Rugăciune (2)
Traian Dorz - Hristos - Mijlocitorul nostru
Isus Hristos
Marele nostru Dumnezeu și Mijlocitor
Slavă veșnică Ție
Tot timpul cât ai fost pe pământ cu ucenicii Tăi și fără ei,
Tu Isuse Preaiubitul și Unicul Fiu al Tatălui,
ai stat de nenumărate ori zi și noapte în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Tatăl,
mijlocind pentru ucenicii pe care Ți i-a dat Tatăl
și pentru lumea pe care trebuia să Ți-o dea El Ție.
Atâtea nopți pe care le-ai petrecut Tu retras în rugăciune le-au știut și ucenicii Tăi,
dar ceea ce ai spus Tu atunci în fața Tatălui, au rămas neștiute de ucenicii Tăi,
ei, în loc să Te însoțească în rugăciune erau altundeva și nu acolo cu Tine unde ar fi fost cel mai bine să fie.
Tu Te-ai rugat neîncetat pentru ei cu toate acestea. O, ce-ar fi fost de ei, dacă nu Te-ai fi rugat Tu!...
Când sfântul Tău apostol Petru - și nu numai el - era cerut de Satana ca să fie cernut cum cerni grâul,
- Petru n-a știut nimic. Nici unii nu știau nimic.
Cine știe unde erau și ce făceau ei atunci când trebuiau să fie în rugăciune alături de Tine. Și să se roage și ei împreună cu Tine, ca să nu li se piardă credința lor.
Ce ar fi fost de ei în cernerea aceea grozavă și cumplită, dacă Tu nu Te-ai fi rugat.
Tu le-ai spus să privegheze și să se roage să nu cadă în ispită, dar dacă Tu n-ai fi privegheat și nu Te-ai fi rugat, - care s-ar mai fi putut ridica oare?
Când ucenicii Tăi erau singuri în primejdia valurilor înfuriate ale mării furtunoase,
când întunericul îi învăluia de nepătruns din toate părțile,
când spaima morții le umpluse inimile lor,
când nu mai aveau nici o nădejde de scăpare
și când ar fi trebuit să se roage mai stăruitor și mai aprins,
- ei nu mai aveau nici îndemnul, nici puterea, nici gândul, nici liniștea rugăciunii.
Căci dacă nu ne rugăm înainte de a veni ispita, atunci când a venit nu mai avem tăria și liniștea nici să ne rugăm nici să veghem.
- Dar Te-ai rugat Tu Preadulce Mijlocitor.
Și numai după rugăciune Te-ai dus la ei, plin de puterea Tatălui Ceresc,
să liniștești valurile
și inimile lor.
Acum stăteai pe cel mai înalt munte al iubirii și părtășiei cu Tatăl.
Și prin sfârșirea Lucrării Adevărului în inimile ucenicilor Tăi, nu mai erai Singur.
Pentru cea din urmă rugăciune Dumnezeu Îți dăruise, ridicate pe aceleași înălțimi și inimile ucenicilor Tăi. Pentru îndumnezeirea cărora ai muncit și Te-ai rugat atât de mult.
Acum ajunseseră și ei la starea din care puteau privi iluminați și lămuriți, totul.
Ființa Ta luase Chip în ei, precum Ființa Tatălui în Tine.
Ca o coloană strălucitoare, statura Ta se ridica dintre ei până la Dumnezeu,
iar brațele Tale deschise în larg, se prelungeau îmbrățișând lumea, închipuind astfel cele două nesfârșite întinderi ale Crucii Tale: verticala dintre noi și Dumnezeu
și orizontala dintre noi și noi.
Inima Ta era atunci Mijlocul care întâlnea Nordul cu Sudul și Răsăritul cu Apusul, până atunci atât de despărțite.
Și pe noi cu Dumnezeu.
Și pe noi cu noi.
Până atunci atât de despărțiți.
Rugăciunea Ta ne-a învățat să ne rugăm și să lucrăm neîncetat,
ca să fim gata în ceasul când trebuie să ne înfățișăm înaintea Ta,
sau când trebuie să dăm marele examen al vieții noastre.
Că prin rugăciune primim puterea de a birui orice vrăjmaș și orice împotrivire.
Că rugăciunea este mijlocul prin care ajungem la cunoașterea Adevărului și la slobozenia părtășiei cu Tatăl.
Că din rugăciune vine neprihănirea ce duce prin ascultare la slavă,
fiindcă ea singură ne umple ochii de strălucire,
gândul de limpezime,
inima de pace,
viața de biruință.
Că rugăciunea noastră este puterea cu care apărăm, ajutăm și izbăvim pe cei apropiați ai noștri de primejdii, de vrăjmași și de nefericiri.
Că doar prin rugăciune stăruitoare și fierbinte, îi vom putea împăca pe frați
și îi vom putea face să se unească între ei...
Pe soți pentru a se înțelege și iubi.
Pe fii spre a-i face ascultători și iubitori de părinți...
Că rugăciunile noastre îi vor putea face pe cei chemați să vină la Tine.
Pe cei veniți să se unească cu Tine.
Și pe cei uniți cu Tine să ajungă una și între ei.
Că rugăciunea este mijlocul sfințirii vieții noastre.
Și mijlocul sfințitor pentru ascultătorii noștri.
Că prin rugăciune rămânem cu Tine Isuse Doamne și Tu în noi, făcându-ne astfel părtași cu Dumnezeu la lucrarea mântuitoare.
Și părtași la slava veșnică, răsplata acestei lucrări.
Tu ne-ai dovedit prin viața și Cuvântul Tău că este cu putință aceasta,
iar prin rugăciunea Ta, ne-ai dăruit harul și dorința să fim asemenea cu Tine.
Ajută-ne acum să dovedim și noi lumii, ceea ce ne-ai dovedit Tu nouă.
Pentru ca precum Taina Unirii Tale cu Tatăl ne-a mântuit pe noi,
tot așa și Taina unirii noastre cu Tine să mântuiască lumea,
- așa cu Te-ai rugat Tu.
Slavă veșnică Ție
Mijlocitorul mântuirii și slavei noastre
Isus Hristos.
Amin.