Santinela credincioasă

Istoria păstrează pilda unui soldat viteaz care fusese pus de santinelă într-un loc de mare însemnătate. Era iarnă cu viscol şi ger. Mulţi alţi soldaţi îşi părăsiră postul şi fugiră, dar soldatul cel credincios rămase la postul său punându-şi în cumpănă jertfa vieţii. El îngheţă la postul său cu suliţa în mână rezemat de un arbore.

Când a venit regele şi l-a văzut, îşi luă coroana de pe cap şi o aşeză câteva clipe pe fruntea mortului zicând: Slujitori credincioşi ca soldatul acesta sunt slava şi puterea coroanei mele.

Scumpul meu frate ostaş! Domnul ne-a aşezat şi pe noi în diferite posturi de priveghere şi de luptă. În pilda soldatului de mai sus să rămânem şi noi neclintiţi la postul ce ni s-a încredinţat. Orice viscol de ispite sau prigoane s-ar ridica, să stăm neclintiţi la post ca o santinelă credincioasă a Domnului. Să murim în slujba Domnului şi El va răsplăti bogat credinţa noastră.

Regele din istoria de mai sus a aşezat pentru o clipă coroana sa pe capul santinelei credincioase. Regele nostru Cel ceresc va aşeza pe capul nostru pentru o veşnicie cununa vieţii celei veşnice.

Scumpul meu frate din Oastea Domnului! Fii credincios până la moarte şi Domnul îţi va da cununa vieţii de veci (Apoc. 2, 10). Să luptăm cu credinţă şi bărbăţie până la sfârşitul vieţii noastre şi Domnul ne va răsplăti cu cununa vieţii veşnice.