
Rugăciune (1)
Traian Dorz - Hristos - Mijlocitorul nostru
Isus Hristos
Marele nostru Dumnezeu și Mijlocitor
Slavă veșnică Ție
Pentru mijlocirea rugăciunilor Tale pentru noi,
pentru dragostea cea mare cu care ne-ai iubit,
pentru mila cea sfâșietoare cu care ne-ai căutat,
pentru îndelunga răbdare pe care ai avut-o cu noi,
pentru încrederea pe care ai pus-o în ascultarea noastră,
pentru slujba de care ne-ai crezut în stare,
pentru Adevărul pe care ni L-ai făcut cunoscut,
și care ne-a făcut fața strălucită,
pentru Cuvântul Tău pe care ni L-ai dat, punându-L în noi
și care ne-a sfințit ființa îndumnezeindu-ne-o,
și pentru că prin toate acestea ne-ai făcut una cu Tine
și una în Tatăl,
părtași la aceeași lucrare,
părtași la aceeași cruce,
părtași la aceeași răsplată,
prin mijlocirea Jertfei
și Rugăciunii Tale,
Slavă veșnică Ție
Marele nostru Mijlocitor și Dumnezeu
Isus Hristos