
Rugăciune
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh
Isus Hristos
Marele nostru Dumnezeu și Lumina noastră Scumpă
Slavă veșnică Ție...
Pentru că Tu ești Lumina din Lumină
și Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat
Creatorul Strălucirii de orice fel
și al tuturor celor cărora le-ai dat-o
Cel care ai luminat venirea noastră în lume
și vei lumina plecarea noastră din ea
Pentru că Tu ai fost Soarele sfintei noastre copilării
și al copiilor noștri sfinți
Tu ai luminat pe părinții noștri care s-au dus
și Tu ne vei lumina pe fiii noștri care vin
Pentru că Tu i-ai călăuzit pe înaintașii noștri
și Tu ne vei călăuzi urmașii
Tu Focul care i-ai umbrit pe ei cei dintâi
și Norul care ne vei lumina pe noi cei din urmă
până la ajungerea lor în Canaanul cel ceresc
și până la a noastră în Ierusalimul cel de Sus
care sunt unul și același
Și pentru că Acolo vom fi
toți și pe totdeauna
în Umbra Ta strălucită
și în Lumina Ta odihnitoare.
Slavă veșnică Ție
Lumina noastră Scumpă Marele nostru Dumnezeu
Isus Hristos.