Foto Traian Dorz

Psalmul 71 - Un psalm al lui David -

Traian Dorz - Cântările Psalmilor

1 - În Tine Doamne-mi caut scăparea, de râs să nu rămân nicicând
2 - Mă scapă Tu-n a Ta dreptate și izbăvește-mă curând
urechea pleacă-Ți-o spre mine să-mi dai ajutorarea Ta
3 - Fii Stânca mea de-adăpostire în care-oricând să pot scăpa
Tu-ai hotărât a mea Scăpare
Tu Stânca mea de ajutor,
4 - Tu scoate-mă din mâna celui
nelegiuit și-asupritor...
5 - Căci Tu îmi ești nădejdea Doamne, din tinerețe Te iubesc
6 - Și chiar din sânul mamei mele pe Tine eu mă sprijinesc
7 - La mulți ajuns-am de minune, dar Tu îmi ești scăparea mea
8 - Mărirea Ta să-mi umple gura și-n orice zi Te voi cânta
9 - Nu mă lăsa la bătrânețe
când voi slăbi, nu mă lăsa
10 - Vrăjmașii mei vorbesc de mine
cei răi pândesc viața mea...
11 - Ei zic: e părăsit de Domnul, să-l prindem căci e lepădat
12 - Tu nu mă părăsi o Doamne ci grabnic fă să fiu scăpat
13 - Fă să rămână de rușine cei ce viața-mi vor s-o ia
14 - Vesti-Ți-voi zi de zi dreptatea căci fără margini ești de bun
15 - Și eu în veci voi crede-n Tine
și tot mai mult Îți voi cânta
16 - A Tale mari lucrări o Doamne
dar a Tale numai, am să spun.
17 - M-ai învățat din tinerețe... și până azi eu Te vestesc
18 - Să nu mă părăsești o Doamne, acuma când încărunțesc
ci să vestesc a Ta putere la cei de-acum și cei ce vin
19 - Căci Dumnezeule, dreptatea Ți-ajunge pân-la cerul plin
Tu Doamne-ai săvârșit mari lucruri
ca Tine nimeni nu-i așa,
20 - Tu ne-ai trecut prin mari necazuri
dar iarăși viața ne-o vei da.
Tu ne vei scoate din adâncuri de-ntunecime și amar
21 - Tu slava mea înalț-o iarăși, Tu vino mângâie-mă iar
22 - Căci Te voi lăuda în sunet de-alăută, plin de zel
și-Ți voi cânta credincioșia Preasfântule-al lui Israel
23 - Când am să-Ți cânt, cu bucurie pe buze fi-voi fericit
cu bucuria-n al meu suflet pe care Tu l-ai izbăvit
24 - Și limba mea o să vestească zi după zi dreptatea Ta
căci rușinați și de ocară vor fi câți vor pierzarea mea.
Articol 79 din 166
Folosește săgețile ← → pentru navigare