Se-mprăştie noptarea
Traian Dorz - Cântarea Cântărilor mele
Se-mprăştie noptarea în cercuri tot mai dese
fugind în ascunzişuri de codrii nevăzuţi
din scame de lumină prind norii a se ţese
ca-n Prima Dimineaţă în care-au fost făcuţi.
Doar e târziu - ici colo - mai clipind arare
ca stelele prin ceaţă în nopţi de primăveri,
opaiţe vii ce încă nestinse ard, fecioare
cu mâini neîntinate de-a iadului plăceri.
Aşteaptă Răsăritul Luceafărului Dulce
ce mai naintea Zilei de Veci Se va ivi
ca faţa obosită, pe braţul Lui să-şi culce
şi lângă El odihna pe veci a-şi regăsi.
- Luceafăr Sfânt, Isuse, de plâns mi-e faţa stoarsă
ca-n somnul cel de moarte pământul e-adormit,
simţim că noaptea trece, că zorii se revarsă
privirea ni-e întoarsă mereu spre Răsărit.
Răsai, arată-Ţi Faţa o clipă mai devreme
ni-e-aşa de dor Isuse de Chipul Tău Cel blând
ni-e dor ca glasul dulce pe nume să ne cheme
le-am vrea Isuse toate o clipă mai curând.
Adu-ne dezlegarea de-a lutului zăvoare
şi albul zbor din zorii Seninei Dimineţi
ce-ntregul Cer va umple cu valuri de cântare
cu-atâta mulţumire şi-atâtea frumuseţi.