
Psalmul 100
Traian Dorz - Cântările Psalmilor
- Un psalm al lui David -
1 - Strigați toți de bucurie
pentru Domnul Mare
oameni de pe tot pământul
căci e Sfânt și Tare,
toți câți locuiți pământul
Domnu-I Sfânt și Tare.
2 - Slujiți Domnului cu toții
plini de bucurie
toți naintea Lui să vină
plini de veselie
plini de bucurii, de cânturi
și de veselie.
3 - Toți să știți că Domnul este
Dumnezeu, ce-n lume
ne-a făcut să-I fim o turmă,
El să ne îndrume
noi să-I fim popor și Domnul
viața să ne-o-ndrume.
4 - Pe-a Lui porți intrați nălțându-I
slavă și cântare
și în curtea Lui slăviți-I
Numele Lui Mare
binecuvântați, slăviți-I
Numele Lui Mare...
5 - Domnu-I Bun, și bunătatea-I
ține cât vecia
și din neam în neam Își ține
El credincioșia,
pentru-ai Lui Își ține veșnic
El credincioșia.