Foto Traian Dorz

Spre Tine-mi duc

Traian Dorz - Cântarea Veșniciei

Spre Tine-mi duc tot sufletul Isuse
ca spre-un Liman de-atâția ani căutat
și dorurile inimii - nespuse -
afla-le-vei alinul așteptat.
Spre Tine-mi duc tot gândul meu Isuse
ca spre-un Eden de-atâta timp dorit
și toate scumpele-mi nădejdi apuse
își vor vedea cuprinsul înflorit.
Spre Tine-mi duc pustiul meu Isuse
ca spre Izvorul cel mai răcoros
și știu că tot ce-al Tău vrăjmaș răpuse
vei învia mai tânăr și frumos.
Spre Tine-mi duc iubirea mea Isuse
ca spre Alesul Cel mai Adorat
când vara ei și florile par duse
- și Tu mă-ntorci din nou înviorat.
Spre Tine-mi duc altarul meu Isuse
ca înspre Domnul Dumnezeul meu
cu cele mai curate jertfe-aduse
în tot ce am mai scump și vrednic eu...
Articol 57 din 250
Folosește săgețile ← → pentru navigare