Foto Traian Dorz

Stăpâne-al miilor de haruri

Traian Dorz - Cântarea Cântărilor mele

Stăpâne-al miilor de haruri
sunt cel mai gol și mai sărac,
un strop din marea Ta revarsă-mi
o rază-n care să mă-mbrac.
De-a lumii-amăgitor tezaur
Te rog iubirea să-mi dezlegi
și leagă-mi-o de-un vis ce-ntrece
a lumii bogății întregi.
Dă-mi starea ce disprețuiește
orice ispite și-amăgiri
prin Taina ce mă-mpărtășește
Dumnezeieștii Tale Firi.
Ca liberat pe veci de toate
a lumii-amare rădăcini,
să-Ți pot gusta deplin frumsețea
cunoașterii în noi lumini.
Articol 77 din 199
Folosește săgețile ← → pentru navigare