Simon Petru s-a suit în corăbioară, și a tras mreaja la țărm, plină cu o sută cincizeci și trei de pești mari; și, măcar că erau atâția, nu s-a rupt mreaja.
Măsura lui Dumnezeu nu este ca măsura omenească.
Ci ceea ce este înălțat în fața lumii este o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Luca 16, 15). Și ceea ce este lăudat de oameni, este lepădat de El (1 Samuel 16, 7).
Oamenii laudă ceea ce este mândru, puternic, uriaș, - Dumnezeu laudă ceea ce este smerit, răbdător și modest.
Lumea fericește pe cei avuți, sătui și înălțați, - Dumnezeu fericește pe cei săraci, flămânzi și umiliți.
Firește în lume sunt priviți mari, acei cu mușchi mai puternici, cu legături mai influente, cu avuții mai întinse, cu poziția mai înaltă.
Duhovnicește însă, sunt socotiți cei mai mari acei oameni care au starea sufletească cea mai sfântă, caracterul cel mai nobil, bunătatea cea mai smerită, cinstea cea mai frumoasă, conștiința cea mai curată.
Noi am învățat nu numai din înțelepciunea Cuvântului Dumnezeiesc dar și experiențele vieții noastre că măsura lui Dumnezeu și că felul Lui de a vedea, este cel adevărat.
Ce bine ar fi totdeauna dacă noi am măsura toate lucrurile cu măsura lui Dumnezeu. Dacă am cântări totul cu greutatea Lui și dacă ne-am obișnuit să privim totul potrivit cu vederile Sale, atunci nu ne-ar înșela nimeni și nu ne-ar surprinde nimic. Atunci n-am numi mare ceea ce este mic sau nimic. Nici aur ceea ce este nebunie sau vicleșug.
Căci lumina lui Dumnezeu ne-ar face să vedem și să prețuim totul, fără a ne înșela niciodată și nicăieri.
Cei o sută cincizeci și trei de pești erau numai cei mari. Dar desigur cu ceilalți cei mijlocii și mici erau nespus mai mulți, cum se întâmplă de obicei, căci pe lângă fiecare pește mare sunt în mreajă o mulțime de pești mai mici.
Duhovnicește este tot așa. Dacă sunt într-adevăr undeva pești mari, ei vor fi însoțiți totdeauna de mulți pești mijlocii și mici. După numărul acestora din urmă se vede cât de mare este cel dintâi.
Vor fi fost desigur și mulți pești lepădați de către mreajă. Fiindcă n-aveau mărimea care trebuia. Sau mulți care au sărit repede înapoi în mare. Aceia au rămas pe dinafară, trecuți prin ochiurile mrejei, sau peste marginile ei, care n-au vrut să-i țină.
Tot așa să avem și noi grijă ca toți să creștem în Domnul în așa fel încât să nu fim lepădați când mreaja va fi scoasă, căci numai cei găsiți buni în mreaja Domnului vor fi luați și duși la El. Nici să nu sărim din Lucrarea în care am fost prinși de la început. Căci se poate să fim lepădați. Zice Cuvântul Domnului: unul va fi luat dar altul va fi lăsat... (Matei 24, 40-42).
Va fi luat cel bun, cel crescut duhovnicește, cel vrednic, cel găsit în Domnul, în adevărata Sa Lucrare, în care a fost prins de la început,
- și va fi lăsat cel necrescut, cel mic în credință, cel neputincios duhovnicește, cel căldicel, cel neroditor, cel leneș, cel firesc. Cel broască, cel șarpe, cel viperă, cel șopârlă, cel lipitoare...
Să nu ne înșelăm singuri. Ci să ne încercăm necruțător pe noi înșine, ca să vedem dacă suntem în Hristos (în mreaja Lui) sau nu (2 Cor. 13, 5). Dacă suntem pește sau nu. Dacă suntem curați și crescuți în El, sau nu.
Și măcar că erau atâția pești mari, totuși nu s-a rupt mreaja cu ei. Oamenii cu adevărat mari în Domnul, trăiesc în cea mai mare armonie și înțelegere între ei. Bunătatea și blândețea din ei sunt pe măsura superiorității și nobleței sufletului lor. Iar noblețea, pe măsura bunătății.
Un om credincios adevărat, trebuie neapărat să fie de o îngăduință răbdătoare față de cei inferiori lui. Și chiar de un respect mergând până la evlavie, față de cei superiori, sau chiar egali lui. Omul cu adevărat superior (și așa trebuie oriunde să fie adevăratul credincios), nici nu poate fi altfel. Căci așa a făcut și Domnul nostru Isus Hristos, care în tot ce a vorbit sau a făcut Și-a păstrat o autoritate divină, din care nu S-a coborât niciodată. Nici când cei între care era El, nu meritau și nu înțelegeau superioritatea cu care îi întreba El. Ba chiar când o înjoseau și disprețuiau, El tot cuviincios S-a purtat cu toții.
Un meșter credincios lucra odată ceva pentru un om netrebnic și rău plătitor. Cineva văzându-l cu câtă grijă și tragere de inimă lucrează i-a zis:
- Domnule maistru, d-ta lucrezi prea bine și pui material prea bun, pentru netrebnicul acela. El nu numai că nu merită așa ceva, dar nici nu va plăti niciodată cât face lucrul acesta al dumitale.
- Nu pentru el fac, ci pentru mine - răspunse meșterul. Eu nu pot face decât așa! Nu-mi pot pune numele meu decât pe un lucru frumos și bun. Dacă fac ceva îl fac cel mai bine. Sau nu-l mai fac deloc. Indiferent pentru cine îl fac. Și indiferent că el mi-l plătește cât merită, sau nu mi-l plătește.
Așa lucrează un credincios totul, ca pentru Domnul.
Când în mreaja Domnului se găsesc pești cu adevărat mari, aceștia nu vor rupe mreaja niciodată.
Când o mreajă este ruptă și sfâșiată, când o adunare frățească este dezbinată, când o frățietate se sfâșie, aceasta arată că cei mari din ea n-au fost cu adevărat mari duhovnicește. Că au fost și sunt mari în gură, în ambiții, în rău, - și nu în Domnul.
Ce minunată a fost armonia Bisericii Domnului în primele ei sute de ani! Ce pești mari și minunați au fost acei care cu toată marea lor greutate și mulțime, n-au rupt mreaja ci au umplut-o cu urmași sfinți.
Dar îndată ce s-au ivit doi mari firești, au rupt această sfântă mreajă. Și de atunci oriunde se mai ivește câte un mare firesc, mai sfâșie o bucată din mreaja Bisericii Domnului.
Adevărații mari au păstrat-o și au crescut-o. Falșii mari au sfâșiat-o și au risipit-o.
Dar Viul Dumnezeu a cărui moștenire scumpă este aceasta, e gata să răsplătească și unora și celorlalți. Unora pentru că au strâns, celorlalți că au risipit.
Tu ce fel de mare ești în mreaja Domnului? Ce faci în ea și din ea?
Preaslăvit Mântuitorul nostru și Marele nostru Dumnezeu Isus Hristos, cu inimile pline de recunoștință față de Tine pentru marii noștri părinți duhovnicești și pentru vremile de glorie a Bisericii Tale dintâi, Te binecuvântăm pe Tine și prin Tine îi binecuvântăm și pe ei. Datorită acestui har, noi ne-am împărtășit de atâta lumină și iubire, cu care ne hrănim și azi.
Dar Te rugăm ai milă de starea Bisericii Tale de azi. Mai dă-i oameni cu adevărat mari. Și Tu Însuți ajută să se refacă iarăși această sfântă mreajă sfâșiată.
Iar pe marii nesupuși, pe marii ambițioși și certăreți care rup adunările Tale și rup învățătura lăsată nouă și rup credința și unitatea frățească fă-i să nu mai poată rupe. Ajungă cât au rupt.
Amin.