Foto Traian Dorz

Rugăciune (1)

Traian Dorz - Hristos - Jertfa noastră

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Isus Hristos
Marele nostru Dumnezeu și Eterna noastră Jertfă
Slavă veșnică Ție
Pentru Jertfa Ta cea nespus de scumpă
și nemărginit de mare
prin care ai răscumpărat
nesfârșitul număr de păcate
și nesfârșitul număr de păcătoși,
Pentru Golgota Ta, locul unde ai înălțat
pentru toată lumea creată de Tine
Altarul unei Veșnice Ispășiri,
Pentru Crucea Ta,
din ale cărei două dimensiuni,
cea dintâi leagă pământul din nou cu cerul
și pe omenire cu Tatăl ei,
iar cealaltă leagă pe om cu om,
pe frate de frate,
pe semen de semen.
Și pentru Sângele Tău Cel Preasfânt
prin care ai făcut spălarea tuturor păcatelor noastre,
și ai șters toate poruncile care stăteau împotriva noastră
și ai transformat într-un har veșnic,
chiar cea mai adâncă prăbușire a omenirii.
Slavă veșnică Ție
Eterna noastră Jertfă Ispășitoare
și Marele nostru Dumnezeu
Isus Hristos.
Articol 2 din 88
Folosește săgețile ← → pentru navigare