Singurul Templu Etern
Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns
1 - Avem etern un singur templu
la mijlocul singurei noastre Cetăţi
iar în Sfânta Sfintelor lui un singur altar
pe care arde un singur foc
- Iubirea.
2 - O, unde sunt atunci când stau lângă Tine în genunchi, - că nu mai sunt pe pământ?
Cine sunt atunci când cu ochii strălucind în lacrimi mă strângi la inima Ta, - că nu mai sunt eu?
Şi ce vorbesc eu oare, atunci când grăiesc cu Tine, - căci nu mai ştiu ce spun?
O, ce puţine poate să explice iubirea! Ce rareori răspunde şi ce puţine întreabă ea!
Nici nu are nevoie! Nici nu are timp.
3 - Ce ne leagă peste atâtea depărtări?
Ce ne apropie peste atâtea piedici?
Ce ne întăreşte în atâtea împotriviri?
Ce ne trece printre atâţia spini şi duşmani?
Ce ne poate ţinea în atâtea furtuni?
- iubirea, numai ea!
4 - O Har Dumnezeiesc, atât de rar şi atât de scump, ferice inima care te-a putut dobândi şi păstra!
Tu eşti Mărgăritarul cel de mare preţ, atât de ascuns şi atât de unic, pentru care oricine e gata să-şi vândă îndată tot ce are ca să Te poată cumpăra.
Tu eşti Comoara cea tainică pentru care se merită să dai totul pentru a o putea păstra!
Pentru Tine am dat totul...
Şi aş da de o mie de ori mai mult.
5 - Tu, ce eşti oare Tu, pe care eu nu Te ştiu numi?
- eşti atât de îmbătătoare, - dar nu eşti vin,
eşti atât de dulce, dar nu eşti miere,
eşti atât de strălucită, dar nu eşti soare,
eşti atât de răcoritoare, dar nu eşti izvor,
eşti atât de arzătoare, dar nu eşti foc -
Ce putere este mai biruitoare decât a Ta?
Ce rai este mai fericit decât al Tău?
Ce stare mai poate fi ca aceea pe care ne-o dai Tu?
Care este numele Tău adevărat?
- căci încă nu-L ştiu!
6 - Când vine lumina Ta, - eu nu mă mai văd,
când mi Te apropii, - eu nu-Ţi mai văd decât luminile ochilor Tăi cereşti...
În izvoarele lor albastre mă văd fericit
mă cufund adânc-adânc - şi închid totul în urma mea,
nu mai vreau să vin înapoi niciodată.
Atunci dacă aş avea cu ce spune, Ţi-ar şopti numai cele două străluciri.
Dar n-am cu ce spune decât cu cele două aplecări de pleoape:
- Te iubesc!
Şi altceva nu mai ştiu
sau nu mai pot.
7 - Spinii între care m-ai îmbrăţişat - se vor usca.
Umbrele care ne-au acoperit - vor pieri.
Căile pe care am umblat, - se vor uita
semnele pe care le-am pus, - se vor pierde
- dar tot ce am strâns din toate acestea, este un aur, este un cântec, este o rugăciune, este un har care nu se va usca, nu va pieri, nu se va uita şi nu se va pierde niciodată.
- Nu-i aşa Preaiubitule Frumos?
8 - O, clipa întâlnirii cu Tine, clipa legământului nostru, clipa cununiei noastre veşnice...
Apropierea îngenuncherii Tale mă cuprinde şi acum.
Fiorul strângerii Tale îmi arde inima mea şi îmi fericeşte sânul meu,
lumina lacrimilor Tale îmi străluceşte şi acum pe buzele mele
simt fericit răsuflarea caldă şi înmiresmată a gurii Tale
puterea Dumnezeieştii Tale îmbrăţişări,
ecoul şoaptelor Tale, spuse ochilor mei
şi cele patru binecuvântări ale Crucii Tale peste mine
- îmi tremură toată fiinţa mea, - numai gândindu-mă!
9 - O, dacă este atât de dulce viaţa cu Tine,
- cu cât va fi mai dulce moartea, căci moartea mă va ţine pe totdeauna cu Tine, dar viaţa nu mă lasă pe totdeauna.
Dacă strălucirea Luminii Tale este atât de fericită - cât de fericit trebuie să fie întunericul ei, care este de mii de ori mai strălucit!
Şi dacă cele văzute sunt atât de minunate, - cât de minunate trebuie să fie cele ascunse!
- îmi tremură toată fiinţa mea, - numai gândindu-mă!
10 - O, Tu n-ai nume şi n-ai seamăn. Eu nu mai pot ştii altceva asemenea Ţie.
În odăiţa noastră Tu ai adus tot raiul... Nimic n-ai mai lăsat în altă parte. Tot cuprinsul cerului Tău este aici. O casă de aur străveziu s-a făcut totul iar în ea în noi, numai noi, numai noi...
Aruncă-i cheia şi zideşte-i uşa.
Să nu mai poată intra nimeni altcineva aici... să nu mai putem ieşi nici noi nicăieri niciodată.
Apoi acopere-ne şi înconjoară-ne aşternutul nostru cu toţi crinii lumii ca să ne adoarmă cu mireasma lor.
Şi să nu ne mai trezim.
11 - Pe cine nu Te poate iubi pe Tine, aruncă-l în cuptor, ca să ardă cum am ars eu.
Pe cine nu ştie cum este dragostea Ta, du-l departe, ca să vadă ce pâine udată cu lacrimi am mâncat eu
şi ţine-l în gheaţă - să vadă cum am tremurat eu
şi scaldă-l în flăcări să vadă cum am trăit eu şi Tu
- acolo va afla ce este iubirea.
12 - De unde îmi sunt ranele frunţii - mă întrebi?
- De la spinii şi pietrele alor mei.
De unde îmi sunt ranele mâinilor şi ale picioarelor mele?
- De la munca şi drumurile Domnului meu.
De unde îmi sunt ranele inimii?
- De la iubirea Lui şi a lor.
13 - Mlădiţele s-au făcut pomi şi pârâiaşele râuri.
Casele puternice s-au prefăcut ruini, iar vecinii îmbătrâniţi s-au dus...
Pietrele s-au tocit de paşii trecătorilor mulţi...
Au albit perii noştri, ochii ne-au slăbit iar mersul ni s-a îngreuiat
numai inima ne-a rămas parcă tot mai tânără şi dragostea şi mai puternică decât la început.
Noi Preaiubitule Drag, de ce nu îmbătrânim?
14 - Tu mi-ai dat văzul care vede fără ochi,
aripile care mă duc fără zbor,
picioarele care merg fără paşi,
gura care vorbeşte fără cuvinte,
lacrimile care curg fără stropi
şi rugăciunea care se înalţă fără şoapte
- şi când Ţi le dau acestea aşa, Tu eşti Cel mai al meu.
15 - Am întrebat portiţa mea:
- Pe cine aştepţi tu, mereu deschisă?
Şi grădina mea:
- Pentru cine înfloreşti tu aşa frumoasă?
Şi căsuţa mea:
- Pentru cine te găteşti tu atât de sărbătoreşte?
Şi masa mea:
- Pentru cine te aşezi tu aşa de gustoasă?
Şi perna mea:
- Pentru cine eşti tu aşa de albă şi de moale?
- Şi toate mi-au răspuns:
- Pentru Preaiubitul Scump care vine!
16 - Ochi ai mei, - în calea cui priviţi voi topindu-vă de dor?
Gândule al meu, - la cine stăruieşti tu zi şi noapte?
Inimă a mea, - pentru cine tânjeşti tu şi suspini?
Pe cine aşteptaţi voi, toate ale mele?
- Pe El!
Vino Preaiubitule Dulce, ca un vânt răcoros şi ca o dragoste fierbinte.
Tu îmi eşti amândouă.
17 - Voi cântări cereşti, - opriţi-vă o clipă!
Soare strălucitor, - dă-te o clipă la o parte!
Flori înmiresmate, - depărtaţi-vă!
Coruri nemuritoare, - cântăreţi neîntrecuţi, minuni veşnice, - tăceţi puţin, feriţi-vă, depărtaţi-vă, plecaţi:
- Vreau să-L văd, vreau să-L aud, vreau să-L cuprind, să-L ştiu, să-L am numai pe El... Pe Preaiubitul Dulce al inimii şi vieţii mele.
Nimeni şi nimic nu-i asemenea Lui.
18 - Oricât ar fi de tare furtuna şi de puternice ameninţările,
oricât ar fi de mulţi vrăjmaşii şi de mari primejdiile,
- rămâi lângă mine, - nu pleca! - Nu mă tem!
Oricât ar fi de liniştite zările şi de fericite petrecerile,
oricât ar fi de iubitori prietenii şi promiţătoare toate,
- rămâi lângă mine, - nu-mi pleca! - Te vreau numai pe Tine!
19 - Stropii lacrimilor mele
mi i-ai şters cu sărutări
şi suspinurile grele
mi le-ai prefăcut cântări
Tu Isuse, Drag Isuse,
mi le-ai prefăcut cântări.
20 - Atât de mult am aşteptat încât părea că nu mai vii... şi am aţipit.
Atât de mult am dormit încât părea toată noaptea
şi atât de multe gândeam că-Ţi voi spune când ne vom revedea
- şi când ai venit repede, Preaiubitul meu, - Ţi-am putut spune numai cu mişcarea buzelor şi cu aplecarea ochilor mei:
- Te iubesc!
Şi n-am mai dorit nimic decât să mor pe braţele Tale.