Șuierând a jale, vântul
Traian Dorz - Cântări Uitate
Șuierând a jale, vântul
zboară singur prin livadă,
plâng în urma lui cireșii
lacrimi albe de zăpadă.
Se-ncovoaie trist, castanul
peste banca cea pustie
unde odihnea odată
dusa mea copilărie.
Mai trăiește-n săpătură
pe speteaza ei un Nume
Numele Tău scris Isuse
până n-am plecat în lume...
Lemnul e-nvechit de vreme
iar pe scândura crăpată,
ca-ntr-o taină se mai vede
Numele săpat odată.
- Doamne, oare nu-i asemeni
și-a mea inimă, pe care
Numele Tău Sfânt, odată
era scris cu-nflăcărare?
Când Te-ntorci să vezi Isuse
locul Tău plăcut, odată
oare nu-Ți vezi cu tristețe
dragostea înstrăinată?
- Doamne, sapă mai puternic
al Tău Nume peste mine,
să nu-L poată șterge nimeni
în orice necaz m-ar ține!