Foto Traian Dorz

Ochiul e luminătorul

Traian Dorz - Cântarea Viitoare

Ochiul e luminătorul trupului cu-adevărat
fericit e trupul care are ochiul lui curat
căci când ochiul cel din frunte e curat şi sănătos
plin de viaţă şi lumină e tot trupul în Hristos.
Dar când ochiul ce conduce este rău şi vinovat
ce s-aştepţi la celelalte, - ce mai poate fi curat
dacă el, cel pus în frunte, vede strâmb şi merge rău
cum să meargă cel din urmă, cum să fie trupul său?
Doamne, dă-Ţi lumina sfântă ochilor pe care-i pui
să îndrume drept pe alţii în Hristos şi-n Trupul Lui
curăţeşte-i de-orice vină, fă-i să vadă sănătos
ca să-ndrume-n curăţie Trupul Sfânt al lui Hristos.
Iar când vreun păcat ajunge să-i întunece-n vreun fel
dă-le lacrimi să se spele până vor scăpa de el
când nici lacrima nu-i spală, du-i în noaptea de dureri
să se cureţe acolo pentru-a fi cum Tu le ceri.
Când nici plânsul nici cuptorul nu-l pot face sănătos
scoate ochiul rău şi-aruncă-l din Lucrarea lui Hristos
că decât a fi tot trupul în Gheenă aruncat
e mai bine să se piardă numai ochiul necurat.