Sfântul Petru și bețivul
Pr. Iosif Trifa - Povestiri religioase
Se povestește că, în vremea de demult, când umbla Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ, în chip de moșnegi săraci, să nu-i cunoască lumea, ajungând într-un sat, le-a ieșit în cale un câine turbat.
- Doamne, să ne ferim din cale, că vine asupra-ne un câine turbat.
- Nu te teme, Petre, că acela e un câine bolnav, nu turbat, și, dacă-i dăm pace, nu ne face nici un rău. Așa a și fost: câinele a trecut pe lângă ei fără a le face ceva.
Mergând mai încolo, iată în drum un om beat, care venea spre moșnegi, tot cumpănindu-se încoace și încolo.
- Să ne ferim din cale, Petre, că iată un om turbat.
- Nu, Doamne, să n-avem teamă, că acela-i un om beat, nu turbat.
- Bine, Petre, dacă-i beat și nu turbat, cum am zis Eu, mergi dar tu înainte.
Și, cum mergea Sf. Petru înainte, când ajunse în fața bețivului, acesta deodată îl înhăță de piept și îi strigă, răcnind:
- Da’ tu cine ești, mă-ă, pă-chă-to-su-le?… Stai pe loc!
- Cer iertare, om bun, se rugă Sf. Petru cu blândețe. Sunt un biet sărac și necăjit, umblu și eu cerând milă oamenilor, ca să mă ajute cu ce i-a lăsa inima.
- Aha!… bătrân viclean, îți trebuie pomană! Las’ că-ți dau eu ție pomană!
Și începu bețivul a înjura și a lovi pe Sf. Petru de Se îngrozi și Bunul Dumnezeu de ce întorsătură luase lucrul. Pe urmă, după ce se descărcă, bețivul plecă mai departe cumpănin-du-se încoace și încolo.
- Ei, Petre - zise Dumnezeu - ia spune acum, cum a fost omul acela: beat, ori turbat?
- Iartă-mă, Dumnezeule, că adevărate au fost vorbele Tale când ai zis despre cel beat că-i un turbat. Câinele ne-a dat pace, dar beatul nu.