Scrisoare despre jertfă...
Traian Dorz - Cântări Îndepărtate
Să vă binecuvânteze, dragii mei, în veci iubirea
facă Domnul să vă fie, ea de-a pururi moştenirea
să vă fie hrana voastră, să vă fie băutura,
să vă fie totdeauna şi răcoarea şi căldura,
să vă fie perna nopţii de odihnă minunată
şi ogorul muncii voastre şi sămânţa semănată
şi recolta ostenelii şi răsplata ei deplină
să vă fie pururi umbră şi de-a pururea lumină,
să vă binecuvânteze şi Amurgul şi-Aurora
Domnul să v-o dăruiască fericită: tuturora!...
... Mulţumesc de orice dată când vă amintiţi de mine
şi de toate celelalte fapte de iubire pline,
căci în fiecare faptă văd de fiecare dată
duioşie şi frumuseţe de iubire-adevărată,
părtăşia fericită a aceleiaşi credinţe,
gata la aceleaşi jertfe, pentru-aceleaşi năzuinţe...
Şi-nţelegerea înaltă care numai Duhul poate
s-o descopere-n adâncul unor cugete curate
pentru rostul, pentru preţul jertfei pururi necesare
în lucrarea mântuirii sufletelor din pierzare.
N-a fost niciodată altfel! pe Golgota-nsângerată
dragostea sub cea mai naltă formă: Jertfa,
e-arătată!
Căci n-a fost o mai înaltă formă-n care să se-arate
adâncimea şi nălţimea stării ei nemăsurate
iar noi n-am fi-aflat
ca-n ăst fel,
unde-am fost şi-n ce pierzare
de-am fost scoşi prin dăruirea unui Preţ Atât de Mare.
De atunci aceasta-i calea: fiecare biruinţă
cere preţul ei de lacrimi, de dureri şi umilinţă.
Şi cu cât întinsul luptei şi izbânzii e mai mare
cu atât mai multe jertfe şi mai grele-s necesare.
Nu-n acelaşi timp sunt date,
nici la fel nu-s totdeauna,
însă în vreun fel se cere fiecare să dea una.
Sunt chemaţi s-aducă-o jertfă, în vreo formă toţi aceia
ce-o iubesc... şi în măsura contopirii cu Ideea
unora se cere jertfă: osteneli şi dăruire
altora se cere: lacrimi, rugăciune şi slujire.
Dar sunt unii puşi s-aducă jertfa vieţii personale
ăsta-i preţul cel mai mare,
asta-i cea mai aspră cale.
Rugul jertfei, chinul, moartea! - ce cuvinte-nfricoşate
însă trebuie!
se cere
fără-acestea nu se poate!
Astfel veţi putea-nţelege de ce trebuie să fie
unii întristaţi ca alţii s-aibă-n schimb o bucurie.
De ce trebuie ca unii s-aibă mâinile legate
pentru ca să poată alţii să lucreze-n libertate!
De ce trebuie ca singuri să stea unii-n depărtare
pentru ca ceilalţi să aibă har mai mult în adunare!
Şi cu cât pentru-o lucrare e mai mare jertfa dată,
cu cât jertfa-i mai totală, şi cu cât e mai curată
şi cu cât e de iubire şi dureri mai mistuită,
cu atâta-i mai plăcută, cu atâta-i mai primită
şi cu-atâta va atrage după ea un har mai mare
peste câmpu-ntins de lucru şi de luptă din lucrare.
O, fiinţă destinată pentru jertfă!
- ce curată
trebuie să-ţi fie viaţa şi slujirea necurmată!
Ce desprins de tot pe lume, gândul trebuie să-ţi fie,
ce divină lepădare de oricare bucurie,
ce totală contopire prin răbdare cu lucrarea
pentru care urci calvarul întregind răscumpărarea!
Ce sfinţit de rugăciune trebuie să-ţi fie darul
ca să-ţi fie la nălţimea care o pretinde-altarul!
Şi să poată Sus să-ţi fie arderea de tot primită
iar lucrarea pentru care te aduci, îmbogăţită!
Jertfă!
ce cuvânt!
ce taină cutremurător de mare!
- N-o rostiţi cu uşurinţă,
n-o chemaţi cu nepăsare,
n-o doriţi prea mult, n-o cereţi prea grăbiţi,
că nu-i uşoară!
- Mii de doruri sunt în suflet care nu doresc să moară,
mii de rădăcini viaţa în fiinţa noastră are,
lupta-i supraomenească, crâncenă, îngrozitoare!
Mulţi ajunşi sub rugul jertfei, tremurând privesc calvarul
câţi pot oare să-i suporte flăcările-arzând şi jarul?
Câţi pot suporta-n tăcere, demn şi nalt sacrificarea
pentru ca să fie-asemeni preţul cu răscumpărarea?
Cine n-are-aici dorinţe cu nădejde de-mplinire
spre-a putea fără regrete, să se ducă la jertfire?
Pentru câţi e mai înaltă, mai presus acea chemare
care cere categoric, totul, fără ezitare,
decât setea de viaţă, decât cei dragi, decât toate
şi la care, să renunţe,
care suflet oare
poate?
Ca pătruns de conştiinţa tainei veşnice ce-l cere
să se dăruie-n totală resemnare şi tăcere!
Dac-atunci sub Vechea Stare, când slujeau cerinţei Legii
jertfe, nedesăvârşite apăreau ca sacrilegii,
dacă s-alegea făptura cea fără cusur şi pată
ca să fie la nălţimea pentru care este dată,
fruntea turmei,
- floarea holdei,
toate-alese să-ntrunească
frumuseţea, curăţia, perfecţiunea pământească, -
- O, cu cât mai mult acuma, jertfa după Noua Lege
pentru-a-ndeplini cerinţa Însuşi Dumnezeu-o-alege,
nu după-omeneşti criterii, nici pe merite părute
ci după cu totul alte gânduri numai Lui ştiute.
Dar fiindcă pe măsura unei astfel de cerinţe,
întrunind desăvârşirea, nu sunt pe pământ fiinţe -
hărăzindu-Şi-le jertfa, Însuşi El le curăţeşte...
El fiind Cel care-aduce,
El fiind Cel ce primeşte!
Căci doar El e-n stare-o jertfă s-o dea astfel curăţită
încât ea să corespundă ca să poată fi primită.
Iată-atunci, aici e rostul flăcării mistuitoare
care trebuie să facă slujba cea curăţitoare,
care trebuie să ardă până la străfund fiinţa
spre-a putea să facă jertfa deopotrivă cu cerinţa.
Şi fiindcă-atâta zgură, încă-n aur se găseşte
trebuie ca el să ardă până se desăvârşeşte.
Arderea aceasta-n lupte, zvârcoliri şi suferinţă
e-un drum greu pe care nimeni n-a umblat cu uşurinţă.
O, dar este în această unică şi grea lucrare
un hotar la care chinul şi durerea ta dispare.
Este-acel hotar la care încetează-n totul firea
încetează mărginitul, începând nemărginirea.
Încetează orice simţuri, piere orice raţiune,
înghiţite de lumină, strălucirea le supune.
Nu mai sunt dorinţi sau temeri, sentimente şi-obligaţii,
piere orice legătură de-nrudire, timp şi spaţii,
piere tot cum niciodată n-ar fi fost şi nicăierea, -
şi rămâne numai una,
una singură:
Iubirea!
De-atunci piatra nu răneşte,
de-atunci cuiul nu mai doare,
nu dor spinii,
nu dor pumnii,
toate, toate sunt uşoare...
Nu dor oasele zdrobite, ţi se pare că-s străine
şi străină-ţi pare carnea, rupă fără să suspine
şi străin îţi pare lutul care-ţi apăsa făptura
mai curând aştepţi să ardă ca să-i cadă legătura.
Simţi cum piere greutatea, simţi cereasca uşurare,
simţi o tot mai luminoasă şi divină transformare
şi întâmpini veşnicia cu făptură strălucită.
Ţelul e atins,
atuncea, Taina Sfântă-i săvârşită!
... Dacă mai revii pe lume iarăşi după-această stare,
curăţită-n suferinţă, faţa ta-i strălucitoare!
Căci acolo, sus pe munte, aşteptând supus tăierea
preţul a fost dat chiar dacă n-a mai trebuit junghierea.
Prin totala resemnare şi-acceptare a jertfirii,
prin deplina dăruire,
prin supunerea iubirii,
prin străina renunţare la viaţă şi la toate,
tu plătit-ai preţul morţii!...
restu-i fără-nsemnătate.
Coborând napoi calvarul luminată fi-ţi-va faţa
întâlnirea cu Vecia ţi-a desăvârşit viaţa.
Pentru restul de trăire porţi pecetea nemuririi
mai trăieşti ca mărturie a-ndurării şi iubirii...
Îndurării şi iubirii viaţa ce-o mai ai ţi-e dată:
altfel înţelege viaţa cel care-a murit o dată!
Şi-altfel înţelege moartea cel ce mai trăieşte iară:
ştie ce-i deşertăciunea şi cunoaşte ce-i comoară!
Altfel înţelege chinul,
altfel plânsul şi iertarea,
doar atunci va şti ce-nseamnă judecata şi mustrarea!
Doar atunci va şti ce-i mila, bunătatea şi iubirea,
doar atunci va şti şi scopul care merită trăirea.
Va fi milă şi iubire. - Căci cât beznă e şi moarte
e nevoie de lumină şi de jertfa care-o-mparte.
Şi cât încă sunt pe lume munţi de greutăţi şi silă
e nevoie de-ndurare
de-nţelegere şi milă!
Nesfârşit de multe lacrimi când sunt încă-n lumea largă
o iubire nesfârşită poate numai, să le şteargă.
Şi cu orice rând de oameni,
cât va fi pe lume harul
necesară va fi jertfa, necesar va fi calvarul!
Urmând calea Marii Jertfe şi mulţind răscumpăraţii
se impune-un preţ de jertfă fiecărei generaţii!
Altora urmând noi astăzi calea cea de sânge udă,
secerăm cântând ogorul semănat de ei cu trudă.
Şi la rândul nostru-n lacrimi facem slujba semănării
ca să aibă-n urmă alţii bucuria recoltării.
Căci mereu aceasta-i calea: fiecare biruinţă
cere preţul ei de lupte, de dureri şi nevoinţă.
Şi cu cât amploarea luptei şi izbânda e mai mare
cu atât mai multe jertfe şi mai mari sunt necesare.
Şi invers: cu cât mai mare şi mai scumpă-i jertfa dată
cu atât lucrarea-ntreagă e mai binecuvântată!
Te rugăm Isuse Doamne, dăruieşte-i Oastei Tale
har şi binecuvântare şi-ajutor pe-a jertfei cale,
dă-i Tu suflete de jertfă, suflete de rugăciune,
curăţie şi lumină fă mereu s-o încunune.
Şi dă-i suflete sfinţite ca să poată fi în stare
să dea jertfa necesară când o ceri pentru Lucrare
ca să meargă Oastea-Ţi Sfântă, din putere în putere
săvârşind cu bine slujba care voia Ta i-o cere.
Domnul să vă dea şi vouă dragii mei, la toţi, tărie
partea care vă revine, s-o-mpliniţi cu bucurie!
Să urmaţi fără abateri pe cărarea cunoscută,
zi de zi făcând lucrarea mai frumoasă, mai plăcută.
Şi cât nu se cere-n alt fel, -
să-I daţi jertfa de iubire
ostenind pentru izbânda lucrului de mântuire.
Iar dacă v-ar cere Domnul,
voi să-I daţi atunci iubirea
şi sub cea mai naltă formă, unic veşnică:
Jertfirea!