Și Isus iubea pe Marta, și pe sora ei, și pe Lazăr.
Marta era sora cea mai mare din familia Betaniei și se pare că și casa era numai a ei (Luca 10, 38), pentru că este scris: o femeie anume Marta L-a primit pe Isus în casa ei.
Sora ei Maria, și fratele lor Lazăr, erau se pare, mult mai tineri decât ea.
De aceea Domnul venea în casa lor ca un prieten iubit și dorit. Orice alte griji încetau și tot timpul fericit cât Domnul era la ei, cei doi mai tineri n-aveau alte preocupări decât să facă tot ce pot pentru bucuria și plăcerea Lui. Fiecare după simțirea dragostei sale!
Marta însă, ca stăpână a casei cum era, avea o zi foarte grea și încărcată.
Cât de mult ar fi dorit și ea să poată sta, ca Maria, să asculte cuvintele pline de dulceață și de lumină care ieșeau din gura Domnului, dar datoria de a îngriji de hrana oaspeților ei iubiți,
și spălarea picioarelor, sau a schimburilor lor,
era pentru Marta o grijă scumpă, prin împlinirea cărora se arăta marea ei dragoste de Neprețuitul lor Oaspe.
Căci trebuie să ne gândim cât de grea era o astfel de zi pentru Marta, care dorea să fie de folos Domnului.
Domnul venea cu încă doisprezece, după El, cel puțin cu doisprezece... uneori, desigur cu și mai mulți!...
Și toți veneau de pe drumuri lungi, flămânzi, prăfuiți, obosiți...
Pentru cel puțin treisprezece bărbați deci, trebuia pregătită mâncarea...
Trebuia cărată apă de spălat pentru picioarele și mâinile și fețele lor.
Trebuiau spălate rufele lor.
Trebuiau făcute așternuturi să odihnească...
Toate acestea Marta le știa mai dinainte și toate acestea ea le făcea cu dragă inimă și cu bucurie. Mai totdeauna singură, fiindcă sora ei care ar fi putut-o ajuta,
- pierdută în bucuria venirii Domnului și răpită de fericirea ascultării de El, -
nici nu-și mai aducea aminte că este pe pământ și că mai sunt și alte lucruri de făcut, decât să asculte minunatele lucrări ale lui Dumnezeu.
Atunci ea nu vedea și nu mai auzea nimic decât pe Domnul și Mântuitorul ei.
Uita de orice altceva, și nici umblarea neliniștită, nici osteneala sorei ei Marta, care își pierduse răbdarea de când tot alerga singură după toate, - nu o mai vedea.
Odată, când Marta sărmana, obosită și îngrijorată, n-a mai putut să-și mai stăpânească inima întristată că nu termină mai repede ca să poată sta și ea să-L asculte pe Domnul, I-a zis Mântuitorului:
Iar atunci Domnul Isus a mustrat blând, la Marta, numai ceea ce ea se ostenea și se frământa să facă mai mult decât era nevoie.
Mustra numai ceea ce era un pic de ispită a firii pământești și care o făcea pe Marta atunci cum face uneori și pe multe surori ale noastre,
- dintr-o oarecare dorință de laudă, -
să gătească mai multe și mai bine decât era nevoie,
să pregătească mai frumos și mai mult chiar, decât erau modestele pretenții ale Domnului și necesarul lor.
Și poate și mai mult decât erau posibilitățile casei Martei. De unde Domnul n-aștepta, trupește, decât așa de puțin!
Mustrarea a fost însă atât de prietenească și de iubitoare, atât de delicată și de dreaptă,
iar Marta a simțit atât de dreaptă și caldă blândețea și bunătatea Inimii Domnului,
încât nu numai că nu s-a supărat, dar a învățat atunci un mare adevăr și anume că:
atunci când sunt clipe unice și fericite,
când ai în casa ta oaspeți atât de aleși și de rari,
mai însemnat lucru decât orice, este să te folosești mai mult sufletește, de acest prilej rar!
Să gătești în urmă ce poți, dar să folosești cât mai mult timp apoi pentru partea sufletească, dând ascultare cuvintelor lui Dumnezeu.
De aceea Isus o iubea pe Marta...
Preascump Isuse, Oaspetele Cel Iubit și Dorit al sufletelor, al caselor, al nunților și al adunărilor noastre,
fii binecuvântat pentru prilejurile fericite pe care ni le-ai dat de atâtea ori, să Te avem în mijlocul nostru, pe Tine și pe ucenicii Tăi.
Te rugăm iartă-ne, că tot din dragoste față de Tine, ca și sora Marta, am pierdut și noi prea multă vreme adesea cu lucruri de mai puțin preț,
în loc să fi folosit vremea și ocazia pentru partea cea și mai bună, ca sora Maria.
Doamne Isuse, ori de câte ori vom mai fi ispitiți să pierdem timpul cu gătirea mai multor feluri de mâncăruri,
sau cu aranjamentul prea grijuliu și prea mult al celor trupești,
(ca să avem și un motiv de a ne cam lăuda cu acestea) -
Te rugăm mustră-ne Doamne Isuse! Și învață-ne să nu umblăm după aceste lucruri cu nimic mai mult decât se cuvine.
Căci Tu, și ai Tăi, se mulțumesc cu așa de puțin din cele trupești, dar cer atât de mult din cele sufletești.
Ajută-ne să folosim cât mai mult timp, pentru partea cea bună care nu se va lua nici de la noi, niciodată.
Amin.