Căci știa pe cel ce avea să-L vândă, de aceea a zis: Nu sunteți toți curați.
Fiecare om are odată în viață ocazia să-și arate într-o faptă puternică, binele sau răul care zace în el.
Această ocazie îi fixează apoi pe vecie chipul pe care el îl va avea, locul în care va merge
- și numele de care nu se va mai despărți niciodată, nici în veacul acesta nici în cel viitor.
O astfel de ocazie ori anulează tot ce fusese până la ea, ori îl acopere cu o veșnică strălucire.
Un astfel de bine uriaș, poate șterge tot răul de până atunci,
după cum și un astfel de mare rău poate pierde tot ceea ce până atunci fusese bun (Ezec. 18, 20-24).
Domnul Isus Hristos știa nu numai că va fi vândut,
dar știa mai dinainte și pe cel care Îl va vinde.
Cum însă Domnul respectă libera voință a omului și nu dorește moartea nici unui păcătos, ci să se întoarcă și să fie viu, - chiar de aceea l-a luat și pe Iuda lângă Dânsul, ca înștiințându-l mereu și arătându-i mereu cea mai dulce prietenie și încredere, să-l cucerească din mâna diavolului
și să-l împiedice a face nelegiuirea pe care și-o pusese în gând s-o facă.
Dar Iuda, orb acum, nu mai voia nici să vadă, nici să simtă, nici să înțeleagă nimic.
Tot binele, toată iubirea și toate aluziile pe care i le făcea Domnul în vorbire anume ca să-l înștiințeze și să-l trezească, nu-l impresionau.
Iuda nu putuse să nu înțeleagă cele spuse de Mântuitorul de atâtea ori,
dar cunoscând bunătatea și iubirea Domnului Isus, Iuda era sigur că Domnul nu-l va da pe față. Se folosea viclean, de bunătatea și iertarea Domnului, pentru a-și aduce la îndeplinire planul său ucigaș, căci Domnul Isus tăcând, iar de ceilalți netemându-se deloc, el gândea că nimeni nu-l mai poate împiedica, să-și ajungă scopul pe care îl avea.
Iuda știa că deși Domnul îl bănuiește, El nu-l va spune, iar ceilalți el știa bine că n-au de unde să-l bănuiască. Astfel nu va fi nimeni ca să-l descopere.
Nu se gândea nenorocitul că el singur se va vădi curând. Și se va descoperi pe vecii vecilor ce era în el.
Ocazia care avea să vină foarte repede l-a arătat nu numai cât de rea îi era inima lui Iuda, ci și cât de întunecată îi era mintea lui.
Vânzătorule al Domnului și pârâșule al fraților, ia seama la soarta lui Iuda, și nu uita.
Tu te bizui că Domnul nu te va descoperi, fiindcă știi că Domnul e Bun -
și te bizuiești că frații nu te vor descoperi fiindcă ești sigur că nici unii din ei nu pot bănui că chiar tu te ocupi cu astfel de ticăloșii...
- aceste înșelătoare păreri să nu crezi tu că te vor acoperi până la capăt - sau să nu crezi tu că nimeni nu va ști în curând ce faci tu.
În curând te vor ști toți.
Tu te încrezi că nici stăpânii care te plătesc să faci crima aceasta, n-au interesul să te dea de gol, nici Domnul nu te spune, nici frații nu te știu,
- dar nu te gândești la tine însuți!
- Nu ai învățat încă din pățania altora, cum că chiar vinovatul, el însuși s-a descoperit pe sine, de cele mai multe ori?
Tu însuți te vei da de gol: am vândut!
Tu însuți vei mărturisi în gura mare, odată, acestea, căci este scris: tot ce s-a șoptit (sau s-a scris) în odăițe ascunse, va fi strigat de pe acoperișul caselor!
Tu însuți vei arăta, prin urmările faptei tale, ce crimă ai făcut.
Tu însuți, conștiința ta, gura ta, ștreangul tău va striga și te va descoperi.
De aceea câtă vreme Domnul n-a adus încă peste tine blestemul răsplătirii meritate, după nelegiuirea ta, cutremură-te înspăimântat!
Și te prăbușește la picioarele Domnului pe care le-ai trădat - dacă mai ai vreo fărâmă de conștiință în tine.
Și la picioarele fraților pe care i-ai vândut, - dacă mai vrei să mai fie vreo nădejde de iertare pentru tine.
Și dacă Domnul Isus, Sufletul Cel Curat S-a aplecat atât de mult, cât de mult trebuie să se aplece cel necurat!
- Și dacă Mântuitorul Cel Bun care răscumpără, S-a smerit, pe atât de mult trebuie să se proștearnă cel care vinde!
- Și dacă Celui mai Sfânt, I s-a cerut atâta ispășire, cât de multă trebuie să i se ceară celui blestemat!
O, Preabunule Doamne Isuse, cu cât de mulți astfel de ucenici nelegiuiți ai mai stat Tu la masă, de-a lungul veacurilor și calvarurilor Tale!
O, pe câți i-ai ținut lângă Tine, deși știai că sunt demoni,
și le-ai descoperit nelegiuirea îndelung, în nădejdea răbdătoare că totuși odată și odată vor înțelege...
- dar ei n-au vrut să înțeleagă, că păcatul lor va fi descoperit de ei înșiși, ca să se teamă și să nu-l mai săvârșească.
- Ci oricât de bine au căutat ei să se ascundă, s-au vădit curând ce era în inima lor și în ascunzișurile gândului lor ucigaș. S-au dat ei înșiși pe față și astfel toți i-au cunoscut.
Dar, pentru că demult nu mai aveau cinste, nu s-au mai rușinat, nici când au fost descoperiți de toți.
Și pentru că demult nu mai aveau conștiință - nu au mai avut nici remușcări.
Dacă totuși mai pot fi iertați Doamne astfel de oameni, noi ne rugăm cu teamă și cu cutremur pentru ei.
Ci ai milă Doamne, când stăm îngroziți înaintea Ta și nu știm dacă e mai bine să ne rugăm sau să tăcem.
Amin.