Părinții voștri au mâncat mană în pustie, și au murit.
Doamne Isuse, cu cât suntem noi mai fericiți astăzi decât bieții noștri părinți!
Cât de mult ar trebui să-Ți mulțumim noi pentru starea pe care o avem, mult mai fericită ca a lor.
Părinții noștri n-au avut niciodată prilejul să poată asculta Cuvântul lui Dumnezeu, așa ca noi.
Ei n-aveau cine să li-L propovăduiască,
n-aveau cine să li-L dea în mână scris,
n-aveau cum să-L citească.
Părinții noștri n-au avut lumina cărții, nu s-au putut bucura de adevăr cu ochii și cu mintea lor.
Părinții noștri n-au avut harul unei așa Lucrări Evanghelice și bucuria Bisericii Vii a lui Hristos, ca noi.
N-au cunoscut cântările fericite, rugăciunile adânci, părtășia dulce a dragostei frățești,
n-au știut de starea de har de care ne bucurăm noi astăzi,
n-au avut adunările noastre fericite,
n-au cunoscut făgăduințele cerești
și n-au trăit starea credinței vii, a Cuvântului hrănitor, a mângâierilor duhovnicești pe care le avem noi astăzi atât de îmbelșugate.
Părinții noștri n-au mâncat decât mană.
Nu s-au hrănit decât cu învățături începătoare, cu așa de puțină viață și putere.
Dar cu toate acestea, părinții noștri au avut o așa de frumoasă credință și niște așa de frumoase roade.
Așa de curată și cinstită purtare și o așa de liniștită viață pe lângă a noastră.
Pentru că atât cât li s-a dat, ei au primit și au crezut din tot sufletul lor.
Atât cât au cunoscut, ei au trăit cu o adâncă și curată smerenie față de Dumnezeu.
Și atât cât au înțeles, ei au păzit din încredințare, cu o inimă ascultătoare și cu un cuget cinstit și curat.
De aceea ei au fost mult mai mulțumiți și mai fericiți decât noi.
Iar noi nevrednicii vom fi judecați cu atât mai aspru cu cât am primit nespus mai mult ca alții.
Dar am făcut nespus mai puțin.
O Dumnezeul nostru Preabun,
cât de mare este datoria de mulțumire și de recunoștință pe care trebuie să Ți-o aducem noi
- și cât de puțin rod frumos se găsește în mulțimea frunzelor noastre.
Harul Tău revărsat cu atâta plinătate peste noi n-a fost răsplătit nici pe departe de către noi cu ceea ce eram datori.
Te rugăm mai îngăduie-ne, ca pe smochinul neroditor, și ajută-ne să facem roduri vrednice de starea binecuvântată în care ne-ai așezat.
Amin.
+
Când inima-ți rămâne întruna nemișcată
vei trece-n veșnicie cu sufletul uscat
fântână veșnic goală și veșnic însetată
căci n-ai păstrat nimica din tot ce ți s-a dat.