Pierderea lânii
Pr. Iosif Trifa - Ca o oaie fără glas
Și noi trebuie să părăsim toate cele pământești
După ce a fost spălată și după ce s-a uscat, oaia este trântită la pământ și cel ce o tunde se apucă de lucru. Biata făptură pierde lâna sa cea plăcută.
Și voi veți pierde ceea ce vă era plăcut. De altcum, noi nu pierdem nimic, căci n-avem nimic.
Fratele meu! Nu este bun pământesc pe care nu trebuie să-l părăsești. Nimic nu este al nostru, decât Dumnezeul nostru.
Cum - ar zice cineva - nici măcar păcatele noastre nu sunt ale noastre? Nu! Căci păcatele au fost ale noastre, însă Domnul Iisus le-a luat asupra Sa.
Nu este nimic propriu al nostru decât Dumnezeul nostru, căci toate darurile Lui ne sunt numai împrumutate și pot fi cerute înapoi îndată ce voința Sa le cere. E o nebunie a crede că averile noastre sunt ale noastre și a murmura când Domnul ni le ia.
Te împrumuți de la cineva cu ceva? Îi mulțumești când îi redai ceea ce ai primit. Tot așa să ne bucurăm și noi când Domnul ne ia înapoi ceea ce ne împrumutase.
Toate averile noastre sunt numai scurte bunuri, împrumutate pe o oră. Chiar dacă ne rămân nouă până murim, totuși atunci ne vom despărți de ele. Nu vom lua cu noi nici cea mai mică fărâmitură peste râul morții.
Și dacă Domnul ne cere „lâna” cu un ceas mai devreme, de ce oare să ne întristăm? El face acest lucru spre binele nostru. Și dacă acum nu înțelegem acest lucru, îl vom înțelege mai târziu.