Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.
Nu este alt semn mai adevărat care să arate că noi suntem cu adevărat ai lui Hristos, ca iubirea vie, împrospătată şi îmbogăţită zilnic.
Domnul Isus n-a dat ca semn al cunoaşterii pentru cei ce sunt ai Lui, nici minunile, nici predicile, nici veşmintele lor, - ci dragostea... dacă vom avea dragoste.
Pâinea nu strigă, nu se laudă, nu se preface.
Ea se dăruieşte cu totul tuturor, în tăcere şi în jertfă,
întâi prin mireasma ei, apoi prin gustul său, adică prin ceea ce are în afară şi prin ceea ce are înăuntru.
Pentru că cel flămând n-are nevoie de o fotografie a pâinii, ci chiar de ea însăşi.
Cel flămând n-are nevoie nici de o frumoasă descriere a pâinii, sau de reţeta ei, ci are nevoie de dăruirea ei, de viaţa ei.
O, cât de amărât am plecat odată de la o prăvălie care avea pusă deasupra o mare firmă pe care scria Pâine,
şi pe toţi pereţii avea zugrăvite tot felul de forme de pâine, de cozonaci, de franzele, de cornuri,
- dar înăuntrul ei era gol,
nu avea nici un fel de pâine.
Eram flămând, aveam nevoie neapărat de pâine, dar cel care trebuia să mi-o dea, nu avea decât o firmă şi tablourile zugrăvite ale pâinii. Iar cu acestea n-aveam ce face.
Cu acestea, foamea de pâine mai tare mi-o chinuiam.
Fraţii mei, oare noi nu putem înţelege că cei din jurul nostru n-au nevoie nici de firma noastră,
nici de chipurile sau de laudele noastre,
- ci au nevoie de pâinea noastră, adică de Hristos.
Toţi cei care ne înconjoară au nevoie de Isus, cum au nevoie de pâinea cea zilnică spre fiinţă.
Putem noi înţelege acum, cât de mare este datoria noastră faţă de Pâine şi faţă de Flămând?
Ca să-i putem apropia? Pe ea de el şi pe el de ea?
Faţă de Hristos pe care trebuie să-L ducem lumii, şi faţă de lume pe care trebuie s-o ducem la Hristos?
De răspunderea veşnică pe care o avem pentru datoria aceasta, nu ne poate despovăra veşnic nimeni,
- numai împlinirea ei cu adevărat.
Cel flămând cunoaşte că cineva are pâine, numai prin faptul că i-o dă, iar el se satură.
Noi nu vom aduce niciodată cinste lui Hristos, nici nu ne vom împlini datoria faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri, - doar prin vorbe, fără de fapte.
Oricât este de frumoasă o fotografie a pâinii, numai ea nu va sătura pe nimeni.
Oricât este de lată lauda noastră cu credinţa noastră, cu învăţătura noastră, cu calităţile noastre, - dacă oamenii nu văd în faptele noastre, în umblarea şi în trăirea noastră miezul gustos şi mireasma plăcută a unei vieţi din Hristos, în zadar este tot.
Mai bine nu ne–am făli cu nimic, dacă într-adevăr n-avem nimic.
Mai bine n-am afişa firma dinafară, dacă n-avem un conţinut înăuntru.
Mai bine n-am vorbi, n-am predica, n-am zice nimic, dacă în viaţa noastră Hristos lipseşte de tot.
Dragul meu, ceea ce îţi spun ţie îmi spun şi mie şi spun tuturor:
- Flămânzii s-au scârbit de vorbe! Ei vor pâine.
- Lumea s-a săturat de predici, ea are nevoie de Hristos.
Oare numai noi nu ne-am săturat?
De ce nu înţelegem noi înşine ceea ce ne luptăm să-i facem pe alţii să înţeleagă?
Părintele Iosif ne-a spus nouă că Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Isus Cel Răstignit.
Ce înseamnă asta?
Înseamnă a ne umplea mai întâi noi înşine de Hristos şi de virtuţile Lui în toată inima şi trăirea noastră cu fapta.
Apoi de a-i face şi pe alţii să ajungă tot aşa.
Nu vorbe numai. Ci fapte se cer!
Altfel şi aceste cuvinte pot fi numai o firmă frumoasă. Iar practic, dincolo de vorbe, să nu avem nimic.
Prin ce va cunoaşte apoi lumea că noi suntem ai lui Hristos?
Prin nimic decât prin semnul dat de El: adică prin iubire vie.
Preabunule Isuse, Pâinea şi dragostea noastră,
Te rugăm ajută-ne să înţelegem deplin Cuvântul şi porunca Ta: iubirea vie, caldă, dulce, proaspătă.
Ajută-ne să nu ne amăgim nici unul că putem să ne iubim mai puţin şi să facem mai puţin, decât ne-ai spus Tu şi ne-ai arătat.
Ajută-ne să nu ne închipuim că numai credinţa de nume ne este de-ajuns,
că numai forma dinafară este de-ajuns.
Ci fă să înţelegem că numai dacă iubim pe alţii cu fapta cum ne-ai iubit Tu pe noi,
dacă îi iertăm cum ne-ai iertat Tu pe noi,
dacă îi căutăm şi îi ajutăm pe semenii noştri aşa cum ne-ai căutat şi Tu pe noi
şi dacă o vom face zilnic,
cu o iubire mereu proaspătă şi nesecată cum faci Tu pentru noi,
- atunci vom fi cu adevărat ucenicii Tăi.
Doar atunci toţi vor vedea cu uşurinţă aceasta.
Amin.
+
Oamenii cei sfinţi sunt poate şi de îngeri mai presus
nimeni n-are-atât de grele lupte pe pământ de dus.