Foto Traian Dorz

Psalmul 118

Traian Dorz - Cântările Psalmilor

1 - Lăudați pe Domnul, căci El este bun
căci în veac Îi ține îndurarea Lui
2 - Să zică Israel: Domnul este bun
căci în veșnicie mila-I va ținea.
3 - Casa lui Aron să zică: Domnu-I bun
căci în veac Îi ține îndurarea Lui
4 - Câți se tem de Domnul zică necurmat
că-n vecie ține mila Domnului.
5 - În mijlocul strâmtorării L-am chemat
El m-a ascultat și-n larg m-a izbăvit
6 - Domnul e cu mine, nu mă tem de nimic
ce-ar putea să-mi facă cel nelegiuit?
7 - Domnul mie-ajutorul, El m-a bucura
și-mplini-mi-va dorul față de vrăjmași
8 - Mai bine să-ți cauți în Domnul adăpost
decât să te-ncrezi în oameni, - ei sunt lași!
9 - Mai bine să-ți cauți în Domnul adăpost
decât să te-ncrezi în cei mari din cetăți
10 - Toate neamurile mă înconjurau
dar în Numele Lui Sfânt - le fac bucăți.
11 - Mă înconjurau și mă împresurau
dar în Sfântu-I Nume eu le voi zdrobi
12 - Mulți sunt dar se sting ca focul cel de spini
eu în Sfântu-I Nume le voi nimici.
13 - Tu mă împingeai ca să mă faci să cad
însă Domnul meu Cel bun m-a izbăvit
14 - Domnul mi-e tăria, pentru El eu cânt
laudele mele, căci m-a mântuit.
15 - Glas de biruință nalțe cei sfințiți
Dreapta Domnului în veac va birui
16 - Dreapta Domnului Se nalță peste tot
Dreapta Domnului în veci va birui.
17 - Eu nu voi muri, ci pururi voi trăi
să spun cât lucrează Domnul minunat
18 - Căci după dreptate El m-a pedepsit
da, dar pradă morții Domnul nu m-a dat.
19-A neprihănirii porți să-mi deschideți
ca să intru și pe Domnul să-L slăvesc
20 - Iată poarta Domnului Cel Preamărit
pe ea merg neprihăniții ce-I slujesc!
21 - Eu Te laud Doamne căci m-ai ascultat
și fiindcă Însuți Tu m-ai mântuit
22 - Piatra lepădată de zidarii toți
a ajuns în capul unghiului zidit.
23 - Domnul a făcut aceasta, numai El
și ce minunat e pentru noi așa,
24 - Astăzi este Ziua ce Domnul a făcut
să ne bucurăm și veselim în ea.
25 - Doamne-ajută, Doamne, dă izbândă
26 - Binecuvântat să fie pururea
cel ce vine în Numele Domnului
noi vă binecuvântăm din Casa Sa.
27 - Dumnezeu e Domnul, El ne-a luminat
cu lumina sfântă-a Feței Sale iar
vita pentru jertfă-n funii s-o legați
și-o aduceți gata până la altar.
28 - Tu ești Domnul meu și eu Te voi mări
Dumnezeul meu, în veac Te voi cânta
29 - Lăudați pe Domnul căci El este bun
căci în veac va ține îndurarea Sa.
Articol 132 din 166
Folosește săgețile ← → pentru navigare