Porumbel din stejarii...
Traian Dorz - Cântarea Cântărilor mele
Porumbel... din stejarii depărtaţi
fără soţ şi frate
singur, singurel străbaţi
zări îndepărtate
arse şi pustii şi moarte zări îndepărtate.
Glas străin te prigoneşte
uli viclean te-alungă
iar din urmă dorul creşte
calea-i tot mai lungă
zarea arde, dorul creşte, calea-i tot mai lungă.
Arzi de sete-n gol de stepe
pieptu-i vâlvătaie
şi noptarea grea începe
aripa să-ţi taie
înnoptarea morţii-ncepe aripa să-ţi taie.
Nicăieri nu-i nici o frunză
nici o creangă verde
nici un suflet să pătrunză
dorul ce te pierde
cât de mare şi fierbinte-i dorul ce te pierde.
Unde-i albul suflet oare
care te-nţelege
unde-i mâna iubitoare
rănile să-ţi lege
mâna albă, mâna moale, rănile să-ţi lege.
Cazi... dar sufletul tău suie
zâmbet alb spre soare
către Ţara unde nu e
dor şi depărtare
unde nu e despărţire, dor şi depărtare.
Unde te aşteaptă-n cale
veci de slăvi senine
Ţara dorurilor tale
porumbel străine
dorul dorurilor tale, porumbel străine...