Recabiții de la Ieremia 35 și ostașii Domnului

La Ieremia capitolul 35 se află istorisită o întâmplare cu învățătură pentru noi, ostașii Domnului și Oastea Domnului.

Recabiții erau o „casă”, o familie de iudei care țineau o poruncă, un legământ, lăsat de tatăl lor: de a nu bea vin. Acest legământ al lor, această ascultare a lor a folosit-o Dumnezeu pentru mustrarea poporului iudeu. În acest scop, Dumnezeu l-a trimis pe Ieremia prorocul la Recabiți, să încerce credința și ascultarea lor, dându-le să bea vin.

Mergând Ieremia, a luat „niște vase pline cu vin și pahare și le-a zis: „Beți vin!”. Dar ei au răspuns: „Noi nu bem vin, căci Ionadab, tatăl nostru, ne-a dat poruncă: «Să nu beți niciodată vin, nici voi, nici fiii voștri»” (Ier 35, 6-7).

Vedeți, a grăit Dumnezeu poporului iudeu prin Ieremia: „Recabiții ascultă de porunca tatălui lor, iar Eu v-am vorbit și pe Mine (Tatăl vostru cel ceresc) nu M-ați ascultat”.

Drept răsplată pentru credința lor, Dumnezeu le-a făgăduit Recabiților că „nu vor fi lipsiți niciodată de urmași” (Ier 35, 19).

Un arheolog credincios din Germania, Dr. Wolff, și-a zis: „Dacă Dumnezeu le-a făgăduit Recabiților că nu vor fi lipsiți niciodată de urmași, ar fi de cercetat de s-a împlinit oare și această făgăduință a lui Dumnezeu”. Și s-a dus arheologul la locurile pe unde au fost întâmplările biblice. Și a căutat stăruitor urmele lor. Și știți ce s-a întâmplat? După o lungă căutare, mai anii trecuți, arheologul a aflat rămășița Recabiților. După 4000 de ani, ei trăiesc și azi într-o pustie din Mesopotamia (după ducerea în robia babilonică, au rămas acolo între cei 42 000 de iudei care nu s-au mai întors). Sunt cu toții aproape 100 de mii și își păstrează până în ziua de azi cu sfințenie porunca și legământul de a nu bea vin și băutură îmbătătoare.

Ce istorie minunată și plină de învățătură pentru noi, ostașii Domnului! Căci și noi, ostașii Domnului, suntem niște recabiți care am făcut un legământ, o făgăduință sfântă, să ne ferim de băuturile îmbătătoare; de „vinul” tuturor patimilor și păcatelor. Domnul ne-a trezit din somnul și moartea păcatelor, iar noi am făcut cu El un legământ sfânt să trăim Evanghelia Lui, să-I slujim Lui și să luptăm pentru El până la moarte. Legământul acesta este viața și puterea Oastei.

În timpul din urmă, Oastea Domnului a ajuns la o răspântie. A început să se audă: „Oastea-i ici”; „Oastea-i colo”. Dar eu strig „de pe acoperișul caselor”: Oastea nu-i nici ici, nici colo, ci Oastea-i numai acolo unde se ține cu sfințenie legământul și hotărârea noastră de la început, de a trăi deplin Evanghelia, declarând război tuturor patimilor și păcatelor. Unde se ține legământul cu sfințenie, acolo-i Oastea Domnului. Acest legământ e puterea Oastei și a ostașilor. Ostașul Domnului trebuie să fie un recabit, un nazireu care își ține cu sfințenie legământul contra păcatelor. Oastea a trecut și trece prin multe încercări și furtuni. Și poate până la sfârșit va avea parte de ele, pentru că drumul biruinței și drumul mântuirii a fost, este și va fi totdeauna drumul Crucii. Dar Oastea recabiților, Oastea nazireilor va rămâne până la sfârșit, prin oricâte încercări ar fi să treacă.

În istoria recabiților mai este încă o învățătură pentru noi, ostașii Domnului. Recabiții au prestat și un examen de încercare. Că cine i-a îndemnat pe ei să bea vin? Ieremia, prorocul și trimisul Domnului. Recabiții erau și ei o familie din neamul iudeilor (strămoșul lor, Recab, e amintit și la 1 Paralipomena 2, 55). Ieremia era deci și prorocul lor. Și tocmai Ieremia le-a pus înainte vin și i-a îndemnat să bea. Grozavă încercare era aceasta pentru Recabiți! Căci ei puteau să zică: „Păi, dacă Ieremia, prorocul și trimisul Domnului, ne spune să bem vin, hai să bem, căci doar cuvântul lui este mai mult decât cuvântul tatălui nostru Ionadab”.

Dar Recabiții au trecut cu bine peste acest greu examen de încercare; n-au băut. Iar bunul Dumnezeu a binecuvântat credința lor.

Să luăm aminte, iubiți frați ostași. Câte un astfel de examen ne vine și nouă. Pe atâtea și atâtea locuri, chiar unii preoți spun că nu ar fi păcat a bea, a fuma, a juca puțin (dând chiar și pildă). Dar ostașul Domnului e recabitul care, ieșind oarecum din ascultare, răspunde: „Noi avem un legământ sfânt, să nu bem, să nu fumăm și să ne ferim de orice păcate”. Adică, printr-un fel de aparentă ieșire din ascultare, ostașii recabiți dau un examen de credință.

Să luăm aminte, frați ostași. În fața telegramei cerești: „Voi trebuie să ascultați mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte 4, 19), se dau și azi examene de credință.

Iubiți frați ostași! Să ne gândim mereu la Recabiții de la Ieremia 35. După 4000 de ani, ei trăiesc și acum, prin binecuvântarea unui legământ pe care ei îl țin cu sfințenie. Prin legământul ce l-am făcut trăiește și Oastea Domnului. Câtă vreme se va ține cu sfințenie acest legământ, Oastea va dăinui în țara aceasta. Ea va trece din părinți în copii, din neam în neam, din veac în veac, ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Peste veacuri și peste neamuri va dăinui rămășița Oastei Domnului.

La Anul Nou 1937 se împlinesc 14 ani de când îmi jertfesc mereu sănătatea și viața într-o luptă grea cu alcoolul și celelalte păcate din țara noastră. Când țara aceasta va fi plină de „Recabiți” și „nazirei”, atunci va trăi până la sfârșit și neamul meu. Se vor stinge popoare mari și tari, dar neamul meu va trăi prin binecuvântarea ținerii unui legământ contra păcatelor.