Foto Traian Dorz

Pleacă-Ţi iar urechea Doamne

Traian Dorz - Cântările Dintâi

Pleacă-Ţi iar urechea Doamne în acest târziu amurg
să ne-asculţi mărturisirea lacrimilor care curg.
Plângem iar cu toţii stingheri plini de patimi şi nevoi
greu şi mare ni-e păcatul
Doamne-ndură-Te spre noi!
Din părerile greşite, noi, convingeri ne-am format
şi-am crezut în ele Doamne, iar pe Tine Te-am uitat,
dar ne-am rătăcit pe urmă ca o turmă rea de oi
vino iarăşi şi ne-adună:
Doamne-ndură-Te spre noi!
Din minciună noi făcurăm adevărul cel mai sfânt
şi ne-am rezemat pe-acesta multă vreme pe pământ
dar ne-am prăbuşit pe urmă în prăpăstii de noroi
scapă-ne Părinte iarăşi
Doamne-ndură-Te spre noi!
Dintr-un idol ne făcurăm dumnezeu...
şi l-am cinstit
închinatu-ne-am la dânsul iar de Cer ne-am despărţit
şi-astăzi părăsiţi ajuns-am ruinaţi de tot şi goi
Mila Ta să ne ridice,
Doamne-ndură-Te spre noi!
O, ne pare rău şi plângem pentru tot ce-am făptuit
ne căim de fapta noastră ca şi fiul rătăcit
şi la Tine Tatăl nostru iar ne-ntoarcem înapoi,
iartă rătăcirea noastră
Doamne-ndură-Te spre noi!
Şterge fărdelegea noastră, iarăşi Tată Bun de Sus
pentru dragostea iertării, pentru Jertfa lui Isus
şi ne scapă de osânda Judecăţii de Apoi
mântuieşte-ne de-a pururi
Doamne-ndură-Te spre noi!