Foto Traian Dorz

Psaltirea (4)

Traian Dorz - Cântările Psalmilor

Psaltirea este ca un Izvor
de ape vii, răcoritoare și dulci
înconjurat de țărmuri înalți și eterni
printre care Singura Cale este Hristos.
Cine nu intră prin Hristos
cu sete, cu smerenie și cu răbdare
plângând, mustrându-se, îngenunchind
ridicându-se, căzând și iar ridicându-se,
nu va gusta niciodată ce bun
ce nemărginit de bun și dulce
este Domnul.
Dar cine intră prin Hristos se înalță și coboară,
cine biruie orice temeri și orice ispite
și ajunge la Minune
Și din Izvorul Apelor Vii, răcoritoare și dulci
bea întâi viață
apoi soare
apoi veșnicie.
Și după aceea capătă un nume nou
care este nespus mai mult
ca toate acestea.
Amin.
Să pătrunzi în Cartea Sfântă ca-ntr-o peșteră divină
unde numai Cel ce-a scris-o ți-este singura lumină
doar călăuzit de Duhul care-a inspirat-o toată
afli frumuseți și taine cum nici bănuiai vreodată.
Articol 62 din 166
Folosește săgețile ← → pentru navigare