Foto Traian Dorz

Suferință - crin din care

Traian Dorz - Cântările Dintâi

Suferință... crin din care Domnul Și-a-mpletit cununa
mulți te plâng când mergi la dânșii, eu te cânt întotdeauna
căci în leagănul tău dulce când m-a pus întâi durerea
am văzut la căpătâiu-mi, veghetoare, mângâierea.
Suferință, soră scumpă ce mă porți de-atunci cu tine
câte bucurii în suflet mi-ai dat tu printre suspine!
Tu m-ai învățat, ca umbre și-amăgire și ispită -
să le văd pe toate câte vine lumea să-mi promită.
Și să aflu ce comoară e primirea slavei sfinte
și cunoașterea iertării și iubirea ei fierbinte
și-a încrederii odihnă și-alinarea cea plăcută
care-o lasă Mâna dulce peste lacrima tăcută.
Tu mi-ai dezvelit în suflet zări necunoscute mie
gura, tu mi-ai pus să cânte mâna, tu mi-ai pus să scrie
și-n iubirea armoniei salbe și cununi s-adune
fericit cu ele Chipul Domnului să-L încunune.
Suferință, suferință astăzi când spre ceru-albastru
pe-a recunoștinței aripi zboară gândul meu sihastru
eu Îl rog pe-Acel ce Crucea a purtat-o-n umilință
să mă facă să-ți știu prețul și frumsețea, - Suferință!...
Articol 10 din 141
Folosește săgețile ← → pentru navigare