
Să nu te duci cu cei fricoşi
Traian Dorz - Cântările din Urmă
Să nu te duci cu cei fricoşi
nici să lucrezi şi nici să stai
că mulţi au fost de frică scoşi
din moştenire şi din rai.
Să nu te-ncrezi în cei pripiţi
nici să-i urmezi, nici să-i asculţi
că mulţi au fost de ei zdrobiţi
şi înşelaţi, atât de mulţi.
Să te fereşti de cel flecar
în orice loc s-ar fi urcat
că mulţi s-au despărţit de har
atraşi de-acest plăcut păcat.
Să nu-l primeşti pe cel viclean
oricât ţi-ar cuvânta frumos
că mulţi sunt duşi lângă Satan
de-acest vrăjmaş al lui Hristos.
Să nu-nsoţeşti pe cel stricat
oricine-ar fi şi orice-ar vrea
căci iadu-i plin de cei ce-au stat
şi-au mers în casa lui cea rea.
Să nu laşi ne-mplinit vreun gând
din tot Cuvântul Sfânt ce-L ai
că mulţi au mers la iad spunând
la alţii cum se merge-n rai.