Recabiţii de la Ieremia 35 şi ostaşii Domnului

La Ieremia capitolul 35 se află istorisită o întâmplare cu învăţătură pentru noi, ostaşii Domnului şi Oastea Domnului.

Recabiţii erau o „casă”, o familie de iudei care ţineau o poruncă, un legământ, lăsat de tatăl lor: de a nu bea vin. Acest legământ al lor, această ascultare a lor a folosit-o Dumnezeu pentru mustrarea poporului iudeu. În acest scop, Dumnezeu l-a trimis pe Ieremia prorocul la Recabiţi, să încerce credinţa şi ascultarea lor, dându-le să bea vin.

Mergând Ieremia, a luat „nişte vase pline cu vin şi pahare şi le-a zis: „Beţi vin!”. Dar ei au răspuns: „Noi nu bem vin, căci Ionadab, tatăl nostru, ne-a dat poruncă: «Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fiii voştri»” (Ier 35, 6-7).

Vedeţi, a grăit Dumnezeu poporului iudeu prin Ieremia: „Recabiţii ascultă de porunca tatălui lor, iar Eu v-am vorbit şi pe Mine (Tatăl vostru cel ceresc) nu M-aţi ascultat”.

Drept răsplată pentru credinţa lor, Dumnezeu le-a făgăduit Recabiţilor că „nu vor fi lipsiţi niciodată de urmaşi” (Ier 35, 19).

Un arheolog credincios din Germania, Dr. Wolff, şi-a zis: „Dacă Dumnezeu le-a făgăduit Recabiţilor că nu vor fi lipsiţi niciodată de urmaşi, ar fi de cercetat de s-a împlinit oare şi această făgăduinţă a lui Dumnezeu”. Şi s-a dus arheologul la locurile pe unde au fost întâmplările biblice. Şi a căutat stăruitor urmele lor. Şi ştiţi ce s-a întâmplat? După o lungă căutare, mai anii trecuţi, arheologul a aflat rămăşiţa Recabiţilor. După 4000 de ani, ei trăiesc şi azi într-o pustie din Mesopotamia (după ducerea în robia babilonică, au rămas acolo între cei 42 000 de iudei care nu s-au mai întors). Sunt cu toţii aproape 100 de mii şi îşi păstrează până în ziua de azi cu sfinţenie porunca şi legământul de a nu bea vin şi băutură îmbătătoare.

Ce istorie minunată şi plină de învăţătură pentru noi, ostaşii Domnului! Căci şi noi, ostaşii Domnului, suntem nişte recabiţi care am făcut un legământ, o făgăduinţă sfântă, să ne ferim de băuturile îmbătătoare; de „vinul” tuturor patimilor şi păcatelor. Domnul ne-a trezit din somnul şi moartea păcatelor, iar noi am făcut cu El un legământ sfânt să trăim Evanghelia Lui, să-I slujim Lui şi să luptăm pentru El până la moarte. Legământul acesta este viaţa şi puterea Oastei.

În timpul din urmă, Oastea Domnului a ajuns la o răspântie. A început să se audă: „Oastea-i ici”; „Oastea-i colo”. Dar eu strig „de pe acoperişul caselor”: Oastea nu-i nici ici, nici colo, ci Oastea-i numai acolo unde se ţine cu sfinţenie legământul şi hotărârea noastră de la început, de a trăi deplin Evanghelia, declarând război tuturor patimilor şi păcatelor. Unde se ţine legământul cu sfinţenie, acolo-i Oastea Domnului. Acest legământ e puterea Oastei şi a ostaşilor. Ostaşul Domnului trebuie să fie un recabit, un nazireu care îşi ţine cu sfinţenie legământul contra păcatelor. Oastea a trecut şi trece prin multe încercări şi furtuni. Şi poate până la sfârşit va avea parte de ele, pentru că drumul biruinţei şi drumul mântuirii a fost, este şi va fi totdeauna drumul Crucii. Dar Oastea recabiţilor, Oastea nazireilor va rămâne până la sfârşit, prin oricâte încercări ar fi să treacă.

În istoria recabiţilor mai este încă o învăţătură pentru noi, ostaşii Domnului. Recabiţii au prestat şi un examen de încercare. Că cine i-a îndemnat pe ei să bea vin? Ieremia, prorocul şi trimisul Domnului. Recabiţii erau şi ei o familie din neamul iudeilor (strămoşul lor, Recab, e amintit şi la 1 Cron 2, 55). Ieremia era deci şi prorocul lor. Şi tocmai Ieremia le-a pus înainte vin şi i-a îndemnat să bea. Grozavă încercare era aceasta pentru Recabiţi! Căci ei puteau să zică: „Păi, dacă Ieremia, prorocul şi trimisul Domnului, ne spune să bem vin, hai să bem, căci doar cuvântul lui este mai mult decât cuvântul tatălui nostru Ionadab”.

Dar Recabiţii au trecut cu bine peste acest greu examen de încercare; n-au băut. Iar bunul Dumnezeu a binecuvântat credinţa lor.

Să luăm aminte, iubiţi fraţi ostaşi. Câte un astfel de examen ne vine şi nouă. Pe atâtea şi atâtea locuri, chiar unii preoţi spun că nu ar fi păcat a bea, a fuma, a juca puţin (dând chiar şi pildă). Dar ostaşul Domnului e recabitul care, ieşind oarecum din ascultare, răspunde: „Noi avem un legământ sfânt, să nu bem, să nu fumăm şi să ne ferim de orice păcate”. Adică, printr-un fel de aparentă ieşire din ascultare, ostaşii recabiţi dau un examen de credinţă.

Să luăm aminte, fraţi ostaşi. În faţa telegramei cereşti: „Voi trebuie să ascultaţi mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte 4, 19), se dau şi azi examene de credinţă.

Iubiţi fraţi ostaşi! Să ne gândim mereu la Recabiţii de la Ieremia 35. După 4000 de ani, ei trăiesc şi acum, prin binecuvântarea unui legământ pe care ei îl ţin cu sfinţenie. Prin legământul ce l-am făcut trăieşte şi Oastea Domnului. Câtă vreme se va ţine cu sfinţenie acest legământ, Oastea va dăinui în ţara aceasta. Ea va trece din părinţi în copii, din neam în neam, din veac în veac, ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Peste veacuri şi peste neamuri va dăinui rămăşiţa Oastei Domnului.

La Anul Nou 1937 se împlinesc 14 ani de când îmi jertfesc mereu sănătatea şi viaţa într-o luptă grea cu alcoolul şi celelalte păcate din ţara noastră. Când ţara aceasta va fi plină de „Recabiţi” şi „nazirei”, atunci va trăi până la sfârşit şi neamul meu. Se vor stinge popoare mari şi tari, dar neamul meu va trăi prin binecuvântarea ţinerii unui legământ contra păcatelor.