Foto Traian Dorz

Rugăciune (2)

Traian Dorz - Hristos - Răscumpărătorul nostru

Scumpul nostru Răscumpărător,
Binecuvântat să fie Numele Tău și binecuvântată să fie dragostea Ta cea mare, care ai primit să plătești pentru mântuirea noastră un preț atât de mare. Și o Jertfă atât de cutremurătoare.
Te însoțim Scumpul nostru Mântuitor de la primul pas, pe tot drumul Calvarului pe care ai primit să-l sui pentru a plăti părticică cu părticică toată osânda păcatului nostru pentru care s-ar fi cuvenit să plătim noi, nu Tu.
Căci noi eram cei care l-am făcut, nu Tu.
Dar Tu ai știut că noi n-am fi putut plăti. Și din milă pentru noi, Te-ai dat pe Tine Jertfa noastră răscumpărătoare. O, cât de nemărginit de mult ne-ai iubit Tu.
Noi Te alungam, ca niște fii nelegiuiți, cum își alunga Absalom pe părintele și împăratul său - iar Tu plângeai pentru noi.
Noi ne-am unit cu vânzătorul Tău, chiar dacă nu prin același păcat ca al lui, ci prin nepăsare sau frica pe care am avut-o părăsindu-Te. Iar Tu Te-ai rugat pentru noi.
În fața primejdiei, unii Te-am lăsat singur și am căutat un adăpost cât mai departe de Tine - iar Tu sufereai pentru noi.
În fața vrăjmașilor, unii s-au lepădat și Te-au tăgăduit, dacă nu prin cuvinte spuse fără rușine, dar de multe ori prin faptele săvârșite fără curaj.
Dacă am și avut sabia Cuvântului Tău, cu ea am lovit și am străpuns sufletele credincioase, în loc să lovim în păcat, să tăiem prilejuri vinovate și să străpungem inimile spre pocăința mântuitoare.
Când Tu erai legat, nu Te-am mai urmat îndeaproape cu toții, cum ar fi trebuit.
Când era primejdios să mergem cu Tine în fața judecății, unii dintre noi au ales mai bine să se amestece printre slugile vrăjmașului Tău, ca să nu aibă de pătimit pentru Tine nimic.
Acolo au săvârșit lucruri care merită osânda și pedeapsa.
Acolo au arătat cât s-au putut face de răi și de străini față de Tine, ca și cum nici nu Te-am fi cunoscut vreodată.
Când a trebuit să răspundem cu curaj în apărarea Ta unii s-au văicărit și s-au milogit în fața judecătorului Tău nedrept și crud.
Când a trebuit să fim lângă Tine mărturisind cât bine ne-ai făcut nouă, unii au căutat tot felul de apărări și apărători care se prefăceau că-i apără, batjocorindu-Te pe Tine și înjosind tot ce aveam noi mai sfânt,
iar unii dintre noi au privit la ei cu slugărnicie, ca să le trezească mila și să-i ierte că au fost cu Tine.
Ne-au numit înapoiați. Și unii dintre noi au zis: aveți dreptate, dar miluiți-vă de noi.
Ne-au numit neisprăviți. Iar unii dintre noi au dat din cap aprobând, spre a le fi socotită aceasta ca dezvinovățire pentru că am putut cândva umbla și noi cu Tine...
O, cum am putut face ochii Tăi să vadă aceasta, urechile Tale să le audă: - Și totuși să nu se despice pământul sub noi. Și totuși să nu cadă cerul peste capul nostru.
Unii dintre cei care au fost lângă noi când Tu ai făcut minuni pe care nimeni altcineva pe lume nu le-a făcut,
și când ai spus cuvintele pe care nimeni nu le-a mai spus,
- Ți-au dat și palme, spre a-și plăti slăbiciunea că Te-au iubit cândva.
Totuși palmele nu li s-au umplut de lepră și mâinile nu li s-au uscat atunci. Fiindcă Tu ești atât de nemărginit de Bun și de îndelung răbdător Doamne.
Ai venit să ne aduci Împărăția Ta. Și să ne dai nașterea din nou, prin care o putem vedea și moșteni.
Ai venit să ne descoperi Adevărul și să ne dai cunoașterea Sa prin care să-L putem pătrunde și dobândi.
Ai venit să ni-L arați pe Tatăl - și să ne dăruiești înfierea Lui, spre a deveni părtași aceleiași străluciri și veșnicii ca și Tine, în El,
- dar noi am ales pe Baraba,
din josnicia fricii,
din mizeria prostiei,
din nevrednicia spiritului.
- Am ales lingușirea slugarnică
și am ajuns să ne unim strigătele cu ale celor ce-și alegeau Baraba lor,
și își condamnau Dumnezeul.
O, Dumnezeul și Răscumpărătorul nostru Isus Hristos,
slavă veșnică îndelung răbdării Tale, slavă veșnică Ție.
Te rugăm din cea mai adâncă prăpastie în care ne-am prăbușit să ne ierți în nemărginit de marea Ta iubire, ai milă nemărginită de noi.
Recunoaștem toată mizeria și toată josnicia noastră.
Ne dăm seama de toată grozăvia nelegiuirii pe care unii dintre noi am săvârșit-o împotriva Ta.
Regretăm cu toată zdrobirea inimilor noastre marele păcat pe care l-am făptuit noi și părinții noștri.
Noi și copiii noștri.
Noi și toți semenii noștri, din toate vremurile, din toate stările și din toate locurile acestui pământ.
Primește acum lacrimile noastre, jertfele noastre și ispășirile noastre, ca o mărturie a marii noastre păreri de rău pentru tot ce am făcut împotriva Ta Isuse Scumpul nostru Mântuitor.
Și cu nespus de marea Ta milă,
în nespus de marea Ta iubire,
prin nespus de marele Preț al Jertfei Tale,
- răscumpără toate aceste păcate și dăruiește-ne tuturor starea după voia Tatălui,
moștenirea împreună cu Tine.
Și slava Duhului Sfânt.
Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava acum și în vecii vecilor,
a Tatălui,
a Fiului
și a Sfântului Duh.
Amin.
Articol 84 din 84
Folosește săgețile ← → pentru navigare