Soţ credincios

S-a tot spus acest adevăr și anume că:

Atunci când Cuvântul lui Hristos este Adevărul pe care un împreună-lucrător cu Dumnezeu trebuie să-L asculte şi să-L apere în orice vreme şi cu toată fiinţa şi viaţa lui, se înţelege desigur că cel dintâi care este dator să-L îndeplinească este tocmai el însuşi.

Căci niciodată nu va putea pune în rânduială viaţa altora, câtă vreme propria sa viaţă nu-i pusă. Că nu va putea îndrepta lucrurile în casele altora, câtă vreme în propria lui casă stau rău. Că nu va putea păstra credincioşie adevărată faţă de nici o fiinţă, câtă vreme nu-şi ţine credincioşia față de ființa cea mai apropiată lui: soţul său sau soţia lui.

Iată un lucru foarte însemnat şi de foarte mare preţ: toţi marii oameni ai lui Hristos au fost nişte soţi adevăraţi şi credincioşi. Pildele pe care ni le înfăţişează Biblia sunt nenumărate şi strălucite. Pildele pe care ni le-a păstrat istoria Bisericii şi amintirile sfinte îmbogăţesc de asemenea minunata comoară a învățăturii despre iubirea faţă de soţi, faţă de soţii.

Nu există nici un caz în care cineva să fi câştigat ceva pentru dragostea lui Hristos din paguba iubirii faţă de soţul său. Nu există nici un caz de soț fericit prin nefericirea celei cu care s-a însoțit. Dar există atâtea nefericiri pe care le-a adus nefericirea celuilalt.

Soţiile lucrătorilor lui Dumnezeu sunt chemate, tocmai prin harul pe care l-au căpătat de la Dumnezeu când El le-a rânduit să fie însoţitoarele lor, ca să fie şi ele niște lucrătoare ale Evangheliei. Şi, slăvit să fie Domnul, sunt atât de multe aceste soţii binecuvântate!

Ce minunat este să vezi pe soţia aceasta însoţind cu dragoste, cu rugăciune, cu încrederea inimii ei sau cu umbra fiinţei ei pe soţul ei, harnicul slujitor al lui Hristos. Ce fericit este să-i vezi rugându-se împreună! Să-i auzi cântând împreună. Să-i priveşti mergând împreună. Să-i ştii lucrând, și răbdând, şi luptând, şi bucurându-se mereu nedespărţiţi. Nedespărţiţi în gânduri, în simţiri, în păreri, în preferinţe. Nedespărţiţi de către ispite, nedespărţiţi de către păcate, nedespărţiţi de către necazuri. Nedespărţiţi de ani. Nedespărţiţi de nimic. Şi în nimic.

Binecuvântaţi sunt amândoi aceşti soţi. Dar cel mai binecuvântat este totdeauna soţul care nu-şi dispreţuieşte şi nu-şi lasă pe soţia lui. Căci el nu numai că poate face în chip vrednic o slujbă vrednică pentru Hristos. Dar rugăciunile lui nu sunt împiedicate (1 Petru 3, 7), slujba lui nu-i defăimată, curăţia lui nu-i bănuită, cinstea lui nu-i pusă la îndoială și viaţa lui nu-i expusă la căderi nemaireparate, adesea niciodată...

Scump frate împreună-lucrător cu Dumnezeu, te rog, în numele lucrării la care ai fost chemat, să iei seama la toate îndatoririle tale de care depinde cinstea Domnului tău şi reuşita Lucrării Lui. Dar una dintre cele mai de frunte din aceste datorii să ştii că este aceea faţă de soţia ta. Ţine seama de tot ce-ţi porunceşte Sfântul Cuvânt al Domnului în privinţa aceasta.

Poate ai o soţie rea, necredincioasă, pârâtoare, desfrânată, beţivă, risipitoare, nervoasă... tot ce poate fi mai rău pe lume. Poate! Datoria ta faţă de ea însă este atunci cu atât mai sfântă, cu atât mai mare. Nu-ţi aminti mereu ce ar trebui să fie ea - şi nu poate. Sau nu vrea. Ci aminteşte-ţi ce trebuie să fii tu, căci tu poţi. Şi tu trebuie să vrei.

Ea nu te înţelege pe tine, dar tu trebuie s-o poți înţelegi pe ea. Ea n-a fost încă aşa cum eşti tu, dar tu ai fost aşa cum este ea. Sau aproape aşa. Iubind şi răbdând, o vei aduce şi pe ea lângă tine. Întâi la rugăciune. Apoi poate şi la lucru. Ia seama bine înainte de a o lua. Dar după ce ai luat-o, numai moartea să vă mai poată despărţi.

Iar tu, care ai o soţie mai bună, fă la fel. Dar niciodată, nicăieri şi pentru nici o clipă, ochii tăi să nu privească oprindu-se asupra nici unei alte fiinţe, cu gând ascuns, decât asupra soţiei tale, cea una şi pe totdeauna. Cât va trăi ea, aşa cum este, să o ai numai pe ea soţia ta. Iar după ce va muri ea, dacă poți, mai bine să nu mai ai o alta niciodată (1 Cor. 7, 29-33).

O, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Care ne-ai fost şi Învăţător şi Model în toate privinţele!

Te rugăm, aţinteşte mereu ochii fiecărui lucrător al Tău spre Tine, spre Cuvântul Tău şi spre Pilda Ta.

Tu, Care ştii cât de grea şi de slăvită este slujba de împreună-lucrător al Tău în câmpul Evangheliei Tale, dăruieşte-ne fiecăruia o inimă mare în iubire, în bunătate şi răbdare, în sfinţenie şi statornicie, atât de mare cât este de mare datoria pe care ne-o ceri.

Tu, Care ştii cât de viclean este vrăjmaşul sufletelor noastre şi al Lucrării Tale...

cât de multe şi felurite sunt cursele şi ispitele pe care le pune în calea fiecăruia dintre noi, îmbracă-ne cu sfinţenia ca şi cu o haină, și cu neprihănirea ca şi cu un scut puternic, și fă-ne să rămânem în picioare după ce vom fi biruit totul.

Amin.

O, Doamne, răsplăteşte

O, Doamne, răsplăteşte mâinii

ce şterge lacrimile-amare

c-o veşnică şi fericită

şi dulce milă iubitoare.

Şi răsplăteşte bunătăţii

ce răcoreşte buza arsă

şi leagă rana tăinuită

şi-olei în lampa stinsă varsă.

Şi răsplăteşte gurii care

vesteşte dragostea divină

să-Ţi poată afla despovărarea

zdrobita inimă străină.

Şi răsplăteşte-n veci genunchii

ce se apleacă spre durere

să-i picure Dumnezeieşte

a rugăciunii mângâiere.

Şi răsplăteşte curăţiei

ce rabdă lacrimi şi-n uitare

să-şi ducă până-n ceruri crucea

singurătăţii-apăsătoare.

Dar cu răsplata cea mai scumpă

s-aştepţi sfinţenia smerită

ce, împlinindu-le pe toate,

nici nu s-aşteaptă răsplătită.

Ca soţia sufletului tău

Lucrarea Domnului în care ai fost chemat la naşterea din nou este ca soţia sufletului tău, căreia trebuie să-i fii nedespărţit şi credincios cu o dragoste şi cu o statornicie pe care să n-o poată nimici nici viaţa, nici moartea.

Cum nu poţi avea decât o singură soţie pentru dragostea trupului tău, tot aşa nu trebuie să ai o altă dragoste în sufletul tău ca faţă de Lucrarea şi Frăţietatea în care te-ai întors la Dumnezeu. Şi în care te-a aşezat Hristos prin alegerea Duhului Sfânt.

Faţă de această Frăţietate să ai o gelozie neînduplecată.

Faţă de învăţătura şi duhul ei, o ascultare nemărginită.

Faţă de tot ce are ea, o grijă părtinitoare şi eternă.

Nimic să nu te facă să-ţi abaţi inima spre alte lucrări, spre alte învăţături, spre alte iubiri și credințe străine.

Oricât de înzestrate, de mari, de frumoase şi de bogate ar fi străinele acestea.

Şi oricât de săracă, de slabă şi de batjocorită ar fi a ta.

Ba, tocmai cu atât mai mult.

Soţia sufletului trebuie să fie şi mai mult decât a trupului, să fie una şi pe totdeauna.

Ce spun Sfinţii noştri Părinţi

- Căsătoria este scutul curăţiei şi împlinirea voii lui Dumnezeu... spre viaţa oamenilor.

- Rostul înalt şi sfânt al nunţii respinge total muzica lumească, dansurile şi cântecele ruşinoase, vorbele stricate, pompa diavolească, toate cele neruşinate care au loc de obicei la nuntă.

Acestea sunt păcate care zdruncină legătura căsătoriei. Este ca şi cum ai chema demoni la nunta ta. Toate acestea trebuie să fie înlăturate şi să fie chemat Dumnezeu în viaţa noastră.

- Înainte de oricine, să-L invităm pe Iisus la nuntă. El va veni sigur dacă facem nunta în chip sfânt. (Sf. Ioan Gură de Aur)

- Căsătoria este aşezată de Dumnezeu pentru aceste două temeiuri: dragostea dintre soţi şi naşterea de copii. (Sf. Astenie al Amosei)

- Cei doi soţi sunt un trup şi un suflet. Ei împreună să se roage, să postească... Unul pe altul să se înveţe şi să se sprijine. Hristos atunci Se bucură şi Îşi trimite pacea Sa peste ei. Unde sunt ei doi, este şi El. Iar unde este El, acolo nu este cel rău. (Tertulian)

Temelia unei vieţi familiale fericite este Mântuitorul Iisus Hristos şi Cuvântul Lui. Este viaţa celor doi trăită cu El şi cu Cuvântul Evangheliei Lui.

Vai de căsnicia din care s-a stins rugăciunea celor doi împreună. Vai de căsnicia din care s-a pierdut dulceaţa iubirii evanghelice. Vai de căsnicia din care lipseşte Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu.

Căsătoria este de la Dumnezeu, desfrânarea este de la diavolul.

Păstraţi curăţia căsătoriei, căci nu-i binecuvântare mai mare ca aceea pe care o revarsă Dumnezeu peste căsătoria care se păstrează curată, cum nu-i chin mai mare ca în căsnicia pe care a spurcat-o păcatul unuia sau al amândurora.

Copiii sunt darul lui Dumnezeu făcut căsătoriei curate. Părinţii curaţi vor avea copii sfinţi. Dar căsătoriile vinovate vor fi pedepsite prin copiii lor. (Părintele Iosif Trifa)