Pace şi adevăr
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
1 - Pacea şi Adevărul sunt cei mai buni prieteni. Aceasta înseamnă unitate şi cunoaştere.
Nu-i adevăr fără pace - şi nici pace fără adevăr.
Iar dacă totuşi pot fi, atunci acestea sunt mincinoase.
Nici pacea bazată pe minciună şi nici adevărul bazat pe ură, n-au dăinuit.
Fiii lui Dumnezeu trăiesc numai în acestea amândouă când sunt în curăţie şi dragoste.
2 - Când se spune despre un bine sau despre o iubire:
a fost, - aceasta este o durere.
Când se spune: vor fi, - este o bucurie.
Când se spune: sunt, - numai aceasta este fericire.
3 - Cel care nu mai întreabă, - este un om închis, un om mort. Cunoaşterea şi iubirea sunt mereu întrebate.
Te întreabă numai cel ce te iubeşte.
Te iubeşte numai cel ce te întreabă.
4 - De ce este mai înaltă Golgota decât Sinai?
- Pentru că locul unde Dumnezeu a dat Harul este nespus mai sfânt decât locul unde El a dat Legea!
Şi pentru că Legea are o margine, iar Harul nici una,
şi pentru că Legea ucide, iar Harul dă viaţa
şi pentru că Legea este Judecată, iar Harul este dragoste.
5 - Dimensiunea principală a Crucii nu este cea orizontală. Aceasta înseamnă noi şi noi... Şi nu mulţimea numărului nostru, nu lărgimea sau lăţimea noastră...
- ci dimensiunea principală a Crucii este înălţimea şi adâncimea, coborârea lui Dumnezeu la noi şi înălţarea noastră spre El, dragostea Lui şi îmbrăţişarea Lui cu noi şi a noastră cu El.
În sus deci, cât mai în sus spre Dumnezeu, - aceasta ne înalţă duhul, ne curăţă zările, ne sfinţeşte trăirea inimii.
Aceasta ne susţine puternică şi dreaptă şi legătura noastră cu semenii noştri.
6 - Dumnezeu vine la noi prin Cruce, iar noi mergem la El tot prin ea.
Crucea ne uneşte pe noi cu El şi prin ea El Se uneşte cu noi.
Prin ea merg la Dumnezeu binefacerile noastre, laudele noastre, rugăciunile noastre, împărtăşirile şi legămintele noastre, - iar de Sus, tot prin ea vin ale Lui spre noi.
De aceea tot ce începem, să începem prin Cruce: în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.
Şi tot ce încheiem să încheiem mulţumind tot prin Cruce: Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Numai atunci totul este sfinţit şi binecuvântat. Amin.
7 - Dimensiunile Crucii, prelungite în cerc infinit cuprind tot Universul, toată Creaţiunea, - nu numai pământul ci şi Cerul. Nu numai lumea văzută - ci şi pe cea nevăzută. Nu numai Timpul ci şi Veşnicia.
Iar în Centrul Crucii este El, Hristosul Cel Viu şi Adevărat, Fiul lui Dumnezeu, - Susţinătorul tuturor, Izvorul şi Mişcarea, Echilibrul şi Durata, Cel prin care sunt şi prin care se ţin toate.
De aceea în ea şi în El este Viaţa şi Lumina.
Şi în afară de El şi de ea, numai moartea şi întunericul.
8 - Dumnezeul nostru cântăreşte fiecare lacrimă - şi numără fiecare suspin al alor Săi.
Cei răi să nu-şi închipuie că pot să facă ce vor ei cu cei credincioşi...
Dumnezeu răzbună suferinţele lor totdeauna asupra celor ce le-au provocat.
9 - Ceea ce păcătuieşte un părinte, poate îndrepta fiul său, dar ceea ce păcătuieşte fiul, - părintele nu mai este ca să poată îndrepta.
De aceea părintele să-şi îndrepte fiul pentru a nu trebui el să-i ispăşească şi păcatul acesta.
10 - Cerul nu mai este izolat de pământ, nici pământul nu mai este rupt de cer, fiindcă între ele există puntea Crucii.
Şi omul poate comunica spre Dumnezeu, fiindcă are prin ce şi Dumnezeu poate să Se împărtăşească cu omul fiindcă are cum.
Singură Crucea a şters vrăjmăşia, a îndreptat păcatul şi a restabilit armonia între aceste despărţiri.
11 - Tot ce a trăit Hristos, trebuie să trăiască şi ai Lui.
Istoria lui Isus, este istoria Bisericii Sale adevărate.
Şi istoria adevăratei Biserici a lui Hristos, este istoria fiecărui credincios.
După cum soarta clădirii este soarta fiecărei cărămizi din ea.
12 - E foarte primejdios să ai o poziţie statornică faţă de cele schimbătoare.
Dar şi mai primejdios este să ai o poziţie schimbătoare faţă de cele statornice.
Credinţa şi învăţătura - sunt aceste lucruri.
În ele trebuie să fim statornici până la moarte.
Vai de cei schimbători în acestea.
13 - Fiecare lucru îşi are vremea lui.
În zadar mergi la secerat în vremea semănatului - şi la muncă în câmp după apusul soarelui.
La semănat, - nimeni nu mai culege... şi noaptea nimeni nu mai poate lucra.
În zadar vei striga după milă în faţa Judecăţii şi după mântuire în faţa morţii.
Vremea Milei este Acum! Ziua Mântuirii este Astăzi, - adică atâta vreme cât Hristos este Mântuitor şi pentru tine.
Şi câtă vreme este Har şi pentru tine.
Mâine s-ar putea să nu mai fie.
Nu amâna!
14 - Nu tulbura apele liniştite,
nu trezi dorinţele care dorm
şi nu stârni iubiri tulburătoare...
- pentru că în urma tuturor acestora rămâne adesea numai noroi, zbucium şi ruini.
Dacă nu trece pe acolo Hristos, ca să vindece.
15 - Sunt oameni care nu-L văd pe Dumnezeu nicăieri - şi sunt oameni care Îl văd pe Dumnezeu pretutindeni.
O, ce uşor se poate vedea şi cunoaşte, care dintre aceştia sunt cei mai fericiţi, atât aici cât şi în veşnicie.
Tu alege-ţi cu grijă şi cu grabă locul între care vrei să fii.
16 - Sfânta Scriptură este Cartea Vieţii, pentru că ea se potriveşte tuturor oamenilor din orice vreme, de orice stare, de orice vârstă, de orice sex, de orice neam.
Nici soarele însuşi nu este în aceeaşi măsură atât de comun tuturor oamenilor şi atât de al fiecăruia, ca Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu Cel Viu şi Sfânt al lui Hristos.
17 - Hristos nu Se depărtează de nimeni, decât de sufletul care se depărtează de El.
Dar şi atunci nu Dumnezeu Se depărtează - ci omul.
Şi oricine doreşte să se întoarcă iarăşi înapoi la Dumnezeu Îl găseşte pe El tot acolo, aşteptându-l pe om, în locul unde L-a lăsat.
Dacă nu se întoarce, - fără El rămâne pe totdeauna. Dumnezeu a venit o dată după om până unde era căzut.
A doua oară nu mai vine.
18 - Fiecare om este aşa după cum îi sunt căile şi vorbele sale zilnice.
Surprinde-te tu însuţi pe tine ce vorbe ai în gura ta şi ce gânduri în inima ta, - pentru ca să te cunoşti cum eşti.
19 - Cine rămâne în urmă, să nu invidieze pe cine a luat-o înainte.
Iar cine a ajuns înainte - să nu dispreţuiască pe cel rămas în urmă.
Fiindcă uşor se pot întoarce lucrurile altfel.
20 - O, mame creştine, învăţaţi-vă pe copiii voştri să spună Numele lui Isus, înainte de numele vostru.
Atunci ei vor spune numele vostru totdeauna cu sfinţenie.
Toată răspunderea pentru moartea fiilor voştri şi toată răsplata pentru viaţa lor, - o purtaţi voi, mamele. Copiii voştri vor fi ceea ce îi creşteţi voi.
Şi toată răspunderea pentru soţii voştri, la fel o purtaţi voi soţiilor.
Fiindcă şi soţii voştri vor fi cum vi-i formaţi voi.
O, cât de mult poate o mamă... şi o soţie!
O, cât de puternică este o femeie!