdrobit
cu toată-mpovărarea păcatelor plătite.
O, numai Voi Dragi Braţe mă ştiţi cuprinde lin
Voi ştiţi ce grea-i mustrarea ce-o dă o-mbrăţişare
Voi aţi topit din mine tot eul meu străin
şi mi-aţi născut fiinţa cea nouă din iertare.
Nu-ţi pară rău Iubire că nu m-ai pedepsit
că nimeni nu mă poate mai pedepsi ca mine
şi nu-i mai grea căinţă ca-n sufletul zdrobit
când dragostea-l sărută spălându-l de ruşine!