Acum Mă duc la Cel ce M-a trimes; şi nimeni din voi nu Mă întreabă: Unde Te duci?
Adevărata dragoste şi adevărata credinţă, caută cea mai adâncă părtăşie. Ele nici nu pot trăi fără ea.
Adevărata dragoste doreşte să spună atât de multe celui preaiubit. Şi să-l întrebe atât de mult, la fiecare pas, în fiecare loc.
Adevărata dragoste doreşte să i se spună şi să fie întrebată, mereu şi mereu...
Câtă vreme există adevărata dragoste între soţul şi soţia lui - o, câte îşi spun şi câte se întreabă unul pe altul! Ei nu pot sta nici o clipă împreună fără a-şi spune şi fără a se întreba câte ceva unul pe celălalt.
Dar când se aşterne între ei tăcerea, atunci e un semn dureros că adevărata dragoste dintre ei s-a dus. Că în inima unuia sau a amândurora, a venit răceala sau îngheţul dragostei lor.
Vai, ce tristeţe şi apăsare se lasă adesea peste viaţa acelora care nu-şi mai spun şi nu se mai întreabă nimic, unul pe altul!
Ce minunată este dragostea dintre copiii mici şi mamele sau taţii lor!
Câte lucruri spune şi întreabă ziua întreagă copilaşul sau fetiţa pe tăticul sau pe mămica lor!
Ca la o păsărică, într-o zi călduţă de primăvară, nu le mai tace copilaşilor iubiţi guriţa lor cea mică şi dulce, întrebând şi spunând.
Tot ce gândeşte mintea copilului spune guriţa lui şi tot ce vede cu ochişorii întreabă cu graiul său.
Ca nişte picuri de miere cad pe auzul inimii părinteşti, sunetele dulci ale cuvintelor lor drăgălaşe...
De dimineaţă până seara ar săruta părinţii de mii de ori guriţa aia scumpă din care tot ar vrea şi ar vrea şi tatăl şi mama, să audă fără a se mai sătura niciodată, aceste ciripiri îngereşti, mai frumoase decât orice alt cântec din lume.
Cele mai frumoase clipe ale dragostei dintre copii şi părinţii lor, sunt acele din cei câţiva anişori, când îşi spun şi îşi întreabă unii altora toate lucrurile, cu o dragoste atât de nevinovată, cu o părtăşie atât de deplină, cu o dorinţă atât de dulce...
Curând vin anii când copiii crescuţi, îşi găsesc alte iubiri decât cea părintească. Şi încep să spună şi să întrebe tot mai puţin şi tot mai rar de părinţii lor...
Până când mama sau tatăl pot sta zile întregi - uneori şi mai mult, în aceeaşi casă cu copilul lor - fără ca acesta să le mai spună sau să-i mai întrebe nimic.
Cine ar fi în stare să poată măsura atunci durerea unei inimi părinteşti!
Poate fiul său, ori fiica sa atunci să-i dea tatălui sau mamei o pâine cât mai mare sau mult mai albă (- când rar, mai sunt şi fii care au măcar această grijă!).
- Sau poate să le dea o haină cât de groasă şi un aşternut cât de moale,
- dacă niciodată nu-şi mai face fiul, ori fiica timp să-i spună şi să mai întrebe nimic pe părintele său bătrân, acesta se va simţi tot mai străin şi tot mai povară în casa fiului său.
Îşi va aduce mereu cu durere aminte de dragostea copilului lor din anii când spunea şi întreba... Şi va plânge aceasta cu amar în tăcerea închisorii lui plină de gheaţă, din casa caldă a fiului lor...
Dragul meu sau draga mea...
Poate şi tu eşti fiul sau fiica, acum mare - poate prea mare - a unui tată bătrân, sau a unei mame bolnave...
Poate că îngrijeşti de hrana şi adăpostul părinţilor tăi bătrâni, dacă eşti măcar om.
Sau dacă eşti fiară sau demon, nici nu-ţi mai pasă, sau chiar ţi-e ruşine de părinţii tăi...
Dar chiar om să fii, şi chiar dacă cu o conştiinţă curată îţi împlineşti datoria de a-ţi întreţine în condiţii omeneşti pe părinţii tăi neputincioşi acum,
- o, nu uita că ei au nevoie nu numai de pâinea şi căldura casei tale - ci şi de tine însuţi, de dragostea şi căldura inimii tale.
Fă-ţi timp să stai de vorbă cu ei măcar din când în când.
Fă-ţi zilnic timp, dacă poţi, să le spui ceva sau să-i întrebi ceva, cu un cuvânt iubitor.
Aceasta îi va face fericiţi.
Şi nu numai pe ei: ci mai ales pe tine.
Soţule sau soţie... Voi aveţi nevoie unul de dragostea celuilalt mai mult chiar decât de pâinea, de hainele, sau de banii voştri.
Iubiţi-vă cu căldură neschimbată, proaspătă şi dulce, unul pe celălalt.
Soţule, iubeşte-ţi soţia ta aşa cum e ea acum, nu aştepta până când va deveni cum ai dori tu să devină.
Soţie, iubeşte-ţi soţul tău, aşa cum e el, până când prin iubire vă veţi ajuta să ajungeţi aşa cum trebuie să fiţi. Căci şi Hristos ne-a iubit pe noi tot aşa. Ne-a iubim cum eram, până vom fi cum trebuie să fim.
Vorbiţi mereu întreolaltă şi vă întrebaţi de toate, unul pe celălalt.
Nu lăsaţi să treacă ceasuri şi zile în care să nu vă spuneţi şi să nu vă întrebaţi nimic. Nu ţineţi necaz unul pe altul (Colos. 3, 19).
Nu lăsaţi niciodată să apună soarele iubirii peste mânia voastră, ci şi când vă mâniaţi să fie mânia iubirii, care se sfârşeşte totdeauna cu un sărut dulce.
Cele mai nefericite clipe şi cele mai negre gânduri, sunt acelea care vă vin atunci când nu vă mai spuneţi şi nu vă mai întrebaţi nimic.
Dragostea lui Hristos să vă facă să acoperiţi totul, să iertaţi şi să uitaţi totul, cu o astfel de iubire cum ne-a iertat El şi nouă totul şi cum ni le-a uitat şi nouă toate Hristos, Preaiubitul nostru Mântuitor.
Slavă veşnică Dragostei Tale Domnul şi Mântuitorul Iubit al sufletelor noastre.
Slavă Ţie care ne-ai arătat prin dragostea Ta cu care ne-ai iertat şi ne-ai iubit Tu, măsura în care trebuie să ne iertăm şi să ne iubim şi noi unii pe alţii.
Te rugăm Doamne şi Dumnezeul nostru să ne ierţi pentru tot răul pe care l-am făcut faţă de cei cărora le-am fost datori cea mai mare iubire, după iubirea faţă de Tine - dar nu le-am dat-o.
Ajută-ne ca măcar pe viitor să nu mai păcătuim niciodată faţă de fraţii, faţă de soţii şi faţă de părinţii noştri trupeşti şi sufleteşti.
Amin.