Scrisoare (lui Vonica)
Traian Dorz - Cântări Luptătoare
Lui Nicolae Vonica, cel care împreună cu Marini și cu mine, eram calfele lui Neemia, .
I-am scris aceasta după ce trecuse în tabăra cealaltă, trădând voluntariatul Oastei.
Când i-am citit-o părintelui Iosif, el mi-a spus plângând sfâșietor:
Dacă nici aceasta nu-l va mișca pe Niculiță, atunci inima lui s-a împietrit cu totul!
Noiembrie 1937.
Dragă frate Niculiță, de-acolo din cătănie
eu la ultima-ți scrisoare n-avui vreme a-ți mai scrie
astăzi însă-ntors la luptă, îți spun orișicât mă doare
că-mi primești de data asta, poate ultima scrisoare.
Mai ții minte despărțirea când mă smulseră străinii
bun-rămas când ți-am spus ție și lui fratele Marini
când ți-am spus că jale multă și durere mă doboară
că vă-mbrățișez atuncea poate cea din urmă oară?
- Am spus asta Niculiță într-o clipă slabă poate
de-au putut să se-mplinească cum le presimțisem toate...
Din belșug mi-a fost cu spinii semănată-a mea cărare,
din belșug vărsat-am lacrimi singur prin dureri amare,
dar oricât mi-au fost de crunte lacrimile și urgia
mi-au rămas mereu în suflet calfele și Neemia.
Oricât îmi era pustia de amară și sihastră
m-am rugat adânc de-oriunde pentru biruința voastră
s-aveți voi putere-n luptă și nădejde și credință
și să rămâneți statornici pân-la marea biruință.
Cât de plină de lumină inima creștea în mine
când primeam din partea voastră vești de biruințe pline!
... Dar când azi mă-ntorc la luptă să-mi iau sabie și daltă
te-aflu frate Niculiță în oștirea cealaltă,
ți-aflu spada și mistria părăsite și-aruncate,
iar bătrânul Neemia luptând singur pe cetate.
Șapte răni primite-n luptă cu durere îl sfâșie
când tu-l lași să lupte singur și fugi - laș - de datorie.
Ți-ai călcat pe conștiință și pe inima-ți slăbită
și-ai luat această cale dureroasă și greșită,
fapta asta Niculiță orișicui ar fi iertată
ție însă nu se poate să se ierte niciodată.
- Tu știai prea bine unde-s adevărurile sfinte
dar dreptatea și iubirea le-ai vândut pe-un blid de linte
și cum ai făcut-o asta nu convins, ci dus de silă
bietul fostul meu tovarăș, lasă-mă să-ți plâng de milă!
Orișicare zici că-i cauza care-aici ți-a fost povață
iată azi în câmpul luptei hotărâți stăm față-n față
și desigur că stăpânii, cu săgeți înveninate
te-or sili să tragi în inimi de părinte și de frate.
Tu vei face-o Niculiță tot mai mult și tot mai tare
ca să le-mplinești dorința să nu ieși din ascultare!
Când ți-o porunci a trage eu voi fi pe turn de pază
tu cu grijă-atunci săgeata otrăvită-n arc ți-așează
eu îmi voi desface pieptul să-mi vezi inima mai bine
inima ce bate încă și se roagă pentru tine,
iar tu trage... fă-ți stăpânii de plăcere să tresalte
- o poți face și pe asta după toate celelalte.
Când stăpânii îți vor cere, și de inima te lasă
poți să tragi în fiecare dintre cei ce-au stat la masă
lângă tine-n vremuri grele însă binecuvântate
când puteai gusta dulceața luptei dezinteresate,
însă nu-ncerca a trage în bătrânul Neemie
n-ar putea să-ți ierte Domnul - și prea mult mi-ai cere mie.
Ți-aș mai scrie nu pot însă, inima cumplit mă doare
- asta, frate Niculiță, cred că-i ultima scrisoare!...