Rugăciune (2)
Traian Dorz - Hristos - Mijlocitorul nostru
Isus Hristos
Marele nostru Dumnezeu şi Mijlocitor
Slavă veşnică Ţie
Tot timpul cât ai fost pe pământ cu ucenicii Tăi şi fără ei,
Tu Isuse Preaiubitul şi Unicul Fiu al Tatălui,
ai stat de nenumărate ori zi şi noapte în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Tatăl,
mijlocind pentru ucenicii pe care Ţi i-a dat Tatăl
şi pentru lumea pe care trebuia să Ţi-o dea El Ţie.
Atâtea nopţi pe care le-ai petrecut Tu retras în rugăciune le-au ştiut şi ucenicii Tăi,
dar ceea ce ai spus Tu atunci în faţa Tatălui, au rămas neştiute de ucenicii Tăi,
ei, în loc să Te însoţească în rugăciune erau altundeva şi nu acolo cu Tine unde ar fi fost cel mai bine să fie.
Tu Te-ai rugat neîncetat pentru ei cu toate acestea. O, ce-ar fi fost de ei, dacă nu Te-ai fi rugat Tu!...
Când sfântul Tău apostol Petru - şi nu numai el - era cerut de Satana ca să fie cernut cum cerni grâul,
- Petru n-a ştiut nimic. Nici unii nu ştiau nimic.
Cine ştie unde erau şi ce făceau ei atunci când trebuiau să fie în rugăciune alături de Tine. Şi să se roage şi ei împreună cu Tine, ca să nu li se piardă credinţa lor.
Ce ar fi fost de ei în cernerea aceea grozavă şi cumplită, dacă Tu nu Te-ai fi rugat.
Tu le-ai spus să privegheze şi să se roage să nu cadă în ispită, dar dacă Tu n-ai fi privegheat şi nu Te-ai fi rugat, - care s-ar mai fi putut ridica oare?
Când ucenicii Tăi erau singuri în primejdia valurilor înfuriate ale mării furtunoase,
când întunericul îi învăluia de nepătruns din toate părţile,
când spaima morţii le umpluse inimile lor,
când nu mai aveau nici o nădejde de scăpare
şi când ar fi trebuit să se roage mai stăruitor şi mai aprins,
- ei nu mai aveau nici îndemnul, nici puterea, nici gândul, nici liniştea rugăciunii.
Căci dacă nu ne rugăm înainte de a veni ispita, atunci când a venit nu mai avem tăria şi liniştea nici să ne rugăm nici să veghem.
- Dar Te-ai rugat Tu Preadulce Mijlocitor.
Şi numai după rugăciune Te-ai dus la ei, plin de puterea Tatălui Ceresc,
să linişteşti valurile
şi inimile lor.
Acum stăteai pe cel mai înalt munte al iubirii şi părtăşiei cu Tatăl.
Şi prin sfârşirea Lucrării Adevărului în inimile ucenicilor Tăi, nu mai erai Singur.
Pentru cea din urmă rugăciune Dumnezeu Îţi dăruise, ridicate pe aceleaşi înălţimi şi inimile ucenicilor Tăi. Pentru îndumnezeirea cărora ai muncit şi Te-ai rugat atât de mult.
Acum ajunseseră şi ei la starea din care puteau privi iluminaţi şi lămuriţi, totul.
Fiinţa Ta luase Chip în ei, precum Fiinţa Tatălui în Tine.
Ca o coloană strălucitoare, statura Ta se ridica dintre ei până la Dumnezeu,
iar braţele Tale deschise în larg, se prelungeau îmbrăţişând lumea, închipuind astfel cele două nesfârşite întinderi ale Crucii Tale: verticala dintre noi şi Dumnezeu
şi orizontala dintre noi şi noi.
Inima Ta era atunci Mijlocul care întâlnea Nordul cu Sudul şi Răsăritul cu Apusul, până atunci atât de despărţite.
Şi pe noi cu Dumnezeu.
Şi pe noi cu noi.
Până atunci atât de despărţiţi.
Rugăciunea Ta ne-a învăţat să ne rugăm şi să lucrăm neîncetat,
ca să fim gata în ceasul când trebuie să ne înfăţişăm înaintea Ta,
sau când trebuie să dăm marele examen al vieţii noastre.
Că prin rugăciune primim puterea de a birui orice vrăjmaş şi orice împotrivire.
Că rugăciunea este mijlocul prin care ajungem la cunoaşterea Adevărului şi la slobozenia părtăşiei cu Tatăl.
Că din rugăciune vine neprihănirea ce duce prin ascultare la slavă,
fiindcă ea singură ne umple ochii de strălucire,
gândul de limpezime,
inima de pace,
viaţa de biruinţă.
Că rugăciunea noastră este puterea cu care apărăm, ajutăm şi izbăvim pe cei apropiaţi ai noştri de primejdii, de vrăjmaşi şi de nefericiri.
Că doar prin rugăciune stăruitoare şi fierbinte, îi vom putea împăca pe fraţi
şi îi vom putea face să se unească între ei...
Pe soţi pentru a se înţelege şi iubi.
Pe fii spre a-i face ascultători şi iubitori de părinţi...
Că rugăciunile noastre îi vor putea face pe cei chemaţi să vină la Tine.
Pe cei veniţi să se unească cu Tine.
Şi pe cei uniţi cu Tine să ajungă una şi între ei.
Că rugăciunea este mijlocul sfinţirii vieţii noastre.
Şi mijlocul sfinţitor pentru ascultătorii noştri.
Că prin rugăciune rămânem cu Tine Isuse Doamne şi Tu în noi, făcându-ne astfel părtaşi cu Dumnezeu la lucrarea mântuitoare.
Şi părtaşi la slava veşnică, răsplata acestei lucrări.
Tu ne-ai dovedit prin viaţa şi Cuvântul Tău că este cu putinţă aceasta,
iar prin rugăciunea Ta, ne-ai dăruit harul şi dorinţa să fim asemenea cu Tine.
Ajută-ne acum să dovedim şi noi lumii, ceea ce ne-ai dovedit Tu nouă.
Pentru ca precum Taina Unirii Tale cu Tatăl ne-a mântuit pe noi,
tot aşa şi Taina unirii noastre cu Tine să mântuiască lumea,
- aşa cu Te-ai rugat Tu.
Slavă veşnică Ţie
Mijlocitorul mântuirii şi slavei noastre
Isus Hristos.
Amin.