Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, şi au murit.
Doamne Isuse, cu cât suntem noi mai fericiţi astăzi decât bieţii noştri părinţi!
Cât de mult ar trebui să-Ţi mulţumim noi pentru starea pe care o avem, mult mai fericită ca a lor.
Părinţii noştri n-au avut niciodată prilejul să poată asculta Cuvântul lui Dumnezeu, aşa ca noi.
Ei n-aveau cine să li-L propovăduiască,
n-aveau cine să li-L dea în mână scris,
n-aveau cum să-L citească.
Părinţii noştri n-au avut lumina cărţii, nu s-au putut bucura de adevăr cu ochii şi cu mintea lor.
Părinţii noştri n-au avut harul unei aşa Lucrări Evanghelice şi bucuria Bisericii Vii a lui Hristos, ca noi.
N-au cunoscut cântările fericite, rugăciunile adânci, părtăşia dulce a dragostei frăţeşti,
n-au ştiut de starea de har de care ne bucurăm noi astăzi,
n-au avut adunările noastre fericite,
n-au cunoscut făgăduinţele cereşti
şi n-au trăit starea credinţei vii, a Cuvântului hrănitor, a mângâierilor duhovniceşti pe care le avem noi astăzi atât de îmbelşugate.
Părinţii noştri n-au mâncat decât mană.
Nu s-au hrănit decât cu învăţături începătoare, cu aşa de puţină viaţă şi putere.
Dar cu toate acestea, părinţii noştri au avut o aşa de frumoasă credinţă şi nişte aşa de frumoase roade.
Aşa de curată şi cinstită purtare şi o aşa de liniştită viaţă pe lângă a noastră.
Pentru că atât cât li s-a dat, ei au primit şi au crezut din tot sufletul lor.
Atât cât au cunoscut, ei au trăit cu o adâncă şi curată smerenie faţă de Dumnezeu.
Şi atât cât au înţeles, ei au păzit din încredinţare, cu o inimă ascultătoare şi cu un cuget cinstit şi curat.
De aceea ei au fost mult mai mulţumiţi şi mai fericiţi decât noi.
Iar noi nevrednicii vom fi judecaţi cu atât mai aspru cu cât am primit nespus mai mult ca alţii.
Dar am făcut nespus mai puţin.
O Dumnezeul nostru Preabun,
cât de mare este datoria de mulţumire şi de recunoştinţă pe care trebuie să Ţi-o aducem noi
- şi cât de puţin rod frumos se găseşte în mulţimea frunzelor noastre.
Harul Tău revărsat cu atâta plinătate peste noi n-a fost răsplătit nici pe departe de către noi cu ceea ce eram datori.
Te rugăm mai îngăduie-ne, ca pe smochinul neroditor, şi ajută-ne să facem roduri vrednice de starea binecuvântată în care ne-ai aşezat.
Amin.
+
Când inima-ţi rămâne întruna nemişcată
vei trece-n veşnicie cu sufletul uscat
fântână veşnic goală şi veşnic însetată
căci n-ai păstrat nimica din tot ce ţi s-a dat.