
Și pe când privea pe Isus umblând, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu!
Cine vrea să-L cunoască cu adevărat pe Hristos, trebuie să-I privească atent umbletul Lui prin lume,
trecerea Lui prin istorie,
roadele Lui în omenire,
și opera Lui pe pământ.
Nu privi numai la tabloul Lui și râde batjocoritor!
Nu-L privi în ceea ce nu-i a Lui în Biserică, ci în cei ce sunt ai Lui în ea.
Nu-L privi în cei leneși - ci în cei harnici, căci doar aceștia sunt ai Lui.
Nu-L privi în cei lepădați, mincinoși, lacomi, desfrânați - aceștia s-au lepădat de El chiar dacă se mai numesc cu Numele Lui.
Nu aceștia sunt Biserica Sa. Ci sunt cei ce-L trăiesc pe Hristos în intenția și în realizarea Binelui, Frumosului și Adevărului.
Privește-L pe Hristos în ai Lui, nu în ai diavolului,
privește-L în cei buni, smeriți, răbdători, înfrânați, - căci aceștia sunt ai Lui. Aceștia sunt fiii Bisericii Sale vii și lucrătoare pe pământ, nu în cei răi, trufași și certăreți sau desfrânați, care sunt ai diavolului (Ioan 8, 44).
Privește-L pe Hristos în ceea ce este activ, lucrător, pozitiv, nu în ceea ce este leneș, nepăsător și rău.
Privește-L în ceea ce a lăsat și lasă trecerea Sa în conștiințe
și Cuvântul Lui în idei,
și sentimentul Lui în artă
și dragostea Lui în literatură
și cunoașterea Lui în cultura și în știința creștină. Și în toată civilizația venită în urma Lui pretutindeni pe fața acestui pământ.
Hristos lucrează mereu,
Duhul și Cuvântul Său sunt în continuă creație și desăvârșire,
ducând totul spre mai frumos și înspre mai rodnic.
Oricine este în Hristos nu se mulțumește niciodată, nici calitativ nici cantitativ, cu ceea ce face sau a făcut.
În Hristos ești numai atunci când mergi, când înaintezi, când ești lucrător.
Dorința de lenevie, de ședere, de nelucrare, te scoate din El.
Și te desparte de El.
Înflăcărează deci harul care este în tine...
Potrivește-ți pasul în cadența și alinierea cu coloana Lui.
Și ține credința cu Oastea Sa, dacă vrei să mergi pe urmele Sale. Fii ordonat, disciplinat, cuviincios și harnic.
Nu te lăsa niciodată de rând și nu ieși din aliniere.
Ca să nu cazi în mâinile celui rău și în pierzarea lui.
Oricine are ochi curați și cuget sincer, privind urmele lui Hristos și roadele urmelor Sale, nu poate să nu strige: Isuse, Tu ești Dumnezeu!... Ca și Natanael și ca Toma. Pentru că nimeni n-a mai avut astfel de urme prin lume, niciodată!
Napoleon a spus: Eu cunosc oamenii: Hristos n-a fost om!
Predica urmelor este cea mai zguduitoare predică. Privește deci urmele lui Hristos, urmele alor Lui și apoi cercetează-ți urmele tale.
Doamne Isuse, Dumnezeul Atotputernic și Sfânt,
Tu n-ai fost numai om.
Tu ai fost și ești Dumnezeu Etern, pentru că urmele Tale peste ceruri și peste pământ, sunt Dumnezeiești și veșnice.
Urmele Tale în conștiințele noastre și în viața noastră sunt urmele care ne fac mereu să strigăm cu uimire și recunoștință:
- Domnul nostru și Dumnezeul nostru!
Te rugăm deschide ochii tuturor oamenilor, să poată vedea câte binefaceri au lăsat și lasă în viața omenirii fericitele Tale urme Dumnezeiești,
atât prin ceea ce ai făcut Tu direct cât și prin ceea ce au făcut ai Tăi
și să nu mai fie nimeni Doamne Isuse care să nu creadă și să nu se închine Ție.
Amin.