Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.
Nu este alt semn mai adevărat care să arate că noi suntem cu adevărat ai lui Hristos, ca iubirea vie, împrospătată și îmbogățită zilnic.
Domnul Isus n-a dat ca semn al cunoașterii pentru cei ce sunt ai Lui, nici minunile, nici predicile, nici veșmintele lor, - ci dragostea... dacă vom avea dragoste.
Pâinea nu strigă, nu se laudă, nu se preface.
Ea se dăruiește cu totul tuturor, în tăcere și în jertfă,
întâi prin mireasma ei, apoi prin gustul său, adică prin ceea ce are în afară și prin ceea ce are înăuntru.
Pentru că cel flămând n-are nevoie de o fotografie a pâinii, ci chiar de ea însăși.
Cel flămând n-are nevoie nici de o frumoasă descriere a pâinii, sau de rețeta ei, ci are nevoie de dăruirea ei, de viața ei.
O, cât de amărât am plecat odată de la o prăvălie care avea pusă deasupra o mare firmă pe care scria Pâine,
și pe toți pereții avea zugrăvite tot felul de forme de pâine, de cozonaci, de franzele, de cornuri,
- dar înăuntrul ei era gol,
nu avea nici un fel de pâine.
Eram flămând, aveam nevoie neapărat de pâine, dar cel care trebuia să mi-o dea, nu avea decât o firmă și tablourile zugrăvite ale pâinii. Iar cu acestea n-aveam ce face.
Cu acestea, foamea de pâine mai tare mi-o chinuiam.
Frații mei, oare noi nu putem înțelege că cei din jurul nostru n-au nevoie nici de firma noastră,
nici de chipurile sau de laudele noastre,
- ci au nevoie de pâinea noastră, adică de Hristos.
Toți cei care ne înconjoară au nevoie de Isus, cum au nevoie de pâinea cea zilnică spre ființă.
Putem noi înțelege acum, cât de mare este datoria noastră față de Pâine și față de Flămând?
Ca să-i putem apropia? Pe ea de el și pe el de ea?
Față de Hristos pe care trebuie să-L ducem lumii, și față de lume pe care trebuie s-o ducem la Hristos?
De răspunderea veșnică pe care o avem pentru datoria aceasta, nu ne poate despovăra veșnic nimeni,
- numai împlinirea ei cu adevărat.
Cel flămând cunoaște că cineva are pâine, numai prin faptul că i-o dă, iar el se satură.
Noi nu vom aduce niciodată cinste lui Hristos, nici nu ne vom împlini datoria față de Dumnezeu și față de semenii noștri, - doar prin vorbe, fără de fapte.
Oricât este de frumoasă o fotografie a pâinii, numai ea nu va sătura pe nimeni.
Oricât este de lată lauda noastră cu credința noastră, cu învățătura noastră, cu calitățile noastre, - dacă oamenii nu văd în faptele noastre, în umblarea și în trăirea noastră miezul gustos și mireasma plăcută a unei vieți din Hristos, în zadar este tot.
Mai bine nu ne–am făli cu nimic, dacă într-adevăr n-avem nimic.
Mai bine n-am afișa firma dinafară, dacă n-avem un conținut înăuntru.
Mai bine n-am vorbi, n-am predica, n-am zice nimic, dacă în viața noastră Hristos lipsește de tot.
Dragul meu, ceea ce îți spun ție îmi spun și mie și spun tuturor:
- Flămânzii s-au scârbit de vorbe! Ei vor pâine.
- Lumea s-a săturat de predici, ea are nevoie de Hristos.
Oare numai noi nu ne-am săturat?
De ce nu înțelegem noi înșine ceea ce ne luptăm să-i facem pe alții să înțeleagă?
Părintele Iosif ne-a spus nouă că Oastea Domnului este aflarea și vestirea lui Isus Cel Răstignit.
Ce înseamnă asta?
Înseamnă a ne umplea mai întâi noi înșine de Hristos și de virtuțile Lui în toată inima și trăirea noastră cu fapta.
Apoi de a-i face și pe alții să ajungă tot așa.
Nu vorbe numai. Ci fapte se cer!
Altfel și aceste cuvinte pot fi numai o firmă frumoasă. Iar practic, dincolo de vorbe, să nu avem nimic.
Prin ce va cunoaște apoi lumea că noi suntem ai lui Hristos?
Prin nimic decât prin semnul dat de El: adică prin iubire vie.
Preabunule Isuse, Pâinea și dragostea noastră,
Te rugăm ajută-ne să înțelegem deplin Cuvântul și porunca Ta: iubirea vie, caldă, dulce, proaspătă.
Ajută-ne să nu ne amăgim nici unul că putem să ne iubim mai puțin și să facem mai puțin, decât ne-ai spus Tu și ne-ai arătat.
Ajută-ne să nu ne închipuim că numai credința de nume ne este de-ajuns,
că numai forma dinafară este de-ajuns.
Ci fă să înțelegem că numai dacă iubim pe alții cu fapta cum ne-ai iubit Tu pe noi,
dacă îi iertăm cum ne-ai iertat Tu pe noi,
dacă îi căutăm și îi ajutăm pe semenii noștri așa cum ne-ai căutat și Tu pe noi
și dacă o vom face zilnic,
cu o iubire mereu proaspătă și nesecată cum faci Tu pentru noi,
- atunci vom fi cu adevărat ucenicii Tăi.
Doar atunci toți vor vedea cu ușurință aceasta.
Amin.
+
Oamenii cei sfinți sunt poate și de îngeri mai presus
nimeni n-are-atât de grele lupte pe pământ de dus.