Peste puțină vreme, nu Mă veți mai vedea; apoi iarăși peste puțină vreme, Mă veți vedea, pentru că Mă duc la Tatăl.
Orice despărțire între cei iubiți și iubitori, este dureroasă și grea.
Chiar dacă cel iubit se duce nu la suferință ci la petrecere, despărțirea e tot grea.
Dar cât de grea este și trebuie să fie despărțirea când înștiințările dureroase și presimțirile negre dau încredințarea că această despărțire este făcută pentru cine știe ce moarte. Și pe cine știe câtă vreme.
Oricât de adânc ar fi fost încredințați ucenicii Domnului de adevărul Învierii Sale - cum zice Marta (Ioan 11, 24), - durerea despărțirii de Domnul lor iubit, era nespus de mare.
Oricât de puternică era încrederea lor că tot ce le spunea Mântuitorul în acea dureroasă clipă spre a-i mângâia, - era întocmai așa,
- totuși gândul despărțirii de Domnul lor le era cu neputință de suportat.
Unde să ne ducem noi Doamne, spuseseră toți împreună cu Petru, când se întrevăzuse prima dată răscrucea unei despărțiri dintre ei și Domnul lor, nu demult (Ioan 6, 67).
Dar ei nu se despărțiseră de El atunci, dar iată acum El Se despărțea de ei.
Pentru dragostea lor care dorea neîncetat să rămână nedespărțită de Cel Iubit, această despărțire desigur era acum nespus de amară și dureros de grea.
Însă ei nu vor rămânea singuri, Domnul lor iubit nu-i va lăsa să rămână fără un alt Ocrotitor și Călăuz.
Mângâierea Domnului cu puțină vreme, care va fi până Îl vor vedea iarăși, era singura care putea să facă mai ușoară durerea despărțirii și teama de necunoscutele de după ea.
Dulcea nădejde pe care le-o lasă Domnul era cuvintele: Puțină vreme - și ne vom despărți. Apoi iarăși puțină vreme și ne vom revedea pe totdeauna.
Despărțirea noastră imediată și scurtă este tocmai spre a ne putea reuni după aceea, fără nici o teamă și fără nici o primejdie apoi pe vecii vecilor.
Vouă vă este de folos să Mă duc de la voi - le spunea El...
Am făcut în Cer o altă Lucrare, tot pentru voi...
Dragostea lui Isus față de ucenicii Săi ascundea acum atât de multe față de ei. Ascundea tot ceea ce ei atunci n-ar fi putut nici înțelege și nici suporta.
Ceea ce spunea Domnul că ar mai avea să le spună, era desigur toate adâncimile și grozăviile luptelor și patimilor prin care pe Golgota va trebui să treacă El, în bătălia hotărâtoare cu diavolul pentru câștigarea mântuirii lumii.
Era arătarea Prețului nebănuit de scump și de greu pe care va trebui să-l dea El, pentru ai Lui,
în fața dreptății și în fața păcatului,
cu toate puterile Satanice și cu toată orbia înfuriată a neștiinței omenești...
Dar mai avea poate să le spună și cât de mult vor avea de suferit și ei după El și pentru El.
În fața acestora, ucenicii Domnului încă atât de nepricepuți și de slabi, desigur că s-ar fi prăbușit,
dar Domnul Isus știa cât de puțin poate purta și suporta acum ființa și inima lor.
Și i-a cruțat de toate, știind că va veni clipa când, prin experiențele lor și prin harul Duhului Sfânt, vor ajunge fiecare din ei odată, să înțeleagă și să vadă totul (Ioan 13, 7).
Totuși ce mângâietor este să știi că dincolo de tunelul întunecos și scurt, al despărțirii, te așteaptă bucuria unei întâlniri negrăite și eterne.
Ce fericită este nădejdea și așteptarea întâlnirii apropiate cu sufletul iubit și mult dorit!
Bucuria aceasta este ca Soarele care își trimite razele lui cu mult timp înainte de a se arăta el răsărind.
Și le lasă și în urmă, încă multă vreme și după ce s-a dus, apunând...
Revederea cu ființa pe care o dorești te umple de bucurie chiar și în timpul când o aștepți și te apropii de ea.
Cu câtă grijă numeri zilele care mai sunt până la împlinirea dorinței scumpe.
Cu ce fiori petreci și întâmpini fiecare seară și dimineață care ți-o aduc tot mai aproape,
și când știi sigur că a mai rămas doar puțină vreme, tresari în orice ceas, gândindu-te că s-ar putea întâmpla acum minunea care îți face ochii să strălucească fericit și răsuflarea să ți se oprească de bucurie că ar putea fi.
O, fie binecuvântată dragostea curată, statornică și fierbinte de Dumnezeu... singură ea poate totul.
Scump suflet al meu, scumpă iubirea mea, adevărată este făgăduința cea mai scumpă a Domnului nostru. Și întocmai așa va fi și cu Venirea Sa.
Încă puțin, foarte puțină vreme și Cel așteptat de dragostea credinței noastre nerăbdătoare, va veni pe neașteptate, întocmai așa cum ne-a spus El înainte de a pleca.
Să trăim și noi cu această încrezătoare și fericită nădejde strălucită, străduindu-ne clipă de clipă să fim găsiți de Domnul nostru iubit, în starea și în locul dorit de El.
Atunci rugăciunea și roadele noastre L-ar chema mereu împreună cu dragostea Duhului: Vino Doamne Isuse (Apoc. 22, 20).
Slavă veșnică Ție Preaiubitul nostru Mântuitor așteptat și dorit.
Te rugăm încredințează și inimile noastre ale tuturor ucenicilor Tăi de astăzi și din viitor, de adevărata și scumpa Ta făgăduință: Peste puțină vreme Mă veți revedea...
Fă Doamne Isuse ca mai puternic decât toate valurile amenințărilor vrăjmașilor...
Mai presus decât orice munți de durere ce ne-ar apăsa inima.
Și mai tare decât orice îngrijorare care ne-ar întuneca viitorul nostru,
să fie pentru noi dulcea Solie pe care ne-o reamintești Tu neîncetat: încă puțină răbdare, încă puțină vreme, încă puțină cale - și Mă veți vedea iarăși...
Poate mai avem ceva de făcut noi pentru Tine Isuse.
Poate mai ai ceva de făcut Tu pentru noi...
- dar slavă Ție că acest ceva se va sfârși curând, și nu ne vom mai despărți apoi niciodată.
Amin.