Foto Traian Dorz

Psalmul 86

Traian Dorz - Cântările Psalmilor

- O rugăciune a lui David -
1 - Ia aminte Doamne și m-ascultă iar
căci nenorocit sunt și lipsit amar,
2 - Sufletul păzește-mi, scapă-l de cei răi
că sunt și eu unul din iubiții Tăi.
Scapă-Ți Doamne robul Tău îndurerat
că se-ncrede-n Tine Doamne ne-ncetat.
3 - Ai de mine milă Doamne când Te chem
căci întreagă ziua eu Te strig și gem
4 - Veselește sufletul robului Tău
căci spre Tine Doamne mi-l înalț mereu.
5 - Tu ești bun o Doamne, gata a ierta
Milostiv spre-aceia care Te-ar chema
6 - Pleacă-Ți Doamne-urechea când Te chem mereu
îmi ascultă glasul și suspinul greu.
7 - Eu Te chem în ziua de necaz, cea grea
că m-asculți cu milă și mă vei scăpa.
8 - Nimeni nu-i ca Tine între dumnezei
și nimic, ca Tine, nu lucrează ei.
9 - Toate-a lumii neamuri care le-ai făcut
da-Ți-vor Doamne slavă Numelui Temut
10 - Căci doar Tu ești Doamne Cel ce faci minuni
numai Tu ești Domnul, Slava Tu-o aduni.
11 - Calea Ta mă-nvață... și-am să umblu-n ea
fă-mi de Tine să-aibă teamă inima
12 - Și-am să-Ți cânt din toată inima mea eu,
voi mări-al Tău Nume Dumnezeul meu.
13 - Că nespus de mare și de bun Tu ești
din a morții-adâncuri viața-mi izbăvești.
14 - Doamne, niște trufași vin în contra mea
și asupritorii viața vor să-mi ia.
15 - Dar Tu Doamne, Tu-mi ești mult îndurător
plin de bunătate, blând și răbdător
16 - Pleacă-Ți Tu privirea spre necazul meu
dă-mi putere Doamne, scapă-mă din greu.
17 - Semn fă pentru mine, pe ai mei vrăjmași
când vedea-vor Doamne rușinați să-i lași
căci Tu ești cu mine, mă ajuți mereu
și mă mângâi Doamne Dumnezeul meu.
Articol 96 din 166
Folosește săgețile ← → pentru navigare