Iudeii L-au înconjurat, şi I-au zis: Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit.
Propovăduirea lui Hristos trezeşte în sufletele mici şi întunecate, ură,
în cele nepăsătoare, îndoială,
în cele făţarnice, duşmănie neîmpăcată,
în cele neîncrezătoare şi curioase, o încordare neliniştită,
- numai în sufletele mari trezeşte uimire, admiraţie şi credinţă.
Din pricina nestatorniciei lor, iudeii au gustat nenorocirea de a sluji zeci de dumnezei,
şi au trăit sute şi sute de ani grozăvia pedepselor venite peste ei, pentru vina aceasta,
şi au cunoscut prăbuşirea şi bezna în care ajunge sufletul, spânzurat fără nădejde între două minciuni: şi cea a oamenilor falşi şi cea a dumnezeilor falşi.
Acum din pricină că ascultaseră prea mulţi proroci mincinoşi, nu mai puteau deosebi în încredinţarea Adevărului, din gura Prorocului - Dumnezeu.
Din pricină că umblaseră după prea mulţi dumnezei mincinoşi, nu-L mai puteau recunoaşte pe Dumnezeul Cel Adevărat.
Din pricină că rătăciseră prea mult prin casele străinilor, nu-şi mai puteau recunoaşte propria lor casă.
Şi acum stăteau în faţa Mântuitorului - Mesia, cum stă cineva în faţa propriei sale mame, când după o prea îndelungată despărţire, inima o presimte, dar ochii nu o mai pot recunoaşte...
O Doamne Dumnezeule, fă Cuvântul Tău plin de putere faţă de orice suflet - şi fă orice suflet plin de dor după El.
Iar de la neliniştea încordării care vine de la îndoială şi de la neîncredere, fă-i pe toţi cei care aud Cuvântul Tău, să ajungă la pacea dulce a deplinei încredinţări că eşti Tu Cel Dorit şi Iubit - şi să se arunce cu toţii în braţele Tale.
Ca să afle cu toţii bucuria negrăită a mântuirii pe care o dă Adevărul, primit cu ascultare de către minte în inimă.
Fă-i pe toţi să guste ce dulce este pacea care cuprinde întreaga fiinţă a acelui care Te află, Te crede şi Te primeşte pe Tine.
Amin.