Singurul Templu Etern
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
1 - Avem etern un singur templu
la mijlocul singurei noastre Cetăți
iar în Sfânta Sfintelor lui un singur altar
pe care arde un singur foc
- Iubirea.
2 - O, unde sunt atunci când stau lângă Tine în genunchi, - că nu mai sunt pe pământ?
Cine sunt atunci când cu ochii strălucind în lacrimi mă strângi la inima Ta, - că nu mai sunt eu?
Și ce vorbesc eu oare, atunci când grăiesc cu Tine, - căci nu mai știu ce spun?
O, ce puține poate să explice iubirea! Ce rareori răspunde și ce puține întreabă ea!
Nici nu are nevoie! Nici nu are timp.
3 - Ce ne leagă peste atâtea depărtări?
Ce ne apropie peste atâtea piedici?
Ce ne întărește în atâtea împotriviri?
Ce ne trece printre atâția spini și dușmani?
Ce ne poate ținea în atâtea furtuni?
- iubirea, numai ea!
4 - O Har Dumnezeiesc, atât de rar și atât de scump, ferice inima care te-a putut dobândi și păstra!
Tu ești Mărgăritarul cel de mare preț, atât de ascuns și atât de unic, pentru care oricine e gata să-și vândă îndată tot ce are ca să Te poată cumpăra.
Tu ești Comoara cea tainică pentru care se merită să dai totul pentru a o putea păstra!
Pentru Tine am dat totul...
Și aș da de o mie de ori mai mult.
5 - Tu, ce ești oare Tu, pe care eu nu Te știu numi?
- ești atât de îmbătătoare, - dar nu ești vin,
ești atât de dulce, dar nu ești miere,
ești atât de strălucită, dar nu ești soare,
ești atât de răcoritoare, dar nu ești izvor,
ești atât de arzătoare, dar nu ești foc -
Ce putere este mai biruitoare decât a Ta?
Ce rai este mai fericit decât al Tău?
Ce stare mai poate fi ca aceea pe care ne-o dai Tu?
Care este numele Tău adevărat?
- căci încă nu-L știu!
6 - Când vine lumina Ta, - eu nu mă mai văd,
când mi Te apropii, - eu nu-Ți mai văd decât luminile ochilor Tăi cerești...
În izvoarele lor albastre mă văd fericit
mă cufund adânc-adânc - și închid totul în urma mea,
nu mai vreau să vin înapoi niciodată.
Atunci dacă aș avea cu ce spune, Ți-ar șopti numai cele două străluciri.
Dar n-am cu ce spune decât cu cele două aplecări de pleoape:
- Te iubesc!
Și altceva nu mai știu
sau nu mai pot.
7 - Spinii între care m-ai îmbrățișat - se vor usca.
Umbrele care ne-au acoperit - vor pieri.
Căile pe care am umblat, - se vor uita
semnele pe care le-am pus, - se vor pierde
- dar tot ce am strâns din toate acestea, este un aur, este un cântec, este o rugăciune, este un har care nu se va usca, nu va pieri, nu se va uita și nu se va pierde niciodată.
- Nu-i așa Preaiubitule Frumos?
8 - O, clipa întâlnirii cu Tine, clipa legământului nostru, clipa cununiei noastre veșnice...
Apropierea îngenuncherii Tale mă cuprinde și acum.
Fiorul strângerii Tale îmi arde inima mea și îmi fericește sânul meu,
lumina lacrimilor Tale îmi strălucește și acum pe buzele mele
simt fericit răsuflarea caldă și înmiresmată a gurii Tale
puterea Dumnezeieștii Tale îmbrățișări,
ecoul șoaptelor Tale, spuse ochilor mei
și cele patru binecuvântări ale Crucii Tale peste mine
- îmi tremură toată ființa mea, - numai gândindu-mă!
9 - O, dacă este atât de dulce viața cu Tine,
- cu cât va fi mai dulce moartea, căci moartea mă va ține pe totdeauna cu Tine, dar viața nu mă lasă pe totdeauna.
Dacă strălucirea Luminii Tale este atât de fericită - cât de fericit trebuie să fie întunericul ei, care este de mii de ori mai strălucit!
Și dacă cele văzute sunt atât de minunate, - cât de minunate trebuie să fie cele ascunse!
- îmi tremură toată ființa mea, - numai gândindu-mă!
10 - O, Tu n-ai nume și n-ai seamăn. Eu nu mai pot știi altceva asemenea Ție.
În odăița noastră Tu ai adus tot raiul... Nimic n-ai mai lăsat în altă parte. Tot cuprinsul cerului Tău este aici. O casă de aur străveziu s-a făcut totul iar în ea în noi, numai noi, numai noi...
Aruncă-i cheia și zidește-i ușa.
Să nu mai poată intra nimeni altcineva aici... să nu mai putem ieși nici noi nicăieri niciodată.
Apoi acopere-ne și înconjoară-ne așternutul nostru cu toți crinii lumii ca să ne adoarmă cu mireasma lor.
Și să nu ne mai trezim.
11 - Pe cine nu Te poate iubi pe Tine, aruncă-l în cuptor, ca să ardă cum am ars eu.
Pe cine nu știe cum este dragostea Ta, du-l departe, ca să vadă ce pâine udată cu lacrimi am mâncat eu
și ține-l în gheață - să vadă cum am tremurat eu
și scaldă-l în flăcări să vadă cum am trăit eu și Tu
- acolo va afla ce este iubirea.
12 - De unde îmi sunt ranele frunții - mă întrebi?
- De la spinii și pietrele alor mei.
De unde îmi sunt ranele mâinilor și ale picioarelor mele?
- De la munca și drumurile Domnului meu.
De unde îmi sunt ranele inimii?
- De la iubirea Lui și a lor.
13 - Mlădițele s-au făcut pomi și pârâiașele râuri.
Casele puternice s-au prefăcut ruini, iar vecinii îmbătrâniți s-au dus...
Pietrele s-au tocit de pașii trecătorilor mulți...
Au albit perii noștri, ochii ne-au slăbit iar mersul ni s-a îngreuiat
numai inima ne-a rămas parcă tot mai tânără și dragostea și mai puternică decât la început.
Noi Preaiubitule Drag, de ce nu îmbătrânim?
14 - Tu mi-ai dat văzul care vede fără ochi,
aripile care mă duc fără zbor,
picioarele care merg fără pași,
gura care vorbește fără cuvinte,
lacrimile care curg fără stropi
și rugăciunea care se înalță fără șoapte
- și când Ți le dau acestea așa, Tu ești Cel mai al meu.
15 - Am întrebat portița mea:
- Pe cine aștepți tu, mereu deschisă?
Și grădina mea:
- Pentru cine înflorești tu așa frumoasă?
Și căsuța mea:
- Pentru cine te gătești tu atât de sărbătorește?
Și masa mea:
- Pentru cine te așezi tu așa de gustoasă?
Și perna mea:
- Pentru cine ești tu așa de albă și de moale?
- Și toate mi-au răspuns:
- Pentru Preaiubitul Scump care vine!
16 - Ochi ai mei, - în calea cui priviți voi topindu-vă de dor?
Gândule al meu, - la cine stăruiești tu zi și noapte?
Inimă a mea, - pentru cine tânjești tu și suspini?
Pe cine așteptați voi, toate ale mele?
- Pe El!
Vino Preaiubitule Dulce, ca un vânt răcoros și ca o dragoste fierbinte.
Tu îmi ești amândouă.
17 - Voi cântări cerești, - opriți-vă o clipă!
Soare strălucitor, - dă-te o clipă la o parte!
Flori înmiresmate, - depărtați-vă!
Coruri nemuritoare, - cântăreți neîntrecuți, minuni veșnice, - tăceți puțin, feriți-vă, depărtați-vă, plecați:
- Vreau să-L văd, vreau să-L aud, vreau să-L cuprind, să-L știu, să-L am numai pe El... Pe Preaiubitul Dulce al inimii și vieții mele.
Nimeni și nimic nu-i asemenea Lui.
18 - Oricât ar fi de tare furtuna și de puternice amenințările,
oricât ar fi de mulți vrăjmașii și de mari primejdiile,
- rămâi lângă mine, - nu pleca! - Nu mă tem!
Oricât ar fi de liniștite zările și de fericite petrecerile,
oricât ar fi de iubitori prietenii și promițătoare toate,
- rămâi lângă mine, - nu-mi pleca! - Te vreau numai pe Tine!
19 - Stropii lacrimilor mele
mi i-ai șters cu sărutări
și suspinurile grele
mi le-ai prefăcut cântări
Tu Isuse, Drag Isuse,
mi le-ai prefăcut cântări.
20 - Atât de mult am așteptat încât părea că nu mai vii... și am ațipit.
Atât de mult am dormit încât părea toată noaptea
și atât de multe gândeam că-Ți voi spune când ne vom revedea
- și când ai venit repede, Preaiubitul meu, - Ți-am putut spune numai cu mișcarea buzelor și cu aplecarea ochilor mei:
- Te iubesc!
Și n-am mai dorit nimic decât să mor pe brațele Tale.