Şuierând a jale, vântul
Traian Dorz - Cântări Uitate
Şuierând a jale, vântul
zboară singur prin livadă,
plâng în urma lui cireşii
lacrimi albe de zăpadă.
Se-ncovoaie trist, castanul
peste banca cea pustie
unde odihnea odată
dusa mea copilărie.
Mai trăieşte-n săpătură
pe speteaza ei un Nume
Numele Tău scris Isuse
până n-am plecat în lume...
Lemnul e-nvechit de vreme
iar pe scândura crăpată,
ca-ntr-o taină se mai vede
Numele săpat odată.
- Doamne, oare nu-i asemeni
şi-a mea inimă, pe care
Numele Tău Sfânt, odată
era scris cu-nflăcărare?
Când Te-ntorci să vezi Isuse
locul Tău plăcut, odată
oare nu-Ţi vezi cu tristeţe
dragostea înstrăinată?
- Doamne, sapă mai puternic
al Tău Nume peste mine,
să nu-L poată şterge nimeni
în orice necaz m-ar ţine!