Răul
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Acel care a iubit Credința adevărată a grăit:
- Mai rele decât necredința
și decât răul mai cumplit
să știți că-s falsele credințe, ereticele-nvățături,
răstălmăcirile Scripturii, izvor de certuri și de uri.
Pentru Credința-adevărată acestea-s cel mai mare rău
e cea mai mare vătămare cinstirii către Dumnezeu.
Cu-acest venin amar Satana a otrăvit izvorul sfânt
al Evangheliei în lume
și al Credinței pe pământ.
Ca șerpii, falsele credințe, încolăcesc curatul trup
al Sfintei Domnului Biserici
pe care-o sug,
pe care-o rup...
Din pricina acestor rele și blestemate născociri
ale vrăjmașului Credinței, - au pătimit atâți martiri!
Atâția oameni duși la moarte
și de credință-nstrăinați
și pier atâtea binefaceri prin dezbinarea
dintre frați.
Căci toate relele Credinței
și toți ceilalți dușmani ai ei
sunt dinafară de Credință...
Și chiar de-ar fi ca niște lei
ușor sunt cunoscuți căci chipul și felul lor
e cel străin
și nu pot face rău Credinței
oricât de mulți și aprigi vin.
Dar viperele-acestea care se-ncolăcesc pe trupul ei
și se prefac la fel cu dânsa,
- cu față și cu glas de miei -
vorbesc cuvintele ei scumpe,
în casa ei,
și-n chipu-i sfânt
să poată face dezbinarea,
sub cel mai credincios veșmânt!
Cei ce mai au păcate-ascunse și-s robi mândriei
primii cad
în mrejele înșelăciunii și-n groapa gurii lor de iad,
drept pedepsire de la Domnul fiindcă n-au păstrat curat
nici cugetul, nici legământul cu Dumnezeu,
cum s-au legat
de-aceea Dumnezeu îi lasă în duhu-acestor amăgiri
ca să le creadă,
să se ducă în locul veșnicei pieiri.
Dar cugetele ne-ntinate a celor sinceri și smeriți
le scapă Dumnezeu, ferindu-i să nu se lase amăgiți
prin Duhul Sfânt i-nștiințează,
ei simt chiar dacă nu-nțeleg
și astfel fiii rătăcirii
de ai Credinței
se aleg.
O, suflete neștiutoare ce mântuirea o doriți
de-nvățăturile străine cu groază pururi vă feriți
nu-i ascultați pe câți le poartă,
nu vă opriți pe calea lor,
căci toți aceia ce-i urmează, în groapa rătăcirii mor.
Nu părăsiți învățătura,
ci calea rea o părăsiți,
și nu vă rupeți de Credință
ci de păcat vă despărțiți!
Căci cei ce umblă să vă-nșele nu vă departă de păcat
ci de Credința voastră sfântă, ce naintașii v-au lăsat!
și nu pentru câștigul vostru
sau mântuirea voastră vin
ci pentru ale lor foloase
și să vă semene dezbin.
O, slujitori ai mântuirii și-ai Adevărului,
luptați
pe toate falsele credințe să le zdrobiți și alungați
c-acestea prăbușesc pe Domnul
și despărțesc Credința Sa
duc sufletele la pierzare pe-a îngâmfării cale rea
și sunt pentru Credința dreaptă un rău
și-o pagubă ce rod
Biserica și-nvățătura, rupând al Domnului norod.
Când Domnul va lua Credința
și-al Său Cuvânt
de pe pământ,
vor rămânea aceste sute de crezuri fără crezământ,
iar cei răi, zăpăciți de ele vor fi pe veci mai dezbinați
și-acesta va fi cel mai mare blestem al celor îngâmfați
ce n-au vrut să păstreze-n suflet
credința cea dintâi, smeriți
ci-au dezbinat-o și-au hulit-o...
- de dezbinări vor fi munciți!