Şi Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr.
Marta era sora cea mai mare din familia Betaniei şi se pare că şi casa era numai a ei (Luca 10, 38), pentru că este scris: o femeie anume Marta L-a primit pe Isus în casa ei.
Sora ei Maria, şi fratele lor Lazăr, erau se pare, mult mai tineri decât ea.
De aceea Domnul venea în casa lor ca un prieten iubit şi dorit. Orice alte griji încetau şi tot timpul fericit cât Domnul era la ei, cei doi mai tineri n-aveau alte preocupări decât să facă tot ce pot pentru bucuria şi plăcerea Lui. Fiecare după simţirea dragostei sale!
Marta însă, ca stăpână a casei cum era, avea o zi foarte grea şi încărcată.
Cât de mult ar fi dorit şi ea să poată sta, ca Maria, să asculte cuvintele pline de dulceaţă şi de lumină care ieşeau din gura Domnului, dar datoria de a îngriji de hrana oaspeţilor ei iubiţi,
şi spălarea picioarelor, sau a schimburilor lor,
era pentru Marta o grijă scumpă, prin împlinirea cărora se arăta marea ei dragoste de Nepreţuitul lor Oaspe.
Căci trebuie să ne gândim cât de grea era o astfel de zi pentru Marta, care dorea să fie de folos Domnului.
Domnul venea cu încă doisprezece, după El, cel puţin cu doisprezece... uneori, desigur cu şi mai mulţi!...
Şi toţi veneau de pe drumuri lungi, flămânzi, prăfuiţi, obosiţi...
Pentru cel puţin treisprezece bărbaţi deci, trebuia pregătită mâncarea...
Trebuia cărată apă de spălat pentru picioarele şi mâinile şi feţele lor.
Trebuiau spălate rufele lor.
Trebuiau făcute aşternuturi să odihnească...
Toate acestea Marta le ştia mai dinainte şi toate acestea ea le făcea cu dragă inimă şi cu bucurie. Mai totdeauna singură, fiindcă sora ei care ar fi putut-o ajuta,
- pierdută în bucuria venirii Domnului şi răpită de fericirea ascultării de El, -
nici nu-şi mai aducea aminte că este pe pământ şi că mai sunt şi alte lucruri de făcut, decât să asculte minunatele lucrări ale lui Dumnezeu.
Atunci ea nu vedea şi nu mai auzea nimic decât pe Domnul şi Mântuitorul ei.
Uita de orice altceva, şi nici umblarea neliniştită, nici osteneala sorei ei Marta, care îşi pierduse răbdarea de când tot alerga singură după toate, - nu o mai vedea.
Odată, când Marta sărmana, obosită şi îngrijorată, n-a mai putut să-şi mai stăpânească inima întristată că nu termină mai repede ca să poată sta şi ea să-L asculte pe Domnul, I-a zis Mântuitorului:
Iar atunci Domnul Isus a mustrat blând, la Marta, numai ceea ce ea se ostenea şi se frământa să facă mai mult decât era nevoie.
Mustra numai ceea ce era un pic de ispită a firii pământeşti şi care o făcea pe Marta atunci cum face uneori şi pe multe surori ale noastre,
- dintr-o oarecare dorinţă de laudă, -
să gătească mai multe şi mai bine decât era nevoie,
să pregătească mai frumos şi mai mult chiar, decât erau modestele pretenţii ale Domnului şi necesarul lor.
Şi poate şi mai mult decât erau posibilităţile casei Martei. De unde Domnul n-aştepta, trupeşte, decât aşa de puţin!
Mustrarea a fost însă atât de prietenească şi de iubitoare, atât de delicată şi de dreaptă,
iar Marta a simţit atât de dreaptă şi caldă blândeţea şi bunătatea Inimii Domnului,
încât nu numai că nu s-a supărat, dar a învăţat atunci un mare adevăr şi anume că:
atunci când sunt clipe unice şi fericite,
când ai în casa ta oaspeţi atât de aleşi şi de rari,
mai însemnat lucru decât orice, este să te foloseşti mai mult sufleteşte, de acest prilej rar!
Să găteşti în urmă ce poţi, dar să foloseşti cât mai mult timp apoi pentru partea sufletească, dând ascultare cuvintelor lui Dumnezeu.
De aceea Isus o iubea pe Marta...
Preascump Isuse, Oaspetele Cel Iubit şi Dorit al sufletelor, al caselor, al nunţilor şi al adunărilor noastre,
fii binecuvântat pentru prilejurile fericite pe care ni le-ai dat de atâtea ori, să Te avem în mijlocul nostru, pe Tine şi pe ucenicii Tăi.
Te rugăm iartă-ne, că tot din dragoste faţă de Tine, ca şi sora Marta, am pierdut şi noi prea multă vreme adesea cu lucruri de mai puţin preţ,
în loc să fi folosit vremea şi ocazia pentru partea cea şi mai bună, ca sora Maria.
Doamne Isuse, ori de câte ori vom mai fi ispitiţi să pierdem timpul cu gătirea mai multor feluri de mâncăruri,
sau cu aranjamentul prea grijuliu şi prea mult al celor trupeşti,
(ca să avem şi un motiv de a ne cam lăuda cu acestea) -
Te rugăm mustră-ne Doamne Isuse! Şi învaţă-ne să nu umblăm după aceste lucruri cu nimic mai mult decât se cuvine.
Căci Tu, şi ai Tăi, se mulţumesc cu aşa de puţin din cele trupeşti, dar cer atât de mult din cele sufleteşti.
Ajută-ne să folosim cât mai mult timp, pentru partea cea bună care nu se va lua nici de la noi, niciodată.
Amin.