Foto Traian Dorz

Pe genunchii lui Isus

Traian Dorz - Cântarea Îngerașilor

Pe genunchii lui Isus
afli dulcea stare
unde harul cel de Sus
îţi dă bucurii cum nu-s
nicăieri sub soare.
Pe genunchii lui Isus
cine stă şi crede
tot ce gura Lui ne-a spus
şi iubirea-I ne-a adus
- rai şi îngeri vede.
Pe genunchii lui Isus
stând în rugăciune
fericit şi eu supus
am primit tot ce v-am spus
cântec şi minune.
Pe genunchii lui Isus
viaţa-i fericită
bucuria-i fără-apus
starea-i dulce de nespus
faţa-i strălucită.
Pe genunchii lui Isus
veţi cunoaşte cum e
voia Lui s-ajungeţi Sus
să trăiţi minuni cum nu-s
nicăieri pe lume.