Căci ştia pe cel ce avea să-L vândă, de aceea a zis: Nu sunteţi toţi curaţi.
Fiecare om are odată în viaţă ocazia să-şi arate într-o faptă puternică, binele sau răul care zace în el.
Această ocazie îi fixează apoi pe vecie chipul pe care el îl va avea, locul în care va merge
- şi numele de care nu se va mai despărţi niciodată, nici în veacul acesta nici în cel viitor.
O astfel de ocazie ori anulează tot ce fusese până la ea, ori îl acopere cu o veşnică strălucire.
Un astfel de bine uriaş, poate şterge tot răul de până atunci,
după cum şi un astfel de mare rău poate pierde tot ceea ce până atunci fusese bun (Ezec. 18, 20-24).
Domnul Isus Hristos ştia nu numai că va fi vândut,
dar ştia mai dinainte şi pe cel care Îl va vinde.
Cum însă Domnul respectă libera voinţă a omului şi nu doreşte moartea nici unui păcătos, ci să se întoarcă şi să fie viu, - chiar de aceea l-a luat şi pe Iuda lângă Dânsul, ca înştiinţându-l mereu şi arătându-i mereu cea mai dulce prietenie şi încredere, să-l cucerească din mâna diavolului
şi să-l împiedice a face nelegiuirea pe care şi-o pusese în gând s-o facă.
Dar Iuda, orb acum, nu mai voia nici să vadă, nici să simtă, nici să înţeleagă nimic.
Tot binele, toată iubirea şi toate aluziile pe care i le făcea Domnul în vorbire anume ca să-l înştiinţeze şi să-l trezească, nu-l impresionau.
Iuda nu putuse să nu înţeleagă cele spuse de Mântuitorul de atâtea ori,
dar cunoscând bunătatea şi iubirea Domnului Isus, Iuda era sigur că Domnul nu-l va da pe faţă. Se folosea viclean, de bunătatea şi iertarea Domnului, pentru a-şi aduce la îndeplinire planul său ucigaş, căci Domnul Isus tăcând, iar de ceilalţi netemându-se deloc, el gândea că nimeni nu-l mai poate împiedica, să-şi ajungă scopul pe care îl avea.
Iuda ştia că deşi Domnul îl bănuieşte, El nu-l va spune, iar ceilalţi el ştia bine că n-au de unde să-l bănuiască. Astfel nu va fi nimeni ca să-l descopere.
Nu se gândea nenorocitul că el singur se va vădi curând. Şi se va descoperi pe vecii vecilor ce era în el.
Ocazia care avea să vină foarte repede l-a arătat nu numai cât de rea îi era inima lui Iuda, ci şi cât de întunecată îi era mintea lui.
Vânzătorule al Domnului şi pârâşule al fraţilor, ia seama la soarta lui Iuda, şi nu uita.
Tu te bizui că Domnul nu te va descoperi, fiindcă ştii că Domnul e Bun -
şi te bizuieşti că fraţii nu te vor descoperi fiindcă eşti sigur că nici unii din ei nu pot bănui că chiar tu te ocupi cu astfel de ticăloşii...
- aceste înşelătoare păreri să nu crezi tu că te vor acoperi până la capăt - sau să nu crezi tu că nimeni nu va şti în curând ce faci tu.
În curând te vor şti toţi.
Tu te încrezi că nici stăpânii care te plătesc să faci crima aceasta, n-au interesul să te dea de gol, nici Domnul nu te spune, nici fraţii nu te ştiu,
- dar nu te gândeşti la tine însuţi!
- Nu ai învăţat încă din păţania altora, cum că chiar vinovatul, el însuşi s-a descoperit pe sine, de cele mai multe ori?
Tu însuţi te vei da de gol: am vândut!
Tu însuţi vei mărturisi în gura mare, odată, acestea, căci este scris: tot ce s-a şoptit (sau s-a scris) în odăiţe ascunse, va fi strigat de pe acoperişul caselor!
Tu însuţi vei arăta, prin urmările faptei tale, ce crimă ai făcut.
Tu însuţi, conştiinţa ta, gura ta, ştreangul tău va striga şi te va descoperi.
De aceea câtă vreme Domnul n-a adus încă peste tine blestemul răsplătirii meritate, după nelegiuirea ta, cutremură-te înspăimântat!
Şi te prăbuşeşte la picioarele Domnului pe care le-ai trădat - dacă mai ai vreo fărâmă de conştiinţă în tine.
Şi la picioarele fraţilor pe care i-ai vândut, - dacă mai vrei să mai fie vreo nădejde de iertare pentru tine.
Şi dacă Domnul Isus, Sufletul Cel Curat S-a aplecat atât de mult, cât de mult trebuie să se aplece cel necurat!
- Şi dacă Mântuitorul Cel Bun care răscumpără, S-a smerit, pe atât de mult trebuie să se proştearnă cel care vinde!
- Şi dacă Celui mai Sfânt, I s-a cerut atâta ispăşire, cât de multă trebuie să i se ceară celui blestemat!
O, Preabunule Doamne Isuse, cu cât de mulţi astfel de ucenici nelegiuiţi ai mai stat Tu la masă, de-a lungul veacurilor şi calvarurilor Tale!
O, pe câţi i-ai ţinut lângă Tine, deşi ştiai că sunt demoni,
şi le-ai descoperit nelegiuirea îndelung, în nădejdea răbdătoare că totuşi odată şi odată vor înţelege...
- dar ei n-au vrut să înţeleagă, că păcatul lor va fi descoperit de ei înşişi, ca să se teamă şi să nu-l mai săvârşească.
- Ci oricât de bine au căutat ei să se ascundă, s-au vădit curând ce era în inima lor şi în ascunzişurile gândului lor ucigaş. S-au dat ei înşişi pe faţă şi astfel toţi i-au cunoscut.
Dar, pentru că demult nu mai aveau cinste, nu s-au mai ruşinat, nici când au fost descoperiţi de toţi.
Şi pentru că demult nu mai aveau conştiinţă - nu au mai avut nici remuşcări.
Dacă totuşi mai pot fi iertaţi Doamne astfel de oameni, noi ne rugăm cu teamă şi cu cutremur pentru ei.
Ci ai milă Doamne, când stăm îngroziţi înaintea Ta şi nu ştim dacă e mai bine să ne rugăm sau să tăcem.
Amin.