Foto Traian Dorz

Psalmul 5

Traian Dorz - Cântările Psalmilor

- Un psalm al lui David. Către mai marele cântăreţilor. De cântat cu flautele -
1 - Pleacă-Ţi Doamne urechea la cuvântul meu
şi auzi suspinul lacrimilor mele
2 - Ia aminte Doamne, Mare Dumnezeu
că spre Tine-mi nalţ eu ruga-n ceasuri grele.
3 - Dimineaţa Doamne-auzi-mi glasul meu
când mă rog spre Tine şi-aştept îndurare
4 - Că Tu nu poţi Doamne să iubeşti ce-i rău
cel rău lângă Tine loc şi parte n-are.
5 - Nici nebunii nu pot niciodată sta
în a ochilor Tăi sfântă-apropiere
Tu urăşti pe cel ce calcă legea Ta
în fărădelege sufletul lor piere.
6 - Doamne, Tu vei pierde pe-orice mincinoşi
căci Cuvântu-Ţi numai adevărul spune
Tu urăşti de-a pururi oamenii setoşi
de vărsări de sânge şi de-nşelăciune.
7 - Dar eu, după marea îndurare-a Ta
voi putea să intru-n Casa Ta cea mare
şi cu sfântă frică la altar voi sta
să-Ţi aduc smerita, calda mea-nchinare.
8 - Doamne-ndreaptă-mi paşii pe-al Tău drum plăcut
din pricina celor ce vrăjmaşi mi-s mie
netezeşte drumul încă nefăcut
pentru mine către sfânta-mpărăţie.
9-Căci nimic în cei răi nu-i adevărat
numai răutatea inimii lor are
e-un mormânt gâtlejul lor nesăturat
iar pe limbi au numai vorbe-nşelătoare.
10 - Fă-i căzuţi prin însăşi sfaturile lor
şi loveşte-i Doamne ca pe cei de vină
că-mpotrivă-Ţi dânşii fac mereu sobor,
prăbuşiţi să cadă-n ura lor deplină.
11 - Atunci cei ce-n Tine credincioşi vor fi
ocrotiţi avea-vor pururi bucurie
celor care Sfântul Nume-Ţi vor iubi
Tu le vei fi dulce, sfântă veselie.
12 - Tu binecuvântă-l pe neprihănit
şi bunăvoinţă fă să-l înconjoare
fii-i scut puternic - şi va fi păzit
ca de un puternic zid de apărare.