
Până n-ai ajuns...
Traian Dorz - Cântări Nemuritoare
Până n-ai ajuns la Țintă,
teme-te, și mergi mereu!
- orice lene poate face
să te pierzi de Dumnezeu.
Până n-ai sfârșit lucrarea
câtă ți s-a rânduit,
teme-te de odihnire
ea-ți dărâmă ce-ai zidit.
Până n-ai învins în toate
luptele pe-ai tăi vrăjmași,
teme-te ce-ți poate face
chiar și cel mai slab de-l lași.
Până nu ți-ai strâns tot rodul
care-ți trebuia cules,
teme-te căci lenevirea
pierde chiar pe cel ales.
Până n-ai suit tot drumul
crucii tale cu Hristos,
teme-te și mergi cu grijă:
- orice pas e-alunecos!
Până n-ai trecut prin moarte
fericit la sfinții drepți,
teme-te mereu și luptă
- poți cădea când nici te-aștepți!